Elevii navetiști care au primit decont parțial în baza Ordonanței de Urgență 50/2021 pot cere despăgubiri, potrivit avocatului Alexandru Bajdechi, după cum se arată într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Reacția vine după ce Ordonanța de Urgență 50/2021 privind transportul elevilor a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României.
„Acum, potrivit Legii contenciosului administrativ, orice persoană vătămată de OUG nr. 50/2021 are dreptul la despăgubiri, termenul limită fiind de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României”, a precizat avocatul Alexandru Bajdechi.
În comunicat se arată că decontarea „cheltuielilor cu serviciile de transport care nu sunt servicii publice a fost drastic limitată”: „Curtea Constituțională a României a declarat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2021 ca fiind neconstituțională, urmare a excepțiilor formulate de către Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București-Ilfov, precum și a excepției invocate direct de către Avocatul Poporului. Prin această ordonanță de urgență, gratuitatea elevilor la serviciile publice de transport a fost blocată, iar decontarea cheltuielilor cu serviciile de transport care nu sunt servicii publice a fost drastic limitată, la mai bine de o treime, fapt ce a favorizat abandonul școlar și excluziunea socială”.
Ariana Dudună a spus că elevii trebuie să aibă dreptul la decontare totală a transportului: „Conform deciziei CCR, elevii trebuie să aibă dreptul la decontare totală a transportului, iar din acest moment, orice discuție care se va duce în sfera unei forme de decontări parțiale va reprezenta o batjocură la adresa Constituției”.
Vezi aici ce efecte are decizia de neconstituționalitate a OUG nr. 50/2021.
Informații de context
Pe 17 noiembrie a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor, nr. 159 din 2022, care modifică și completează art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011. Aceasta prevede că elevii care merg la școală într-o altă localitate vor primi o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați.
Ordinul de ministru 6.376 din 7 decembrie 2022 este cel care aprobă Normele metodologice privind modalitatea de acordare și de decontare a sumelor forfetare pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate decât localitatea de domiciliu. – detalii aici
Suma aceasta forfetară lunară este de 60 lei/lună pentru distanţe de până la 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, până la maximum 342 de lei pentru 50 de km, prevede ordinul. Pentru distanţele de peste 50 de kilometri calculul se va face similar, prin suplimentarea cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, conform documentului.
Km | lei/lună | Km | lei/lună | Km | lei/lună | Km | lei/lună | |
3 km | 60 | 15 km | 132 | 27 km | 204 | 39 km | 276 | |
4 km | 66 | 16 km | 138 | 28 km | 210 | 40 km | 282 | |
5 km | 72 | 17 km | 144 | 29 km | 216 | 41 km | 288 | |
6 km | 78 | 18 km | 140 | 30 km | 222 | 42 km | 294 | |
7 km | 84 | 19 km | 156 | 31 km | 228 | 43 km | 300 | |
8 km | 90 | 20 km | 162 | 32 km | 234 | 44 km | 306 | |
9 km | 96 | 21 km | 168 | 33 km | 240 | 45 km | 312 | |
10 km | 102 | 22 km | 174 | 34 km | 246 | 46 km | 318 | |
11 km | 108 | 23 km | 180 | 35 km | 252 | 47 km | 324 | |
12 km | 114 | 24 km | 186 | 36 km | 258 | 48 km | 330 | |
13 km | 120 | 25 km | 192 | 37 km | 264 | 49 km | 336 | |
14 km | 126 | 26 km | 198 | 38 km | 270 | 50 km | 342 |
„Art. 3. — În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară prevăzută la art. 2 alin. (1), aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”.
Articolul 6 -„(1) În situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele județelor/sectoarelor municipiului București.”
Redăm comunicatul integral:
„Ref: Elevii înving Ministerul Educației la Curtea Constituțională! Transportul trebuie să fie gratuit!
Astăzi, 31 ianuarie 2023, Curtea Constituțională a României a declarat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2021 ca fiind neconstituțională, urmare a excepțiilor formulate de către Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București-Ilfov, precum și a excepției invocate direct de către Avocatul Poporului. Prin această ordonanță de urgență, gratuitatea elevilor la serviciile publice de transport a fost blocată, iar decontarea cheltuielilor cu serviciile de transport care nu sunt servicii publice a fost drastic limitată, la mai bine de o treime, fapt ce a favorizat abandonul școlar și excluziunea socială.
În anul 2021, fostul ministru Sorin Mihai Cîmpeanu a promovat această ordonanță, care a fost aplicată atât în anul școlar 2020-2021, cât și în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023. În ciuda demersurilor efectuate de asociațiile de elevi, Ministerul Educației a continuat să refuze respingerea acestei ordonanțe de urgență în Parlament și a continuat să o susțină, deși existau de neconstituționalitate invocate atât direct cât și în cadrul unor procese pe rolul instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională a reținut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin.(3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție, cu consecința neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2021 în ansamblul său. Urmează să vedem în motivarea deciziei dacă au fost reținute și alte argumente pentru neconstituționalitatea ordonanței.
Guvernul României, într-un gest de aroganță și sfidare, a decis să adopte o nouă ordonanță cu prevederi cvasi-similare, cu o săptămână înainte de pronunțarea CCR de pe 24 noiembrie. În acest context, decizia CCR nu va produce efecte TOTALE, însă în contextul reținerii argumentelor de fond, se creează premisele constatării neconstituționalității noii ordonanțe. De asemenea, noua ordonanță de urgență, OUG nr. 168/2022, nu a înlocuit total prevederile OUG nr. 50/2021.
Pentru obținerea acestei victorii, asociațiile de elevi au fost asistate juridice sau reprezentate de următorii avocați: Alexandru Bajdechi din Baroul București, care a redactat excepția de neconstituționalitate, concluziile și a pregătit întreaga strategie de combatere a ordonanței de urgență, respectiv Ioana Rădescu, avocat în Baroul Vâlcea, care a asigurat reprezentarea juridică a Asociației Vâlcene a Elevilor în fața Curții de Apel Pitești.
“Astăzi, Curtea Constituțională a confirmat ceea ce noi am susținut încă de la adoptarea sa: OUG nr. 50/2021 este neconstituțională. Ne este dovedit, din nou, faptul că statul hărțuiește elevii, furându-le drepturile în moduri complet abuzive și neconstituționale. Conform deciziei CCR, elevii trebuie să aibă dreptul la decontare totală a transportului, iar din acest moment, orice discuție care se va duce în sfera unei forme de decontări parțiale va reprezenta o batjocură la adresa Constituției. După peste 7 ani în care autoritățile statului au înțeles să legifereze strict la nivel guvernamental domeniul transportului elevilor, prin OUG, HG și OG-uri, sfidând voința Parlamentului, modificând legile adoptate de acesta în loc să le aplice, este momentul să punem stop. Vom ataca noua ordonanță de urgență, OUG nr. 159/2022, în același mod în care am atacat și OUG nr. 50/2021 în cel mai scurt timp” – Ariana Dudună, președinte AEC.
“Încă de la înființare, asociațiile de elevi au luptat pentru accesul elevilor la educație de calitate, folosind toate instrumentele pe care le-au avut, inclusiv acțiunea în instanță. OUG 50/2021 a blocat dreptul elevilor navetiști la educație, iar asociațiile de elevi au militat pentru respingerea ordonanței, încă de la adoptarea ei. Astăzi este ziua în care CCR a decis că victoria trebuie să fie de partea elevilor, după mai bine de un an în care accesul elevilor navetiști la educație a fost complet neglijat “ – Ana Chima, președinte AVE.
“Decizia CCR de astăzi este încă o confirmare a faptului că legiferarea rapidă, prin intermediul ordonanțelor de urgență, este de cele mai multe ori greșită, atât ca formă, cât și ca fond. Este greșit modul în care autoritățile publice se raportează la respectarea exigențelor constituționale, în special cele care au ca impact afectarea unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la învățătură. Deși viciul de neconstituționalitate fusese cunoscut încă de la momentul adoptării ordonanței de urgență, autoritățile publice au preferat să închidă ochii și să tragă de timp, până la pronunțarea Curții Constituționale. Acum, potrivit Legii contenciosului administrativ, orice persoană vătămată de OUG nr. 50/2021 are dreptul la despăgubiri, termenul limită fiind de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României”, a declarat avocatul Alexandru Bajdechi.”
7 comments
Mai lungiti mult cu ordonanțe ca oricum nu se da nimic ,,se termina și anul școlar și ei oricum scapă basma curata , eu am doi copii care fac naveta ,distanta de 20 km , salariul meu se duce pe naveta lor ,oricum nu se mai dau nici bursele ,, muncim sa plătim, de trăit nu mai avem cu ce,,,,rușine,,,,
O adevărată harababura! Cine ne lămurește și pe noi, cum se va proceda cu banii de naveta ai elevilor?Copii mei sunt elevi la Colegii diferite ,în același oraș.Intr- o parte se accepta cererea pentru acordarea sumei forfetare,în cealaltă parte nu ,chipurile,se așteaptă o noua ordonanță ,deci ,ce sa mai înțelegem?!Cert e ca nu au primit nici un leu ,nici unul ,nici altul.Ordinul de ministru e clar ,de ce nu se aplica la fel în toate școlile?Bătaie de joc, marca Ministerul Educatiei!
Asa este!Multi copii abandoneaza scoala di cauza politicienilor care nu sunt capabili sa asigure transportul elevilor de liceu.Se intampla si in jud. Arad.Locuim la 12 km de Orasul Chisineu Cris si copii de liceu nu au transport nu gratuit nici macar pe bani!Suntem nevoiti sa platim chirie sau benzina pentru cei cu masini personale!Cine nu si permite nici una nici alta merge sau nu la scoala!RUSINE CELOR RESPONSABILI!!!
Pt a primi aceste despăgubiri este necesară deschiderea unei acțiuni în instanță, care presupune mult timp, multă bătaie de cap și multe fonduri. Câți au această posibilitate dintre cei care au dreptul la aceste despăgubiri? Prin urmare, foc de paie! Hoțul PRINS, negustor cinstit! Nu trebuie trecut cu vederea faptul că decizia CCR a avut la bază lipsa avizului CES; dacă ar fi existat acest aviz, atunci OUG 50/2021 ar fi fost constituțională? Legea 226/2020 art. 84 alin. (1), care prevede clar gratuitatea transportului elevilor navetiști, continuă să fie călcată în picioare prin aplicarea OUG 159/2022. Și totul e atât de simplu: RESPECTAȚI LEGEA, domnilor guvernanți! O “Românie Educată” într-un “Stat Eșuat”!
Asa este. Să sperăm că Guvernul sau Parlamentul vor da aceste despăgubiri din oficiu. Din păcate, nu vor face asta decât dacă știu ca vor plăti cheltuieli de judecată. Așa au motivat la pensii.
Vă salut, cu respect, dl. avocat! Am o mare nelămurire: cf. OUG 159/2022 care modifică L 1/2011, la art. 84 alin. 1(3) din L 1/2011 apare sintagma “DUS-ÎNTORS” referitoare la distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați elevii. Același lucru stipulează și art. 1(1) din Normele Metodologice aprobate prin OME 6376/2022. Pe cale de consecință, vom trece pe cererea de acordare a sumei forfetare distanța dintre domiciliu și școală DUS-ÎNTORS? Adică, dacă un elev locuiește la 15km față de școală, va trece pe cerere 30km? Ori interpretez eu greșit această sintagmă? Care este opinia dvs. dpdv legal? Mulțumesc anticipat!
Îmi cer scuze, stimate dle. acocat, mai am o nedumerire! Voi expune cazul concret al fiului meu.
Pe luna ianuarie, contravaloarea abonamentului a fost 320 lei(40 călătorii/18 km).
Pe 27.12.2022 a primit suma forfetară de 96 lei(!!!).
Cf. art. 3 din Normele Metodologice aprobate prin OME 6376/2022, suma forfetară poate fi majorată cu până la 100%(cu titlul de “decont”), dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport.
Prin urmare, care va fi valoarea maximă a decontului? Secretariatul liceului mi-a spus că fiul meu va primi ca decont max. 96 lei(adică încă o dată suma forfetară, asta însemnând majorarea sumei cu 100% în opinia dumnealor). Ori, după matematica mea, 96+100%=192 lei, ca decont. Ori greșesc eu undeva?
Cum naiba interpretările actelor juridice a celor care tb să achite niște drepturi sunt, de cele mai multe ori, în defavoarea beneficiarului?