Elevii din București îi cer Gabrielei Firea să renunțe de urgență la tăierea bugetului pentru educație

2.148 de vizualizări
Elevii din București îi cer primarului Capitalei să retragă de pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu General proiectul de rectificare bugetară care prevede tăieri de aproape 22% din bugetul pentru educație. “Educația nu reprezintă o prioritate pentru Primăria Municipiului București”, acuză Asociația Elevilor din București și Ilfov. Tinerii “condamnă oprirea modernizării infrastructurii școlare” din Capitală și o acuză de ipocrizie pe Gabriela Firea.

“Primarul general Gabriela Firea afirma în data de 9 decembrie 2018 faptul că dorește să finanțeze infrastructura sistemului educațional a Capitalei, prin programul ,’Nicio unitate de învățământ cu program în trei schimburi’’. La 7 luni distanță, primarul general al Capitalei își calcă peste promisiuni, făcând exact contrariul”, avertizează elevii.

Reacția asociației de elevi vine după ce Edupedu.ro a scris că peste 35,6 milioane de lei sunt propuse pentru tăiere de la capitolul Învățământ, din totalul alocării pentru acest capitol de 162,9 milioane de lei, în proiectul de hotărâre pentru rectificare bugetară care este pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului Local al Municipiului București programată pentru miercuri, 26 iunie. Proiectul menționează că rectificarea vine la propunerea Primarului General și a Comisiei de Specialitate din Primărie.

Comunicatul integral remis Edupedu.ro de către Asociația Elevilor din București și Ilfov:

“Educația nu reprezintă o prioritate pentru Primăria Municipiului București. AEBI condamnă oprirea modernizării infrastructurii școlare din Municipiul București!

Asociația Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), organizație reprezentativă a elevilor din capitală şi județul Ilfov, solicită urgent primarului general Gabriela Firea retragerea de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Primăriei Municipiului București de pe 26 iunie.

AEBI condamnă ferm tăierea fondurilor de la educație și anume un procent de 21,9% (35.681.000 lei).

Spre exemplu, de la învățământul preșcolar sunt tăiate fondurile alocate pentru modernizarea și extinderea unor grădinițe, preșcolarii fiind nevoiți să rămână în construcțiile vechi, majoritatea cu un risc seismic ridicat, ceea ce ne dovedește lipsa de interes a Primăriei Generale pentru aceștia.

Elevii din ciclul gimnazial sunt de altfel vizați de aceste tăieri de buget, acestora fiindu-le tăiate fondurile de la infrastructură, doamna Primar Gabriela Firea dorește să înjumătățească bugetul acordat acestora. De asemenea, fondurile pentru construirea unor after-school-uri în Sectorul 5 vor fi aduse la 1000 de lei pentru fiecare construcție în parte, un buget cu un cuantum sfidător și imposibil de folosit pentru construcția acestora.

Modernizarea liceelor nu prezintă nici ea o prioritate pentru Primăria Municipiului București, fiind de asemenea tăiate fonduri pentru Grupul Școlar Nichita Stănescu, Liceul Benjamin Franklin și Liceul Teoretic Ștefan Odobleja.

Reamintim faptul că primarul general Gabriela Firea afirma în data de 9 decembrie 2018 faptul că dorește să finanțeze infrastructura sistemului educațional a Capitalei, prin programul ,,Nicio unitate de învățământ cu program în trei schimburi’’. La 7 luni distanță, primarul general al Capitalei își calcă peste promisiuni, făcând exact contrariul.

Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită retragerea urgentă a acestui punct de pe ordinea de zi pentru ședința Consiliului General al Primăriei București din data de 26 iunie, deoarece educația este subfinanțată oricum. O tăiere a bugetului și anularea lucrărilor de construcție/modernizare/extindere poate doar să aducă un minus învățământului din București care se află într-o situație jenantă datorită bazei materiale învechite din București, multe licee nefiind dotate corespunzător, astfel, parcursul elevilor în procesul de educație nu își poate atinge potențialul maxim, dacă finanțarea educației nu reprezintă o prioritate pentru Autoritatea Locală, iar elevii nu pot învăța într-un mediu propice desfășurării actului educativ.

Considerăm că infrastructura modernă are un rol important în actul educației mai ales prin instrumentele inteligente pe care elevii le pot folosi, instrumente de tip proiectoare, table inteligente, care ar prezenta un beneficiu major pentru elevi în parcursul acestora.

Suntem de părere că subfinanțarea educației prezintă deja o problemă pentru sistemul de învățământ românesc. Incapabilitatea Primăriei Municipiului București de a manageria bugetul nu trebuie să afecteze educația și îmbunătățirea acesteia. Suntem dezamăgiți de inițiativa doamnei primar Gabriela Firea și solicităm retragerea acestui punct de pe Ordinea de zi, deoarece ar reprezenta o bătaie de joc la adresa tuturor elevilor din Municipiul București. Asociația Elevilor din București și Ilfov va lupta ca fondurile acordate educației să nu fie tăiate în București.” – Alex Rădulescu, vicepreședinte AEBI”

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La discuțiile cu premierul Ciolacu și sindicatele profesorilor, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact bugetar pe “inechitățile salariale” ale angajaților din funcții de conducere – directori, contabili-șefi și secretari-șefi – surse

La discuțiile de luni de la Guvern, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact financiar privind eliminarea inechităților pe salarizarea directorilor și personalului didactic din funcțiile de conducere și…
Vezi articolul

Ligia Deca, mesaj pentru elevi, studenți, profesori și inspectori: Noi, autoritățile centrale, trebuie să ne uităm mai mult la rezultatele învățării și poate mai puțin la proces, să avem o abordare mai puțin centralizată. Competențele se pot obține într-o varietate de moduri, varietate care să vă stimuleze și pasiunile, curiozitatea

Competențele elevilor și studenților se pot obține într-o varietate de moduri, a declarat azi ministrul Educației, Ligia Deca, la deschiderea anului universitar 2023-2024. Într-un mesaj transmis profesorilor, elevilor și studenților,…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion nu le dă nicio soluție celor peste 1.000 de profesori suplinitori, care au luat peste 7 la concursul național și care au cerut în mai multe memorii titularizarea fără examen

Ministerul Educației nu le dă nicio soluție profesorilor pentru titularizarea fără examen cerută de peste 1.000 de profesori suplinitori pe posturi cu viabilitate până în 4 ani. Potrivit unui răspuns…
Vezi articolul