Elevii mai pot călători gratuit cu trenul, pe baza carnetului vizat în anul școlar trecut, până pe 30 septembrie, anunță CFR. După 1 octombrie, trebuie să prezinte acte vizate pentru anul 2024-2025

Foto: © Adrea | Dreamstime.com

Elevii mai pot călători gratuit cu trenul, pe baza carnetului de elev vizat în anul școlar 2023-2024 până pe 30 septembrie, anunță CFR într-un comunicat de presă. După 1 octombrie, elevii au nevoie ca actele să vizate pentru anul școlar 2024-2025, atrage atenția compania de stat.

În plus, elevii care au fost în clasa a XII-a în anul școlar 2023-2024 mai pot călători gratuit până încep cursurile anului școlar 2024-2025, adică până luni, 9 septembrie, CFR lăsând de înțeles că după acea dată își pierd calitatea de elev.

Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilității de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv.

De la data de 1 octombrie 2024, facilitățile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025”, a scris CFR în comunicat.

Cum beneficiază elevii de gratuitate la călătoria cu trenul

În contextul începerii anului școlar, pentru facilitarea călătoriei elevilor cu trenul spre/dinspre localitatea în care învaţă, CFR Călători a reaminit în comunicat că:

Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimației de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă pentru anul școlar în curs, de:

De ce acte au nevoie elevii pentru gratuitate

Potrivit aceleiași informări, „pentru emiterea biletelor și abonamentelor de călătorie lunare gratuite pentru elevi, este necesară prezentarea următoarelor documente:

nu vor fi acceptate alte tipuri/modele de adeverințe pentru emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie pentru elevi”.

Foto: © Adrea | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version