Elevul din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, care a făcut gesturi obscene la ore, iar apoi şi-a agresat diriginta a fost reţinut, luni seara, de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, transmite Agerpres.
“Ca urmare a cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi în baza probatoriului administrat, faţă de tânărul de 15 ani a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea executării măsurii. Precizăm faptul că tânărul a fost testat cu privire la posibila prezenţă a substanţelor interzise, rezultatul fiind negativ”, a arătat, luni seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
Potrivit sursei citate, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a anunţat, luni, că un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureş a fost condus de două ori la poliţie după ce s-a urcat pe un dulap în timpul orelor de curs şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic, iar la două ore după incident ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele dirigintei clasei.
“Astăzi, 11 martie, în jurul orei 10,00, poliţiştii au fost sesizaţi în mod direct de către reprezentanţii unei unităţi de învăţământ din Târgu Mureş cu privire la faptul că, în cadrul unei ore de curs, de la clasa a 8-a, s-ar afla în derulare un posibil conflict. Poliţiştii de ordine publică (proximitate), alături de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au deplasat la faţa locului, stabilind faptul că un elev de 15 ani, din clasa a 8-a, s-a urcat în timpul orelor de curs pe un dulap şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic. Tânărul a manifestat un comportament necooperant faţă de poliţişti, fiind imobilizat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, unde a fost invitată şi mama acestuia, pentru clarificarea stării de fapt şi lămurirea situaţiei“, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.
IPJ Mureş a precizat că tânărului i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
“În jurul orei 12.35, poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii aceleiaşi unităţi de învăţământ cu privire la o faptă de agresiune. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie alături de părintele său, în vederea continuării cercetărilor şi luări măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Mureş.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a precizat că elevul a fost sancţionat de nenumărate ori, din cauza comportamentului său.
“La refuzul şi limbajul injurios, doamna director a rugat elevii să iasă din clasă împreună cu d-na profesor şi să meargă în laboratorul de specialitate. În acest timp, elevul în cauză şi-a aprins o ţigară, aşezându-se pe pervazul geamului, laboratorul fiind situat la etajul II. A fost apelată atât Poliţia de proximitate, cât şi Serviciul de urgenţă 112. La sosirea echipajului de poliţie, elevul din clasa a VIII-a se afla la nivelul parterului, iar după o răbufnire violentă, a fost încătuşat şi dus la maşina de poliţie. La colegiu s-au prezentat angajaţii de la Poliţia de proximitate şi siguranţă şcolară, pentru a lua declaraţii. După plecarea acestora, elevul s-a întors împreună cu mama lui, au aşteptat-o pe doamna dirigintă pe hol, au ameninţat-o cu moartea şi într-o răbufnire violentă, elevul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri. A fost apelat din nou echipajul de poliţie prin dispeceratul 112 şi l-au ridicat pe elev împreună cu mama lui. Doamna dirigintă a fost transportată la IML şi SMURD”, a arătat inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Paula-Maria Dărăban, într-un comunicat de presă.