Aproape cinci mii de elevi, din peste 80 de şcoli din Harghita, au participat, joi, de Ziua Naţională a Lecturii, la o oră de limba şi literatura română deosebită, ei fiind încurajaţi să descopere plăcerea de a citi de mai multe persoane publice, cunoscute la nivel judeţean sau naţional, se arată într-un material publicat de Agerpres.
Evenimentul, intitulat “Provocare la lectură – Ora de limba şi literatura română…altfel”, a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita, s-a adresat elevilor din ciclurile gimnazial şi liceal, secţia română şi secţia maghiară, şi s-a desfăşurat în mediul online.
Iniţiat în anul 2022 de inspectoarea de Limba şi literatura română Manuela Nicoleta Stîngă, evenimentul are un mare succes în rândul elevilor, care abia aşteaptă să vadă cu ce “îi provoacă” invitaţii – persoane publice care îşi iubesc meseria şi care sunt cititori pasionaţi.
“Provocarea pe care v-o adresăm astăzi este să deschideţi o carte, pentru a vedea ce au gândit alţii, apoi să o închideţi, pentru a gândi voi. Şi ce aţi gândit voi o să vă rog să puneţi în scrisori şi să intraţi în dialog cu invitaţii noştri de astăzi”, le-a transmis, în deschidere, Manuela Nicoleta Stîngă.
Singurul invitat care a participat şi la precedentele două ediţii a fost inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente, întrucât acesta a primit cele mai multe scrisori din partea elevilor după ce i-a provocat să citească romane potrivite vârstei lor.
În acest an, Demeter Levente, cel pe care un elev l-a asemănat cu Ion Creangă, datorită talentului de povestitor, i-a îndemnat să citească “Micul Prinţ”, capodopera lui Antoine de Saint-Exupéry, despre care a spus că este o carte scrisă mai ales pentru copii, dar care poate fi înţeleasă cu adevărat după ce devenim adulţi.
“Acest roman extraordinar se adresează mai ales copiilor, dar cu mesaje semnificative şi pentru adulţi. Este o poveste simplă, dar profundă, exploatează teme precum copilăria, prietenia, iubirea, frumosul, înţelepciunea, sensul vieţii. Cartea pune în lumină adevăruri general valabile, adevăruri care călăuzesc sau ar trebui să călăuzească oamenii pe tot parcursul vieţii. (…) Micul Prinţ, personajul principal al acestei cărţi, este un copil cu o înţelepciune neobişnuită şi cu inimă pură, cum sunt convins că sunteţi şi voi, dragi elevi. Micul Prinţ reprezintă inocenţa şi puritatea copilăriei, iar întâlnirea cu el ne aminteşte să nu uităm aceste calităţi în lumea noastră adesea complicată şi tumultuoasă”, a spus inspectorul şcolar general, Demeter Levente.
Un alt invitat al evenimentului a fost prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor, care a făcut, pentru început, o pledoarie pentru citit şi le-a spus celor prezenţi că a învăţat limba română citind “literă cu literă” ziarul Sportul, singurul ziar de sport accesibil la acea vreme, care era tipărit în limba română.
“Cititul mă ajută şi astăzi ca să mă menţin în formă la limba engleză. Cititul înseamnă pentru mine şi o parte importantă a timpului personal, de care fiecare om are nevoie, înseamnă o deconectare de la stresul zilnic, de la urmărirea evenimentelor din cotidian, înseamnă, şi v-o spun ca fizician, o întrerupere a expunerii la undele electromagnetice, ceea ce este foarte important”, a subliniat prefectul, potrivit Agerpres.
Cartea recomandată de acesta a fost “Băiatul cu pijamale în dungi”, semnată de John Boyne, prefectul punctând că a ales o carte despre război pentru că, în contextul actual, este bine să încercăm să aflăm ce înseamnă războiul.
“Este o carte despre cel de-Al Doilea Război Mondial. De ce o carte despre război? Pentru că, în ultimii 80 de ani, am fost feriţi de această experienţă, dar poate suntem mai aproape de această experienţă acum, azi, decât am fost vreodată în ultimii 80 de ani. Şi atunci este bine să încercăm să aflăm ce înseamnă războiul. (…) Războiul nu este un joc de computer, nu este un film cu happy end realizat la Hollywood, războiul poate fi perceput cel mai bine din trăirile celor implicaţi în el”, a arătat Petres Sandor.
Prefectul şi-a încheiat intervenţia cu o nouă pledoarie pentru lectură.
“Vă invit să citiţi această carte sau să citiţi orice altă carte, pentru că există în fiecare dintre noi un răspuns la întrebarea veche de când cartea: care este cea mai bună carte? Varianta mea de răspuns la această întrebare este: cea mai bună carte este cea pe care o citiţi”, a conchis Petres Sanndor.
Un alt invitat a fost regizorul Vladimir Aton, director artistic al Teatrului ”Csíki Játékszín” din Miercurea-Ciuc, care a ales să îi provoace pe elevi cu cartea “L-am servit pe regele Angliei”, scrisă de Bohumil Hrabal, şi despre care a mărturisit că atunci când a citit-o a trăit sentimente pe care încă şi le aminteşte.
Regizorul a recunoscut că cititul la vremea adolescenţei nu a fost uşor, pentru că necesită timp, răbdare, iar această carte l-a apropiat foarte mult de lectură.
“Literatura şi toată arta de pe lumea asta există cu un singur scop: să ajute omul să se înţeleagă mai bine pe sine. Să ne descoperim mai bine, să mă descopăr mai bine şi să-l descopăr pe celălalt. Pentru că, punându-mă în locul celuilalt, după aceea mă întorc la mine şi mă înţeleg mai bine pe mine. (…) Şi asta e una dintre cărţile care m-a ajutat să mă apropii de acest lucru, m-a ajutat să-mi descopăr şi vocabularul, pentru că simţeam foarte multe lucruri, aveam foarte multe lucruri în mine, dar nu prea ştiam să le scot. (…) Acum, în momentul acesta, sigur că AI (inteligenţa artificială – n.r.) e mai interesantă poate decât orice, dar şi AI ca să funcţioneze, inteligenţa artificială, să ştiţi că citeşte. Nici inteligenţa artificială nu funcţionează fără lectură”, a punctat regizorul Vladimir Anton.
Printre invitaţi s-a numărat şi fotograful Dragoş Asaftei, recunoscut pentru fotografia aeriană, realizator al proiectului “Zbor peste munţii României” şi cel care a fost, până nu demult, fotograf oficial al preşedintelui Klaus Iohannis.
El a propus cartea lui Joe Simpson, “Căzând în gol”, care descrie experienţa pe care a trăit-o în 1985 când, împreună cu prietenul său, Simon Yates, reuşesc să escaladeze pentru prima dată masivul Siula Grande, pe faţa lui vestică.
“Ascensiunea, care avea să fie o premieră pentru ruta aleasă, devine o premieră pentru situaţia imposibilă în care sunt puşi cei doi. În acelaşi timp, ne face să înţelegem că, pe lângă împlinirea visurilor noastre, e important să ştim ce facem până la acel moment, dar şi după el. (…) Vă invit să citiţi cartea ‘Căzând în gol’. Sunt sigur că povestea celor doi vă va inspira, indiferent de cât de aproape sau departe e muntele pentru fiecare dintre voi”, a spus Dragoş Asaftei.
Un alt fotograf prezent la eveniment a fost Dávid Botond, din Odorheiu Secuiesc, care în anul 2021 a fost distins de Parlamentul European cu Premiul “Cetăţeanul european” pentru proiectul Geofolk, care reuneşte cea mai mare colecţie de fotografii din lume cu costume populare, imagini surprinse în ultimii ani.
Acesta le-a recomandat copiilor cartea “Shoe Dog. Memoriile creatorului Nike” a lui Phil Knight şi le-a povestit cum a ajuns să iubească lectura, conform Agerpres.
“În şcoală îmi plăcea să citesc şi acesta a fost norocul meu: cititul are marele avantaj de a te introduce într-o altă lume. În vremurile când eu am crescut, ţara a fost închisă (perioada comunistă – n.r.), nu prea călătoream, benzina se dădea pe bon, stăteam acasă şi când începeam să citesc ajungeam într-o altă lume”, a explicat Dávid Botond.
El a vorbit şi de proiectul său Geofolk şi i-a îndemnat pe elevi să-şi urmeze visurile.
Printre invitaţi s-a numărat şi bibliotecara Bedő Melinda, şef serviciu la Biblioteca Judeţeană “Kajoni Janos”, care le-a dezvăluit participanţilor că lucrează înconjurată de 195.000 de volume şi că în luna ianuarie sistemele automatizate ale instituţiei “au înregistrat, în medie, la fiecare două minute intrarea unui cititor şi la fiecare minut împrumutul unei cărţi”.
Aceasta le-a recomandat copiilor romanul “Băiuţeii”, de Filip Florin şi Matei Florian, o carte despre copilăria fraţilor Florian, petrecută în cartierul bucureştean Drumul Taberei, despre care editorul a spus că este “o carte despre copilărie şi inocenţa ei, despre prietenie şi fotbal, despre universal familiei”.
“Dincolo de regăsirea copilăriei mele, pe mine, în acest roman mă atrage atitudinea de echilibru pe care o transmite, şi anume aceea de a acorda lucrurilor exact atâta atenţie câtă merită, nu mai multă şi nu mai puţină, fără superficialitate şi fără dramă. Aşadar, drămuiţi-vă timpul şi bucuraţi-vă de lectură”, a fost mesajul acesteia.
La rândul său, dr. Tódor Erika-Mária a propus cartea lui Robert Ersten “Cum să spui te iubesc”, în care personajele sunt tineri “care se frământă, caută soluţii personale despre cum să vorbească despre ideile, gândurile lor, cum să-şi formuleze propria identitate şi cum să verbalizeze ideile, sentimentele”.
Întrucât romanul este unul colectiv, dr. Tódor Erika-Mária le-a recomandat tinerilor să încerce o lectură colectivă, să se identifice cu rolurile celor cinci povestitori şi să citească pe rând acest roman, după care să le povestească celorlalţi, ba chiar să încerce să rescrie unele subcapitole.
“Suntem înainte de vacanţa de schi, eu nu am uitat acest lucru şi m-am gândit să vă propun un roman care este scris într-o limbă accesibilă, într-o limbă a tinerilor de astăzi şi de aceea m-am gândit că, probabil în vacanţă, chiar în timpul călătoriilor voastre, aţi dori să citiţi ceva în care vă regăsiţi. Este un roman al prezentului, este un roman al tinerei generaţii, este un roman despre care mă gândesc că cei care citesc mai încet, fiind un roman colectiv, pot face o lectură colectivă”, a spus dr. Tódor Erika-Mária, mai transmite Agerpres.
Un alt invitat la ora de limba română…altfel a fost Mihăiţă Papară, primul snowboarder român care a participat la Jocurile Olimpice, originar din oraşul Gheorgheni, care le-a recomandat copiilor ciclul de romane “Cireşarii” scris de Constantin Chiriţă şi a vorbit despre trăirile pe care le-a stârnit citirea acestora şi despre cum s-a identificat cu personajele.
“Lectura e o ancoră pe care ţi-o poţi arunca spre viitor. Citind şi imaginându-ţi întâmplările sau aventurile prin care trec personajele poţi să speri, cumva, că te vei dezvolta şi tu în direcţia respectivă. (…) Lectura poate să fie o şansă de evadare din cotidian, din real. (…) Un om care trăieşte fără să citească trăieşte o singură viaţă, omul care citeşte o mie de cărţi, trăieşte cel puţin o mie de vieţi. Şi nu pot decât să vă îndemn, să vă încurajez să citiţi orice, nu trebuie neapărat să citiţi cartea pe care v-o recomand eu. Citiţi de plăcere, citiţi orice, încercaţi să evadaţi, să trăiţi cât mai mult”, a transmis Mihăiţă Papară.
La rândul său, Andrei Vodă, tânărul pasionat de geografie, autor de hărţi şi consilier local în Topliţa, a propus cartea “Origini” a lui Dan Brown şi i-a încurajat pe elevi “să fie mereu curioşi, dar constructivi şi să îşi menţină o gândire critică şi un spirit critic, însă de bună credinţă şi sănătoase”, în vreme ce avocata Dana Anton, fostă elevă olimpică la limba şi literatura română, a recomandat “Hoţul de cărţi”, semnată de Markus Zusak, o carte care “îndeamnă la lectură, îndeamnă la curaj, îndeamnă la prietenie”.
În finalul evenimentului, inspectorul şcolar Manuela Nicoleta Stîngă a punctat faptul că “a fost o sărbătoare a lecturii şi o sărbătorire a omului care citeşte” şi i-a îndemnat pe copii să se gândească, împreună cu profesorii lor, la titlurile propuse şi să citească, iar după ce au citit să intre în dialog cu invitaţii.
“Lectura nu se face o dată pe an, aş vrea să rămâneţi cu ideea aceasta. Lectura trebuie să fie în fiecare zi”, a spus Manuela Nicoleta Stîngă.
Potrivit sursei citate, la “ora de limba şi literatura română… altfel” au participat, pe lângă cei zece invitaţi, 4.911 elevi, 234 de profesori, atât de limba şi literatura română, cât şi de la alte discipline, din 84 de şcoli ale judeţului.
Proiectul Inspectoratului Şcolar Judeţean va continua şi în perioada următoare. Elevii care s-au simţit provocaţi de o anume carte sau de un anumit invitat au la dispoziţie 30 de zile pentru a o citi, în timpul liber, lectura putând să se facă şi în limba maghiară.
Profesorii vor iniţia discuţii pe tema cărţilor alese, iar elevii vor redacta, în limba română, o scrisoare adresată invitatului care i-a provocat la lectură.
Scrisorile vor fi scanate şi vor fi trimise Inspectoratului Şcolar, iar invitaţii vor alege maximum trei scrisori care le-au atras atenţia şi vor transmite inspectorului de specialitate numele autorilor şi şcoala de provenienţă.
Elevii selectaţi şi profesorii lor coordonatori vor primi bilete de acces la Parcul Mini-Transilvania, Insect Parc şi Casa memorială “Orban Balazs” din Odorheiu Secuiesc.
La primele două ediţii ale evenimentului, mii de elevi din judeţ au participat la Ora… altfel de limba română, iar câteva sute au trimis scrisori invitaţilor care i-au provocat la lectură.