Elevii din sectorul 2 al Capitalei au strâns peste 17 tone de deșeuri reciclabile într-un concurs de colectare selectivă / Școala câștigătoare va fi dotată cu panouri fotovoltaice

Foto: © Seventyfourimages | Dreamstime.com

Elevii de la 36 de școli din sectorul 2 al Bucureștiului au colectat selectiv 17,7 tone de plastic, hârtie și carton care pot fi reciclate, în cadrul concursului “Start joc!” desfășurat de organizația ASAP – Armata Selectării Atente a Plasticului, după cum anunță coordonatorii într-un comunicat de presă. Orice școală se poate alătura acestei campanii naționale, potrivit comunicatului.

Cu 503 elevi, profesori și oameni din personalul administrativ care au reușit să strângă, în medie, 4,6 kilograme de deșeuri reciclabile de fiecare, Școala Gimnazială nr. 24 a obținut primul loc. Premiul pentru această unitate de învățământ este instalarea de panouri fotovoltaice și infrastructura necesară pentru folosirea acestora. Panourile vor fi montate până la finalul lunii noiembrie, susțin cei de la ASAP.

„Participarea la acest proiect a fost o plăcere și o provocare pentru noi, mai ales pentru elevi, care s-au implicat activ și au fost motivați că s-au aflat într-o competiție. Suntem recunoscători programului ASAP pentru stimularea colectării separate a deșeurilor, știut fiind faptul că în școli se folosește și se irosește multă hârtie. Noi suntem o școală care promovează grija pentru mediu, așa că suntem deschiși și vă așteptăm cu noi provocări!”, a declarat profesoara Claudia Matache, director al Școlii Gimnaziale nr. 24, mai scrie în comunicat.

Programul ASAP este activ în următoarele localități din țară: Constanța, Brașov, Iași, Brăila, Alba Iulia, Sibiu, Arad, Zalău,  Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Bistrița, Târgoviște, Târgu Mureș, Slobozia, Bacău, Deva, Ploiești, Giurgiu, Tulcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Buzău, Măgurele, Reșița – și în Sectoarele 1, 2, 3 și 6 din București. “Peste 550.000 de elevi din aproape 1.000 de instituții de învățământ din orașele care s-au alăturat inițiativei contribuie deja activ la o lume fără plastic”, conform sursei citate.

Comunicatul, în format .pdf:

Foto: © Seventyfourimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version