Elevii din București îi cer primarului Sectorului 4 să aprobe “de îndată” burse școlare pentru copiii cu medii peste 8.50. Ce sume solicită copiii

3.020 de vizualizări
Școala în Noua Zeelandă
Școala în Noua Zeelandă Foto: Pexels.com
Elevii din București îi cer primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, și consiliului local să aprobe rapid cuantumurile burselor școlare, în contextul adoptării bugetului local pe anul 2019, pentru a-i susține pe elevii cu rezultate bune și pe cei în risc de abandon școlar. O altă solicitare a tinerilor este ca bursele de merit să fie acordate pentru elevii care au media generală de la 8,50 în sus, așa cum prevede un ordin al ministrului educației, și nu doar copiilor cu medii de 10.

Elevii acuză primarul că Sectorul 4 acordă “cel mai mic buget pentru burse” dintre toate sectoarele capitalei. “Încă din anul 2011, Autoritatea Locală a Sectorului 4 a încălcat legea în ceea ce privește media de acordare a burselor de merit. Aceștia au acordat burse doar elevilor cu media generală 10”, în condițiile în care ordinul de ministru 5576/2011 prevede burse de la media generală 8,50 în sus, spune Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI).

Asociația Elevilor cere primăriei să aprobe burse cu următoarele valori:

Bursa de merit:

  • Pentru elevii cu media generală între 8,50 – 8,99: 60 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9 – 9,49: 80 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9,49 – 9,99: 100 lei
  • Pentru elevii cu media generală 10: 120 lei
  • Pentru bursa de studiu, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie cel mult egal salariului minim net pe economie; – 70 lei/lună
  • Pentru bursa de ajutor social, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie de sub 50% din salariul minim net pe economie – 120 lei/lună
  • Pentru bursa de performanță, acordată elevilor cu rezultate performante la olimpiadele naționale. – 120 lei/lună

“Din calculele AEBI a rezultat că ar fi necesară o suplimentare a fondului de burse cu 17 milioane de lei, deoarece cuantumurile prezentate mai sus sunt calculate în funcție de bugetul acordat pentru anul școlar în curs”, explică tinerii, în comunicatul remis Edupedu.ro.

Ce prevede OMECTS 5576/2011 care stabilește criteriile generale de de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat:

Articolul 8

(1) Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:

  • a) au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional; (…)”

Sursa aici

Comunicatul integral remis Edupedu.ro de către Asociația Elevilor din București și Ilfov:

“Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită primarului Sectorului 4 să inițieze de îndată aprobarea numărului și cuantumului burselor școlare!

Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), organizația reprezentativă a elevilor din capitală și județul Ilfov, solicită Consiliului Local al Sectorului 4 și primarului Daniel Băluță inițierea și adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru aprobarea cuantumurilor burselor școlare, în contextul adoptării bugetului local pe anul 2019, astfel încât să acopere fonduri pentru sprijinirea elevilor cu rezultate bune, dar și cei ce se află în risc de abandon.

Încă din anul 2011, Autoritatea Locală a Sectorului 4 a încălcat legea în ceea ce privește media de acordare a burselor de merit. Aceștia au acordat burse doar elevilor cu media generală 10, în contradictoriu cu art. 8, alin. (1), lit. a) al OMECTS 5576/2011, privând astfel de dreptul de a beneficia de burse pe elevii cu media generală între 8,50 și 10, timp de 8 ani.

În data de 11 februarie, AEBI a transmis administrației locale cererile elevilor privind acordarea burselor de merit începând de la media 8.50, în conformitate cu OMECTS 5576/2011, privind criteriile generale a acordare a burselor, în speranța că finanțarea educației pe raza administrativă a Sectorului 4 reprezintă un interes real pentru aleșii locali.

Oferirea burselor de merit începând cu media 8.50 și nu doar elevilor cu media 10 în unitățile de învățământ reprezintă atât o obligație legală, cât și una morală pentru autoritățile locale, deoarece susținerea beneficiarilor primari ai educației ar trebui să prezinte un interes sporit luând în calcul ratele abandonului școlar din anii trecuți la nivelul Municipiului București, cât și în România.

Atragem atenția asupra faptului că obligativitatea Consiliilor Locale de a acorda burse elevilor conform criteriilor generale instituite de OMECTS 5576/2011 izvorăște din art. 82 al Legii educației naționale nr. 1/2011, norme legale încălcate de către autoritățile locale timp de 8 ani.

Datele statistice ne arată o situație de o gravitate ridicată în sistemul de învățământ din România, aproximativ 1 din 5 persoane între 18 și 24 de ani finalizând sub 8 clase. Totodată, în Municipiul București, rata abandonului școlar în anul 2016 atinge o cotă de 1,6% în ceea ce privește învățământul primar și gimnazial, însemnând că aproximativ 2316 de elevi au abandonat școala în anul 2016.

Bursele vizează sprijinirea performanței școlare și facilitarea accesului la educație pentru elevii aflați în medii de risc, dar, din păcate, ele nu își pot îndeplini adevăratul scop dacă valorile acestora nu coincid cu nevoile existente.

Cu toate acestea, considerăm că bugetul acordat în valoare de 13.000.000 lei nu se pliază pe nevoile reale ale elevilor din Sectorul 4, prin urmare bugetul acordat este mult prea mic în comparație cu celelalte sectoare ale Capitalei, Sectorul 4 oferind cel mai mic buget pentru burse. Acest lucru se reflectă și în cuantumurile aprobate de către Consiliile Locale.

De exemplu, în sectorul 2, se acordă următoarele cuantumuri:

Bursa de merit:

  • Pentru elevii cu media generală între 8,50 – 8,99: 100 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9 – 9,49: 200 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9,49 – 9,99: 300 lei
  • Pentru elevii cu media generală 10 – 600 lei
  • Pentru bursa de ajutor social, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie de sub 50% din salariul minim net pe economie – 300 lei/lună

Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită aprobarea următoarelor cuantumuri, raportate la bugetul acordat de către Autoritatea Locală, astfel încât elevii să primească burse conform legii, fără discriminări:

Bursa de merit:

  • Pentru elevii cu media generală între 8,50 – 8,99: 60 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9 – 9,49: 80 lei
  • Pentru elevii cu media generală între 9,49 – 9,99: 100 lei
  • Pentru elevii cu media generală 10: 120 lei
  • Pentru bursa de studiu, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie cel mult egal salariului minim net pe economie; – 70 lei/lună
  • Pentru bursa de ajutor social, acordată elevilor cu un venit mediu lunar pe cap de familie de sub 50% din salariul minim net pe economie – 120 lei/lună
  • Pentru bursa de performanță, acordată elevilor cu rezultate performante la olimpiadele naționale. – 120 lei/lună

Din calculele AEBI a rezultat că ar fi necesară o suplimentare a fondului de burse cu 17 milioane de lei, deoarece cuantumurile prezentate mai sus sunt calculate în funcție de bugetul acordat pentru anul școlar în curs. Considerăm că ar fi nevoie de minim 30.000.000 de lei pentru ca nevoile elevilor din Sectorul 4 să fie luate în considerare prin acordarea unor cuantumuri echitabile și comparative cu cuantumurile acordate de către restul sectoarelor Municipiului București.

Solicităm ferm aleșilor locali să ia în considerare faptul că educația este principalul factor ce poate contribui la dezvoltarea oricărei comunități și să aleagă investiția în creerea unui mediu educațional propice pentru toți elevii.

Din nefericire, situația persistă de ani buni în Sectorul 4, autoritatea locală nu dorește să ia în considerare nevoile reale ale elevilor. Ne confruntăm așadar cu o reală discriminare de vreme ce până acum Primăria Sector 4 a acordat burse doar elevilor cu media generală 10 în contradicție cu legea. Primarul Daniel Băluță a declarat în repetate rânduri că susține doar elita, lucru cu care nu putem fi de acord, deoarece există o legislație care trebuie respectată și mii de elevi aflați în risc de abandon către care trebuie să ne îndreptăm atenția. Una din principalele hibe ale sistemului este că tindem să abandonăm elevii care au nevoie cea mai mare de ajutor, concentrându-ne în mod exclusiv pe cei cu performanțe la concursuri și olimpiade, astfel sporind inechitatea. ” – Rădulescu Nicolae-Alexandru, vicepreședinte AEBI”

 


4 comments
  1. Găștile de partid nu au fost interesate să stimuleze performanța copiilor, pentru că ei nu votează. În localitatea mea, în fiecare an, pensionarii au beneficiat de mese festive și sume de bani, excursii și zile de tratament în stațiune, pentru că această categorie votează. De obicei, împotriva viitorului patriei.

  2. Mi se par cam mici bursele propuse de elevi. Cele de la 9.50 -9.99 ar trebui să fie mult mai mari.
    Elevii cu media 10.00 din alt sector au 600 ron pe luna, propunerea de 120 ron mi se pare chiar copilărească. Ar trebui să fie de minim 200 ron

  3. Sunt de parere ca, in privinta burselor, ar trebui sa existe o legislatie cu caracter obligatoriu la nivelul intregii tari care sa nu mai lase spatiu de manevra primarilor.
    Dar, este cu totul tendentioasa afirmatia facuta de reprezentantul AEBI potrivit careia sistemul se concentreaza excludiv pe olimpici.
    As dori sa il intreb pe domnul reprezentant daca a stat vreodata de vorba cu un olimpic si daca stie care le sunt problemele acestor copii.
    Inechitatea din invatamantul romanesc nu este cauzata de existenta olimpicilor, nu ei sunt elementul cel rau.
    Olimpicii Romaniei sunt furati cu legea in mana de statul roman(vezi bursele Meritul Olimpic International),sint cazati di hraniti prost pe timpul Nationalelor si Loturilor Largite, nu au la dispozitie laboratoare performante, se descurca de multe ori singuri sau cu ajutorul unui profesor sufletist.
    Domnul reprezentant vorbeste ca sa se afle in treaba si ii aduce in discutie fara rost pe colegii lui care invata, care muncesc infinit mai mult decat conducerile celor 2 sau Asociatii/Consilii ale Elevilor din Bucuresti. Din aceste organizatii(scindate uneori sa fie mai multi sefi si sefuleti) lipsesc, in mod suspect, elevii liceelor de elita din Bucuresti.
    Domnule reprezentant, lasati olimpicii in pace si faceti mai mult decat o actiune la 5 luni.
    Luptati pentru dotarea laboratoarelor, pentru corectitudine in evaluare, pentru respectarea unor reguli elementare de conduita in timpul orelor de curs, pentru conditii decente in scoli si licee !

  4. De acord cu dl.Miclea,atata timp cat incurazam inscrierea in partide politice si nu munca in domeniul pt. care esti pregatit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Condițiile de admitere la Rezidențiat 2023 se înăspresc prin creșterea pragului minim la 130 de întrebări cu răspuns corect, față de 120 cât era anul trecut – proiect / Propunerea invocă „ridicarea nivelului de selecție“, deși a mai fost o încercare similară eșuată în 2022, când 600 de locuri au rămas neocupate

Pragul de admitere la examenul de rezidențiat în 2023 crește la 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări, pentru fiecare domeniu, față de pragul…
Vezi articolul

PROIECT Până pe 29 ianuarie 2024, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul 2024-2025 / Cele 10 criterii obligatorii pe care trebuie să le respecte planul de școlarizare

Până pe 29 ianuarie 2024, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației planul de școlarizare pentru anul școlar 2024-2025, potrivit proiectului de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare, document pus în…
Vezi articolul