Elevii din Timiș nu pot merge în tabere școlare în vacanța de vară până când nu se face transferul între ministere – de la cel al Tineretului și Sporturilor, la cel al Familiei

Tabere scolare, elevi in excursie in vacanta / Foto: dreamstime.com

Foto © Sergey Novikov | Dreamstime.com

Procesul de transfer al taberelor a demarat în luna ianuarie, încă nu e finalizat, iar în momentul în care ministerul va da semnalul pozitiv de deschidere, “deîndată vor fi primiţi copiii în prima serie, în cele două tabere funcţionale din judeţul Timiş”, a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Timiş, consilier Aurel Cotarcă.

Elevii din judeţul Timiş nu mai pot merge în tabere şcolare în vacanţa de vară, cel puţin pentru moment, întrucât locaţiile sunt închise până la finalizarea transferului taberelor de la Ministerul Tineretului şi Sporturilor la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, spune purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Timiş, consilier Aurel Cotarcă.

“În acest moment, taberele nu sunt deschise, suntem în proces de transfer de la fostul Minister al Tineretului şi Sporturilor la actualul Minister al Familiei şi Tineretului, astfel că taberele nu pot funcţiona întrucât nu avem o mulţime de măsuri necesare în baza cărora să putem funcţiona, respectiv bugete, acreditări, proceduri”, a spus consilierul.

El a adăugat că procesul de transfer al taberelor a demarat în luna ianuarie, încă nu e finalizat, iar în momentul în care ministerul va da semnalul pozitiv de deschidere, imediat vor fi primiţi copiii în prima serie, în cele două tabere funcţionale din judeţul Timiş, pentru care deja s-au primit în jur de 10 solicitări, pentru fiecare dintre ele.

Cele două tabere funcţionale pot pune la dispoziţie câte 54, respectiv 56 de locuri pe câte un sejur de şase zile, iar preţul va fi în jur de 60 de lei pe zi, incluzând cazare şi trei mese, cu posibilitatea unor drumeţii în împrejurimi.

Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a solicitat Ministerului Tineretului şi Sporturilor, în repetate rânduri, trecerea a cinci tabere şcolare în proprietatea şi administrarea judeţului, pentru a le putea repara şi moderniza, în prezent fiind funcţionale doar două dintre acestea, cele de la Chevereşu Mare şi Poieni Strâmbu, scrie Agerpres.

Aleşii judeţeni şi-au dat votul, în 2019, pentru ca taberele de la Bogda, Chevereşu Mare, Poieni Strâmbu, Herneacova şi Poieni Sat, odată revenite în proprietatea şi administrarea judeţeană să fie modernizate în termen de cinci ani, cu menţinerea destinaţiei actuale a imobilelor, în vederea dezvoltării activităţilor de tineret şi sport.

“Preluăm aceste tabere şi le reabilităm, pentru a le reda elevilor timişeni. În prezent, taberele de la Chevereş şi Poieni Strâmbu sunt în stare bună şi necesită mici modernizări, însă celelalte trei au nevoie de investiţii majore pentru a fi repuse în funcţiune. Nu avem motive să credem că transferul nu va fi aprobat, întrucât tocmai ministerul s-a arătat recent deschis spre o astfel de măsură”, declara fostul preşedinte al administraţiei timişene, Călin Dobra, în 2019.

Pe de altă parte, în plenurile de consiliu judeţean s-a propus şi construirea unei noi tabere pentru copii în zona Fârdea, una dintre cele mai atractive zone turistice ale judeţului Timiş, tocmai pentru a compensa lipsa unor astfel de destinaţii de vacanţă, mai scrie Agerpres. Zona Fârdea a fost aleasă pentru că acolo se află Lacul Surduc, iar în apropiere sunt bisericile triseculare de lemn din zona Făgetului, complexul rustic Margina, promovat pentru Capitala Culturală Europeană 2021/2023, Peştera Colţu sau peştera cu apă, care este cea mai lungă din judeţul Timiş, unde natura a construit lent, în decursul câtorva milenii, adevărate opere de artă, potrivit Agerpres.

Foto: Dreamstime.com /  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version