Elevii din Republica Moldova vor putea să participe la olimpiadele și concursurile organizate în România, iar programul de burse de studii pentru elevii și studenții din România și din Republica Moldova va continua, cu 2.550 de burse pentru învățământul preuniversitar și universitar, inclusiv rezidențiat, oferite de România. Deciziile au fost luate vineri, 11 februarie 2022, în cadrul protocolului de colaborare în educație semnat de miniștrii din România și Republica Moldova, Sorin Cîmpeanu și Anatolie Topală.
Protocolul din educație dintre România și Republica Moldova a fost semnat pentru perioada 2022-2026, în cadrul ședinței comune a celor două guverne organizată în premieră la Chişinău, celelalte 4 ședințe comune precedente având loc în România, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro de Ministerul român al Educației.
Ce prevede protocolul semnat în prezența premierilor Nicolae Ciucă și Natalia Gavriliță:
- Continuarea programului de burse de studii pentru toate nivelurile și ciclurile de învățământ, în beneficiul cetățenilor din România și din Republica Moldova și a unităților și instituțiilor de învățământ din cele două țări. Anual, Ministerul Educației din România va acorda cetățenilor Republicii Moldova 2.550 de burse pentru învățământul preuniversitar și universitar, inclusiv rezidențiat, precum și 1.200 de luni-mobilități studențești/practică și pentru stagii de formare cadre didactice și personal de conducere din învățământul preuniversitar și universitar.
- Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova va acorda, anual, 200 de burse pentru studii universitare și 100 de luni-bursă pentru mobilități academice și stagii de practică/stagii de documentare;
- Asigurarea cadrului pentru participarea elevilor din Republica Moldova la olimpiadele și concursurile organizate în România;
- Încurajarea dezvoltării de parteneriate între unitățile de învățământ preuniversitar, inspectorate școlare, case ale corpului didactic din cele două țări.
Comunicatul integral de presă:
“A fost semnat protocolul de colaborare în domeniul educației între România și Republica Moldova (2022 – 2026)
Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul educației și Anatolie Topală, ministrul educației și cercetării al Republicii Moldova, au semnat astăzi, 11 februarie, la Chișinău, în marja ședinței de guvern comune, în prezența premierilor Nicolae Ciucă și Natalia Gavrilița, „Protocolul de colaborare între Ministerul Educației din România și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova pentru perioada 2022 – 2026”.
În premieră, ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova a fost organizată la Chişinău, celelalte 4 ședințe comune precedente având loc în România.
Reprezentanții Guvernului Republicii Moldova și-au exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat de România, în plină criză sanitară, prin asistența pentru dezvoltare în valoare totală-record de 46,8 milioane euro, îndeosebi în domeniul educației, prin bursele de studiu.
Protocolul semnat de cei doi miniștri prevede:
- Continuarea programului de burse de studii pentru toate nivelurile și ciclurile de învățământ, în beneficiul cetățenilor din România și din Republica Moldova și a unităților și instituțiilor de învățământ din cele două țări. Anual, Ministerul Educației din România va acorda cetățenilor Republicii Moldova 2.550 de burse pentru învățământul preuniversitar și universitar, inclusiv rezidențiat, precum și 1.200 de luni-mobilități studențești/practică și pentru stagii de formare cadre didactice și personal de conducere din învățământul preuniversitar și universitar.
- Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova va acorda, anual, 200 de burse pentru studii universitare și 100 de luni-bursă pentru mobilități academice și stagii de practică/stagii de documentare;
- Asigurarea cadrului pentru participarea elevilor din Republica Moldova la olimpiadele și concursurile organizate în România;
- Încurajarea dezvoltării de parteneriate între unitățile de învățământ preuniversitar, inspectorate școlare, case ale corpului didactic din cele două țări.
În cadrul întrevederii bilaterale avute cu ministrul educației și cercetării din Republica Moldova, ministrul educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a reconfirmat deplina disponibilitate de cooperare cu Republica Moldova în domenii ce țin de formarea profesorilor în contextul unei digitalizări accelerate a proceselor educative, precum și în orice proiecte dezvoltate prin Programul România Educată. Cooperarea va fi susținută prin utilizarea mecanismelor prevăzute în Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, semnat, de asemenea, în data de 11 februarie 2022, între guvernele României și Moldovei.
De asemenea, cei doi miniștri au apreciat oportunitățile oferite de programul de burse „Eugen Ionescu”, oferite anual de România, în cooperare cu Agenția Universitară a Francofoniei, și au agreat pentru perioada imediat următoare susținerea unei întâlniri comune a rectorilor universităților din România și Republica Moldova.
În același timp, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a reiterat susținerea pe care Ministerul Educației din România o acordă universităților românești care doresc să dezvolte extensiuni universitare în Republica Moldova, exprimându-și satisfacția pentru succesul de care se bucură în prezent programele de studii oferite de acestea în rândul tinerilor din Republica Moldova.
BIROUL DE PRESĂ“