Elevii și studenții cu vârste între 18 și 30 de ani se pot înscrie în proiectul „#GenerationEU – Promotori ai democraţiei europene”, până pe 7 martie 2022

215 vizualizări
Calendar Bacalaureat 2020
Foto: Pexels.com
Elevii și studenții cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani pot participa la o opta ediție a proiectului„#GenerationEU – Promotori ai democraţiei europene”, care se desfășoară în perioada februarie – noiembrie 2022, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Înscrierile au loc până la data de 7 martie. Tinerii trebuie să fie cetățeni ai Uniunii Europe, membri ai asociațiilor de tineret, ai asociaților studențești sau ai grupurilor informale care desfășoară acțiuni cu și pentru tineri, după cum se arată în regulament.
  • Proiectul îți propune să implice 20 de tineri în promovarea democrației și a valorilor care îi unesc pe cetățenii Uniunii Europene.

„Obiectivul principal al acestei ediții este promovarea în mediul online a importanței Uniunii Europene în statele membre și beneficiile apartenenței la UE în comunitățile locale, în contextul Conferinței privind Viitorul Europei și al Anului european al tineretului 2022”, se arată în comunicat.

Profilul promotorului democrației europene:

  • Vârstă cuprinsă între 18 și 30 de ani;
  • Este cetățean european/rezident al Uniunii Europene;
  • Este membru al unei asociații de tineret, studențești sau al unui grup informal care desfășoară acțiuni cu și pentru tineri;
  • Este nerăbdător să promoveze democrația europeană și să organizeze acțiuni de comunicare pentru promovarea beneficiilor apartenenței la UE în comunitățile locale.

Ce oferă participarea la proiectul #GenerationEU?

  • Oportunitatea pentru tinerii selectaţi să se implice în viaţa civică europeană, de a aduce o schimbare în comunităţile locale şi de a organiza propria acţiune online de comunicare pe teme europene.
  • Posibilitatea de a participa la o serie de 8 ateliere online de informare şi de competențe, susținute de experți în domeniu.
  • Oportunitatea de a acumula experiență în cadrul unui proiect european dedicat tinerilor din România;
  • Ocazia de a cunoaşte alți tineri cu interese similare și de a dezvolta colaborări pe termen lung;
  • Posibilitatea de a dialoga cu reprezentanţii României în Parlamentul European pe teme de actualitate;
  • Posibilitatea de a participa la singurul Forum al Democrației Europene din România, dedicat tinerilor.

Formularul de înscriere trebuie trimis până la data 7 martie 2022, ora 23:59, și poate fi accesat aici. Acest formular presupune completarea unor câmpuri cu datele de identificare, organizația/grupul informal de tineret din care candidații fac parte, experiența anterioară și propunerea de acțiune / de comunicare a acestora.

Iată etapele proiectului, potrivit Parlamentului European în România:

  • 17 februarie – 7 martie 2022 (23:59): perioada de înscriere a candidaturilor;
  • 21 martie 2022: anunțarea celor 20 de participanți selectați;
  • 21 martie – 1 aprilie 2022: primirea scrisorilor de sprijin din partea organizațiilor din care fac parte tinerii selectați;
  • 11-15 aprilie 2022: workshop-ul „European Democracy in Action”, pe durata a trei zile, în perioada menționată;
  • 1-31 mai 2022: perioada de desfăşurare a acțiunilor propuse de către participanţi;
  • 22 iunie 2022: termen-limită pentru trimiterea raportului privind activitatea desfășurată;
  • octombrie/noiembrie 2022: Forumul democrației europene.
Metodologia și regulamentul programului:

Proiectul #GenerationEU: Promotori ai democrației europene este iniţiat de Biroul Parlamentului European în România şi desfăşurat în parteneriat cu Group of the European Youth for Change (GEYC), Institutul European din România (IER), Asociația Young Initiative (AYI) și Consiliul Tineretului din România.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Din toamnă, 20 de burse de până la 1.500 de lei, pentru elevii și studenții olimpici care aleg să studieze la Universitatea din București, anunță instituția de învățământ / Rectorul Marian Preda: O țară fără elite științifice, sportive și culturale este o țară fără viitor

Din anul universitar 2023-2024, elevii și studenții medaliați cu aur, argint sau bronz la olimpiadele științifice și competițiile internaționale care optează să-și continue studiile într-una dintre cele 19 facultăți ale…
Vezi articolul

La Limba română, planificările calendaristice ale profesorilor neglijează programele școlare – raport al ISJ Buzău / La liceu, programele școlare nu sunt actualizate în concordanţă cu reforma curriculară realizată deja la gimnaziu

Planificările calendaristice ale profesorilor de Limba română sunt uneori tributare manualului, neglijându-se programele şcolare, se arată într-un document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre raportul privind Starea învățământului…
Vezi articolul

Mircea Dumitru, rectorul Universității din București: Ne exprimăm solidaritatea față de inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care cer abrogarea OUG 7

Universitatea din București se solidarizează cu “inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019”, anunță Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, într-un punct de vedere oficial…
Vezi articolul