Elevii navetiști din Vrancea, atrași în sala de lectură prin două proiecte ale Bibliotecii județene Duiliu Zamfirescu

Foto: Facebook.com - Biblioteca Județeană Vrancea

Proiectul Bibliotecii județene Duiliu Zamfirescu din Vrancea îşi propune creşterea numărului de utilizatori ai bibliotecii judeţene şi implicit a creşterii vizibilităţii bibliotecii în rândul tinerilor, scrie Agerpres.

Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea a lansat, în cadrul Zilelor Culturii Naţionale, proiectul BookStation, prin care şi-a propus atragerea elevilor navetişti în sala de lectură.

Proiectul se adresează elevilor navetişti care au un timp liber, o fereastră între terminarea orelor de curs şi autobuzelor cu care ei pleacă acasă. În acest interval, pot veni la bibliotecă preţ de o oră, două, trei, să-şi facă teme, să citească, să-şi facă proiectele, iar noi putem să-i ajutăm punându-le la dispoziţie materiale informative, cunoştinţele şi experienţa noastră. Proiectul nostru se adresează copiilor navetişti şi nu numai“, spune directorul Bibliotecii Judeţene, Oana Raluca Boian, pentru Agerpres.

Astfel, elevii navetişti care merg la cursuri în Focşani vor putea participa la activităţi organizate de bibliotecă pentru petrecerea activă a timpului pierdut în aşteptarea autobuzului spre casă.

Tot în cadrul Zilelor Culturii Naţionale, a fost lansat şi proiectul “Un muzeu într-o bibliotecă, o bibliotecă într-un muzeu”.

Este vorba de nişte jocuri care au fost aduse în custodie de la muzeul jocurilor din Chemnitz, Germania. Este un proiect Erasmus, în care au intrat câteva biblioteci din ţară, jocuri pentru toate categoriile de vârstă pe care noi intenţionăm să le ducem în şcolile şi grădiniţele de pe întreg teritoriul judeţului Vrancea“, a precizat Oana Raluca Boian.

       

Exit mobile version