Şcolile îşi vor modifica programul marţi, cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, învăţătorii şi profesorii având obligaţia să organizeze la orele 11:00 şi 14:00 activităţi la care să participe toţi preşcolarii şi elevii, informează Agerpres.
“Am decis, în calitate de ministru al Educaţiei, ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii. În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru”, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, citat în comunicat.
Motto-ul acestui an este “Citim împreună!”.
Seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, pe 15 februarie, la ora 10:00.
Obiectivul urmărit este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.
Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.
În întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi la bibliotecile locale, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.
Bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane sunt invitate să deruleze activităţi de prezentare a propriilor servicii, de obţinere a unui permis, de colectare şi donaţie de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităţilor de învăţământ.
Se recomandă asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.
Şcolile sunt încurajate să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
4 comments
Stati linistiti, nu se tine cont.
Toti facem ore normale in acel interval.
Vorbeste pentru tine! Noi respectam acest lucru.
La 11 in scoala noastra e pauza mare de la 10:50 la 11:10, ce se propune e aiurea !
Orele se termina de regula la 14.
Super idee !
Cred ca esti cam fixista. Vrei si minutul si… Citesti atunci, la ora 11:10, ce mare filosofie? N-o sa se darame lumea daca iti iei o data pe an 15 minute din ora pentru binele elevilor. Cele 15 min ti le scoti singur doar din timingul lectiei. Deci nu trebuie eforturi suplimentare.