Serviciul Judeţean Salvamont Maramureş derulează un proiect de educaţie montană destinat elevilor din Şcoala Generală din comuna Moisei, potrivit Agerpres. Proiectul va continua și în alte școli și licee, spune directorul serviciului Salvamont Maramureș, Dan Benga.
Potrivit directorul serviciului, Dan Benga, programul cuprinde educaţie montană şi acordare de prim ajutor, sprijin absolut necesar în cazul drumeţiilor şi taberelor de munte.
“Am fost întâmpinaţi cu bucurie şi curiozitate peste tot pe unde am fost, copiii fiind dornici de a afla amănunte privind activitatea de salvare montană, paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a deveni salvatori montani şi nu în ultimul rând cum trebuie să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă. Au fost prezentate echipamentele medicale din dotare, robotul de resuscitare, defibrilatorul, aspiratorul de secreţii, tărgile de extracţie şi transport, rucsacii medicalizaţi atât de necesari în intervenţii precum şi metodele folosite de salvatorii montani pentru acordarea primului ajutor şi a salvării vieţilor celor care au nevoie de noi pe munte şi în medii ostile”, a mai spus Dan Benga.
În context, directorul Salvamont Maramureş a precizat că primăria comunei Moisei, situată în vecinătatea Munţilor Rodnei, a contribuit la dotarea salvatorilor montani cu o parte din echipamente, conform Agerpres.
“Au fost cumpărate defibrilatoare, echipamente pentru intervenţiile de urgenţă, aceste aparate fiind poziţionate în locurile publice pentru a putea fi folosite la nevoie. Asta este de fapt o normalitate care ar trebui să fie regăsită peste tot, în toate instituţiile publice, şcoli, licee, universităţi, pe stradă, fiind cele care pot face la un moment dat diferenţa, ajutând la salvarea unei persoane aflate în pericol de moarte”, a mai precizat Dan Benga.
Salvamont Maramureş va continua proiectele cu caracter educativ şi în alte şcoli şi licee.
“Salvatorii montani vor continua întâlnirile cu scop educativ montan în şcolile şi liceele din judeţul Maramureş, mai ales în perioada ‘şcolii altfel’ şi a orelor de dirigenţie, acestea fiind de fapt primele măsuri în a înţelege, cunoaşte şi preveni situaţiile neplăcute care pot apărea şi a fi pregătiţi pentru a acorda primul ajutor celor care au nevoie”, a subliniat Dan Benga.
Foto: © Wellphotos | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.