Elevii uitați de Ministerul Educației: La finalul gimnaziului, copiii acum clasa a VI-a trebuie să dea examene noi plus admitere la liceu, fără ca pregătirea lor sa înceapă

25.824 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Miniștrii educației au uitat de elevii de clasa a VI-a și de examenele noi pe care legea le-a prevăzut pentru ei, încă de-acum 7 ani. Sunt primii care au făcut clasa pregătitoare, generația cu care se aplică noul curriculum la clasă în fiecare an și primii care au trecut de la manuale digitale la manualul unic. Tot ei ar trebui, conform legii, să încerce pentru prima dată următoarele examene la finalul gimnaziului: informatică, examen transdisciplinar la matematică și științe, limbă străină, competențe civice și sociale. Ministerul Educației a mai uitat, însă, un lucru: să îi formeze transdisciplinar pe profesorii lor și să le predea la clasă așa cum prevede Legea educației încă din 2011.

Sute de mii de elevi și părinți aflați în al doilea an de gimnaziu așteaptă ca Ministerul Educației să îi lămurească: chiar dau examenul așa cum spune legea? Ministerul aflat veșnic în căutare de ministru nu răspunde și chiar solicitarea Edupedu.ro se plimbă între fostul ministru și ministrul interimar.

Pentru copiii care acum sunt deja clasa a VI-a (și pentru elevii de clasa a V-a, care au însă avantajul de a nu fi înaintat atât de mult în gimnaziu), Legea educației prevede nu doar examene noi la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, dar și o admitere la liceu schimbată. La liceele unde este concurență, se introduce examen de admitere, pe lângă Evaluarea Națională, în 2021.

Admiterea la liceu se va realiza în 2021 și pe baza Portofoliului educațional, care cuprinde toate rezultatele elevului, inclusiv pe cele de la Evaluarea Națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Numai că Ministerul Educației nu a finalizat nici până acum un Portofoliu educațional standardizat.

Paradoxal, noutatea în tot acest examen prevăzut de Legea educației încă din 2011 este că nu a fost amânat sau anulat, așa cum guvernele PSD au făcut cu aproape toate schimbările importante din lege: trecerea clasei a 9-a de la liceu la gimnaziu, bacalaureatul schimbat, masteratul didactic, evaluarea universităților.

Ce trebuie să știe elevii de clasa a VI-a și Ministerul nu spune

Edupedu.ro i-a transmis fostului ministru al Educației Valentin Popa următoarele întrebări, înainte ca acesta să demisioneze. Între timp, reprezentanții Ministerului condus interimar de Rovana Plumb ne-au declarat că întrebările sunt în continuare la instituție, care lucrează pentru un răspuns:

  • 1. Copiii care acum sunt clasa a VI-a vor susține Evaluarea Națională la probele prevăzute de legea educației?
  • 2. Aveți în vedere prorogarea termenului la care aceste examene vor fi susținute?
  • 3. Dacă nu, atunci ce trebuie să știe elevii de clasa a VI-a și părinții lor? Ce înseamnă probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe? Ce materii intră sub cupola Științelor?
  • 4. Ce înseamnă probă orală transdisciplinară a competențelor civice și sociale? Ce materii, concret?
  • 5. Pentru examen transdisciplinar, și predarea trebuie realizată în conformitate. Au trecut sau trec profesorii prin formare transdisciplinară? Câți profesori au fost astfel formați și profesorii de la ce materii?
  • 6. Legea spune că “Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale”. Cum, concret? Ce va fi, în locul notelor?
  • 7. În ce stadiu este proiectul Portofoliului educațional?
  • 8. Ce conține portofoliul educațional?
  • 9. Legea mai spune că dacă numărul de candidați este mai mare decât numărul locurilor oferite de liceu, atunci liceul organizează examen de admitere care va conta 30% la admitere, la care se adaugă în proporție de 70% portofoliul educațional al elevului, media de absolvire a învățământului obligatoriu, precum și media la probele de la evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a. Examenul de admitere la liceu va fi la o singură materie sau la mai multe? Care este proporția, în interiorul celor 70%: cât va conta portofoliul educațional și cât media claselor 5-8?

Edupedu.ro va publica răspunsurile Ministerului Educației, în momentul în care le vom primi

Ce spune Legea educației, în vigoare din 2011:

Articolul 74
(5) La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:
a) o probă scrisă la limba și literatura română;
b) o probă scrisă la limba maternă;
c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe;
d) o probă scrisă la o limbă de circulație internațională;
e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului;
f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului.

(6) Rezultatele evaluării naționale se înscriu în portofoliul educațional al elevului.

Articolul 76
(1) După absolvirea gimnaziului, elevii urmează învățământul liceal sau învățământul profesional.

(2) Admiterea în învățământul liceal sau în învățământul profesional se realizează după următoarea procedură:
a) în cazul în care numărul de candidați nu depășește numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educațional al elevului;
b) în cazul în care numărul de candidați este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învățământ, admiterea se face luând în calcul în proporție de 70% portofoliul educațional al elevului, media de absolvire a învățământului obligatoriu, precum și media la probele de la evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a și în proporție de 30% nota obținută la proba de admitere stabilită de unitatea de învățământ.

(3) În cazul mediilor egale, diferențierea se face pe baza portofoliului educațional al elevului.

(4) Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a admiterii în clasa a IX-a este elaborată de Ministerul Educației Naționale și este dată publicității, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a. Unitățile de învățământ au obligația de a anunța public disciplina sau disciplinele la care se susține proba de admitere, programele, procedurile de organizare a acesteia, precum și modul de utilizare a portofoliului educațional, până, cel mai târziu, la începutul clasei a VIII-a. Proba suplimentară de admitere se va susține la cel mult două discipline.

Articolul 361
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1):
a) măsura introducerii clasei pregătitoare în învățământul primar intră în vigoare începând cu anul școlar 2012-2013;
b) evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi care începe clasa a V-a în anul școlar 2017-2018;

(…)

d) admiterea la liceu se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi care începe clasa a V-a în anul școlar 2017-2018;


7 comments
  1. Interesant este ca la un an distanta si dupa mai cateva modificari ministeriale inca nu avem raspunsurile la aceste intrebari.

  2. Mare prostie.Va bateți joc de copii și de părinți. Voi,guvernanților cu școala multa,habar nu aveți ce vreți de la copii noștri.RUSINE!!!

  3. Ha, ha, foarte tare, Ioane, imediat dupa “incult” ai si demonstrat ce-nseamna asta! Multa prostie mai zace in unii postaci de serviciu…

  4. Cu durere în suflet, domnule Ion, sunteți un reprezentant demn de laudă pentru ceea ce susțineți. Admir ideile și modul în care le exprimați, dovedind excepționala dumneavoastră educație:
    Ion
    17 octombrie 2018 at 07:45
    Situația în care a ajuns ROmania se datorează romanului,bunicilor , parintilor ce-au votat dar nu pentru viitorul copiilor lor,, bunicilor care s-au bucurat pentru 100 lei ce le-a pus la pensie.Sau alți nu s-a dus la vot.Sa fie foarte clar Comuniști nu vor un popor intelectual,analfabeti să nu știe citi și scri.Luati aminte cum un borfaș de Teleorman cu un guvern cât se poate de incult i-si bat joc de o țară.Si stați asta nu este tot urmează tragedia tari a copiilor noștri,vom plânge dar va fi prea târziu.

    E bine să mai verificăm uneori ceea ce scriem…

  5. Indiferent de modul de admitere la liceu, sa speram ca notele din gimnaziu primite la toate materiile vot fi scoase definitiv din criteriul de selectie. Utilizarea lor la admitere au creat o adevarata isterie de care profita profesorii frustrati si cei spagagii care o folosesc in mod abuziv. Iar parintii au ajuns sa linga clantele pe la cancelariile profesorilor ca sa cumpere bunavointa acestora.
    Orice criteriu care nu este transparent si unitar nu poate fi aplicat la nivelul intregii tari.

  6. Situația în care a ajuns ROmania se datorează romanului,bunicilor , parintilor ce-au votat dar nu pentru viitorul copiilor lor,, bunicilor care s-au bucurat pentru 100 lei ce le-a pus la pensie.Sau alți nu s-a dus la vot.Sa fie foarte clar Comuniști nu vor un popor intelectual,analfabeti să nu știe citi și scri.Luati aminte cum un borfaș de Teleorman cu un guvern cât se poate de incult i-si bat joc de o țară.Si stați asta nu este tot urmează tragedia tari a copiilor noștri,vom plânge dar va fi prea târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like