Elevii și profesorii nu mai trebuie să citească la oră fixă de Ziua Națională a Lecturii 2023. Ministerul Educației propune ca elevii să aducă la școală cartea preferată, profesorii să “provoace discuții interesante”

4.916 vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Elevii și profesorii nu mai trebuie să citească timp de câteva minute, la ore fixe, în Ziua Națională a Lecturii 2023 de miercuri, 15 februarie. Copiii trebuie să aducă la școală cartea preferată, după exemplul personal dat de profesori, anunță Ministerul Educației (ME). În 2022, pe 15 februarie toți copiii și profesorii au citit timp de 15 minute de la orele 11 și 14, la decizia ministrului Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu.

Edupedu.ro a scris anul trecut despre activitățile pe care le pot face școlile de Ziua națională a lecturii, sărbătoare introdusă prin lege din 14 ianuarie 2022.

În săptămâna 13-17 februarie, când este Ziua națională a lecturii, elevii și profesorii din 10 județe sunt în vacanța “mobilă” decisă de inspectoratele lor școlare județene.

Printre indicațiile anunțate de instituție pentru școli, pe 15 februarie profesorii trebuie să:

  • invite “elevii să vină la școală cu cartea preferată; le oferim un model, povestindu-le despre cartea noastră preferată”
  • încurajeze “interesele de lectură, în limitele normelor de conduită”
  • provoace “discuții interesante: cum ai descoperit această carte? de ce este preferata ta? cum te simți când vorbești despre ea? ce putem noi învăța din ea”

ME scrie și despre “cum altfel putem promova lectura”: prin discuții despre drepturile de autor, “cluburi de lectură organizate pentru elevi și împreună cu aceștia, întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori, ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte, vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau la librărie”.

Foto: Facebook.com – Ministerul Educației
Foto: Facebook.com – Ministerul Educației
Foto: Facebook.com – Ministerul Educației

În 2022, în toate școlile din România, toți profesorii și elevii au avut de citit câte 15 minute, de la orele 11:00 și 14:00, după indicațiile primite într-o adresă de la Ministerul Educației, semnată de secretarul de stat Sorin Ion.

EduPedu.ro a scris că decizia fusese luată de ministrul de la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, care motiva că obiectivul activității era “de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text”.

Adresa din 2023 către ISJ, semnată de ministrul Ligia Deca:

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
2022 – Elevii și profesorii din toate școlile vor citi la orele 11 și 14 fix, astăzi, de Ziua Națională a Lecturii
OFICIAL Decizia ca în toate școlile să citească toți profesorii și elevii la orele 11 și 14 fix, marți 15 februarie, a fost luată de ministrul Sorin Cîmpeanu, anunță acesta într-un comunicat
DOCUMENT Toți profesorii din România, indiferent de disciplină, vor avea activități de citit la orele 11:00 și 14:00, marți 15 februarie, indiferent de clasa la care sunt, anunță Ministerul Educației: Scopul nu este analiza pe text
Ce pot face școlile de Ziua națională a lecturii, pe 15 februarie, potrivit noii legi promulgate de președinte / Editurile pot să își pună standuri pentru “prezentare și vânzare de carte cu caracter educativ”

4 comments
  1. Care profesori,câți dintre domniile lor au mai deschis o carte?Realitatea este că sunt prost plătiți și nu au bani ,dar sunt și neștiutori de carte multi dintre domniile lor.

    1. Bine că vă adresați neștiutorilor de carte cu “domniile lor”.
      Câți deschid o carte? Ați făcut vreun studiu și aveți date concrete? E jignitor ce spuneți. Sunt profesor și am colegi cu care discut despre cărțile pe care le deschidem. Nu avem cum să fim un caz izolat.

    2. De unde concluzia aceasta, stimabilă? Încetați o dată cu generalizările!
      Cât despre ziua lecturii în 15 februarie, ministerul uită că multe județe au vacanță “de schi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fost primar din Suceava, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea tezelor fiului său la Evaluarea Naţională / Le-a cerut profesorilor să-i rescrie lucrările fiului / În dosar au mai fost condamnați directoarea școlii și profesorul de matematică

Ilie Lungu, fost primar în comuna Salcea, din județul Suceava, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea examenului Evaluării Naţionale în cazul fiului său, relatează News…
Vezi articolul

Simplificarea programului european de distribuție de fructe, legume și lapte în școli, cerută de Parlamentul European / Doar 20% dintre elevii din UE au fost vizați de program. În România, în luna martie încă se mai desfășurau licitații în unele județe

Parlamentul European a adoptat marţi o rezoluţie prin care solicită mai multe resurse financiare şi simplificarea programului UE de distribuţie de fructe, legume, lapte şi produse lactate în şcoli, în…
Vezi articolul

OFICIAL Echivalarea unei diplome de studii emisă în alt stat: Dacă există suspiciuni că actele depuse la dosar nu ar fi autentice, se suspendă procedura de echivalare a diplomei pe perioada verificărilor

Procedura de echivalare a unei diplome de studii emisă în străinătate care prezintă suspiciuni privind autenticitatea va fi suspendată până la finalizarea cercetărilor, prevede ordinul de ministru nr. 4620 privind…
Vezi articolul