Elevii și studenții cer să-și poată procura online legitimații de călătorie cu trenul

3.236 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Organizațiile elevilor și studenților cer autorităților, printr-un comunicat transmis miercuri, să “operaíonalizeze de urgență posibilitatea procurării online a legitimațiilor de călătorie la transportul feroviar pentru elevi și studenți.” Ele arată că Ministerul Transporturilor a emis măsuri și reguli ce trebuie implementate în transportul feroviar pe perioada stării de alertă, inclusiv promovarea vânzărilor online de bilete și folosirea biletelor electronice, dar “posibilitatea de procurare online a legitimațiilor de călătorie cu trenurile CFR nu este posibilă pentru elevi și studenți”.

Ce spun Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE):

– “Ministerul Transporturilor a emis în ziua de 16 mai un comunicat ce cuprinde o serie de măsuri și reguli care se impun a fi implementate în domeniul transportului feroviar pe perioada stării de alertă, printre care și promovarea vânzării online a biletelor și utilizarea cu prioritate a biletelor electronice.

– Odată cu instaurarea stării de alertă, CFR Călători a anunțat planul de reactivare a unor rute, ocazie cu care a recomandat călătorilor cumpărarea online a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar.

– Totuși, posibilitatea de procurare online a legitimațiilor de călătorie cu trenurile CFR nu este posibilă pentru elevi și studenți.

– În cazul elevilor, conform unei note interne CFR Călători, aceștia nu vor mai putea procura online legitimații de călătorie odată cu punerea în aplicarea a prevederilor Ordonanței de Urgență ce reglementează dreptul elevilor de a circula gratuit cu transportul comun și trenul.

– Cei care au necesitatea de a călători cu trenul în această perioadă sunt puși în situația de a alege între a acoperi integral costul legitimațiilor de călătorie prin procurarea online și între expunerea la riscul de infectare prin procurarea acestora în mod gratuit de la ghișeele CFR.

– ANOSR, fiind prima structură de reprezentare care a adus pe agenda publică problema facilităților acordate studenților pentru călătoriile cu mijloacele de transport feroviar, a solicitat de-a lungul timpului urgentarea transmiterii datelor necesare din Registru Matricol Unic (RMUR) operatorilor de transport feroviar și operatorului de transport cu metroul pentru operaționalizarea posibilității procurării online a legitimațiilor de călătorie în conformitate cu Normele metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017, alin. 5 și 6 ale art. 5.

– În urma acestor demersuri, ANOSR a primit asigurarea din partea reprezentanților Ministerului Educației Cercetării (MEC) vizavi de disponibilitatea de a pune la dispoziție datele necesare către operatorii feroviari, însă Ministerul Transporturilor (MT) nu dispune de resursele și infrastructura necesară pentru a  gestiona sigur datele, deși au trecut deja 3 ani de la punerea în aplicare a HG nr. 42/2017.

– În acest moment, procurarea online a legitimațiilor de călătorie nu înseamnă doar mai mult confort și economie de timp, ci reprezintă o problemă de siguranță a studenților și elevilor și, inerent, a membrilor familiilor acestora.

– Facem apel către reprezentanții Guvernului României, ai Ministerului Transportului (MT) și  Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să asigure de urgență, studenților și elevilor, posibilitatea de a procura legitimații de călătorie online pentru transportul feroviar prin transmiterea datelor din Registru Matricol Unic și Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIR) către operatorii de transport feroviar. În același timp, solicităm operatorilor de transport feroviar și MT să asigure infrastructura necesară, respectiv baze de date securizate pentru gestionarea corespunzătoare a datelor personale ale elevilor și studenților.”

Foto: Pexels.com


1 comment
  1. Aceasi situatie este valabila si pentru biletele pentru pensionari. Sistemul online al CFR nu permite vanzarea bileletelor cu reducere pentru elevi, studenti si pensionari. Daca ar accepta sa faca modificarea sistemului, ar fi ideal sa introduca facilitatea si pentru pesionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației calculează participarea la grevă pe baza discuțiilor informale ale profesorilor pe grupurile de WhatsApp, potrivit secretarului de stat Florian Lixandru. Acesta folosește manipulator informațiile ca să anunțe că „o parte dintre profesori ar ieși din grevă”

Ministerul Educației urmărește zilnic situația greviștilor din școli, conform declarațiilor făcute de secretarul de stat Florian Lixandru, la Euronews România. Acesta a spus inițial că are informații conform cărora „o…
Vezi articolul

Prescrierea plagiatelor în tezele de doctorat, în termen de 1 an de la obținerea titlului de doctor, e permisă în proiectul Legii învățământului superior, adoptat de guvernul Ciucă, avertizează Alianța organizațiilor studențești

“Forma actuală a legii permite prescrierea abaterii de la normele de etică, prin plagiat, în cazul unei teze de doctorat, în termen de 1 an de la obținerea titlului de…
Vezi articolul