Elevii din București îi cer primarului Sectorului 4 să aprobe “de îndată” burse școlare pentru copiii cu medii peste 8.50. Ce sume solicită copiii

Școala în Noua Zeelandă

Școala în Noua Zeelandă Foto: Pexels.com

Elevii din București îi cer primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, și consiliului local să aprobe rapid cuantumurile burselor școlare, în contextul adoptării bugetului local pe anul 2019, pentru a-i susține pe elevii cu rezultate bune și pe cei în risc de abandon școlar. O altă solicitare a tinerilor este ca bursele de merit să fie acordate pentru elevii care au media generală de la 8,50 în sus, așa cum prevede un ordin al ministrului educației, și nu doar copiilor cu medii de 10.

Elevii acuză primarul că Sectorul 4 acordă “cel mai mic buget pentru burse” dintre toate sectoarele capitalei. “Încă din anul 2011, Autoritatea Locală a Sectorului 4 a încălcat legea în ceea ce privește media de acordare a burselor de merit. Aceștia au acordat burse doar elevilor cu media generală 10”, în condițiile în care ordinul de ministru 5576/2011 prevede burse de la media generală 8,50 în sus, spune Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI).

Asociația Elevilor cere primăriei să aprobe burse cu următoarele valori:

Bursa de merit:

“Din calculele AEBI a rezultat că ar fi necesară o suplimentare a fondului de burse cu 17 milioane de lei, deoarece cuantumurile prezentate mai sus sunt calculate în funcție de bugetul acordat pentru anul școlar în curs”, explică tinerii, în comunicatul remis Edupedu.ro.

Ce prevede OMECTS 5576/2011 care stabilește criteriile generale de de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat:

Articolul 8

(1) Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:

Sursa aici

Comunicatul integral remis Edupedu.ro de către Asociația Elevilor din București și Ilfov:

“Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită primarului Sectorului 4 să inițieze de îndată aprobarea numărului și cuantumului burselor școlare!

Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), organizația reprezentativă a elevilor din capitală și județul Ilfov, solicită Consiliului Local al Sectorului 4 și primarului Daniel Băluță inițierea și adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru aprobarea cuantumurilor burselor școlare, în contextul adoptării bugetului local pe anul 2019, astfel încât să acopere fonduri pentru sprijinirea elevilor cu rezultate bune, dar și cei ce se află în risc de abandon.

Încă din anul 2011, Autoritatea Locală a Sectorului 4 a încălcat legea în ceea ce privește media de acordare a burselor de merit. Aceștia au acordat burse doar elevilor cu media generală 10, în contradictoriu cu art. 8, alin. (1), lit. a) al OMECTS 5576/2011, privând astfel de dreptul de a beneficia de burse pe elevii cu media generală între 8,50 și 10, timp de 8 ani.

În data de 11 februarie, AEBI a transmis administrației locale cererile elevilor privind acordarea burselor de merit începând de la media 8.50, în conformitate cu OMECTS 5576/2011, privind criteriile generale a acordare a burselor, în speranța că finanțarea educației pe raza administrativă a Sectorului 4 reprezintă un interes real pentru aleșii locali.

Oferirea burselor de merit începând cu media 8.50 și nu doar elevilor cu media 10 în unitățile de învățământ reprezintă atât o obligație legală, cât și una morală pentru autoritățile locale, deoarece susținerea beneficiarilor primari ai educației ar trebui să prezinte un interes sporit luând în calcul ratele abandonului școlar din anii trecuți la nivelul Municipiului București, cât și în România.

Atragem atenția asupra faptului că obligativitatea Consiliilor Locale de a acorda burse elevilor conform criteriilor generale instituite de OMECTS 5576/2011 izvorăște din art. 82 al Legii educației naționale nr. 1/2011, norme legale încălcate de către autoritățile locale timp de 8 ani.

Datele statistice ne arată o situație de o gravitate ridicată în sistemul de învățământ din România, aproximativ 1 din 5 persoane între 18 și 24 de ani finalizând sub 8 clase. Totodată, în Municipiul București, rata abandonului școlar în anul 2016 atinge o cotă de 1,6% în ceea ce privește învățământul primar și gimnazial, însemnând că aproximativ 2316 de elevi au abandonat școala în anul 2016.

Bursele vizează sprijinirea performanței școlare și facilitarea accesului la educație pentru elevii aflați în medii de risc, dar, din păcate, ele nu își pot îndeplini adevăratul scop dacă valorile acestora nu coincid cu nevoile existente.

Cu toate acestea, considerăm că bugetul acordat în valoare de 13.000.000 lei nu se pliază pe nevoile reale ale elevilor din Sectorul 4, prin urmare bugetul acordat este mult prea mic în comparație cu celelalte sectoare ale Capitalei, Sectorul 4 oferind cel mai mic buget pentru burse. Acest lucru se reflectă și în cuantumurile aprobate de către Consiliile Locale.

De exemplu, în sectorul 2, se acordă următoarele cuantumuri:

Bursa de merit:

Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită aprobarea următoarelor cuantumuri, raportate la bugetul acordat de către Autoritatea Locală, astfel încât elevii să primească burse conform legii, fără discriminări:

Bursa de merit:

Din calculele AEBI a rezultat că ar fi necesară o suplimentare a fondului de burse cu 17 milioane de lei, deoarece cuantumurile prezentate mai sus sunt calculate în funcție de bugetul acordat pentru anul școlar în curs. Considerăm că ar fi nevoie de minim 30.000.000 de lei pentru ca nevoile elevilor din Sectorul 4 să fie luate în considerare prin acordarea unor cuantumuri echitabile și comparative cu cuantumurile acordate de către restul sectoarelor Municipiului București.

Solicităm ferm aleșilor locali să ia în considerare faptul că educația este principalul factor ce poate contribui la dezvoltarea oricărei comunități și să aleagă investiția în creerea unui mediu educațional propice pentru toți elevii.

Din nefericire, situația persistă de ani buni în Sectorul 4, autoritatea locală nu dorește să ia în considerare nevoile reale ale elevilor. Ne confruntăm așadar cu o reală discriminare de vreme ce până acum Primăria Sector 4 a acordat burse doar elevilor cu media generală 10 în contradicție cu legea. Primarul Daniel Băluță a declarat în repetate rânduri că susține doar elita, lucru cu care nu putem fi de acord, deoarece există o legislație care trebuie respectată și mii de elevi aflați în risc de abandon către care trebuie să ne îndreptăm atenția. Una din principalele hibe ale sistemului este că tindem să abandonăm elevii care au nevoie cea mai mare de ajutor, concentrându-ne în mod exclusiv pe cei cu performanțe la concursuri și olimpiade, astfel sporind inechitatea. ” – Rădulescu Nicolae-Alexandru, vicepreședinte AEBI”

 

Exit mobile version