Elevii de liceu vor învăța să folosească matematica în contexte din viața reală, potrivit profilului absolventului pus în dezbatere publică / Competențele propuse ar urma să se aplice elevilor care intră în clasa a IX-a în 2025

5.361 de vizualizări
Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com
Matematica va fi adaptată contextelor din viața reală, iar elevii de liceu vor deprinde competențe care să îi ajute să utilizeze și “să se raporteze critic la moduri de gândire și forme de prezentare specifice matematicii”, potrivit profilului absolventului de liceu, lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, în data de 13 octombrie. Elevii de liceu care în toamna anului 2025 vor intra la liceu ar trebui să fie primii care vor învăța după programe noi. Acestea, la rândul lor, vor fi elaborate după profilul absolventului de liceu.

La competența matematică și competența în științe, tehnologie și inginerie se propune ca elevul de liceu să utilizeze și se raporteze critic la moduri de gândire și forme de prezentare specifice matematicii “(de exemplu, formule, modele, constructe, grafice), inclusiv în relație cu întrebări relevante pentru viața reală și pentru diferite contexte profesionale”.

În prezent, matematica predată la liceu nu este adaptată la situații reale, curriculumul fiind cel din 2009. În prezent, profilul absolventului este elaborat până la nivelul elevilor de clasa a VIII-a. Un exemplu privind tipul de exerciții abstracte îl reprezintă subiectele de la simularea națională din martie anul acesta.

În proiectul din 2018 în privința matematicii, conceptele pe care elevul ar fi trebuit să le însușească nu erau construite pentru a fi relevante în viața reală, ci doar cu exerciții abstracte.

Ce prevede proiectul lansat în dezbatere publică

3.1. Utilizează și se raportează critic la moduri de gândire și forme de prezentare specifice matematicii (de exemplu, formule, modele, constructe, grafice), inclusiv în relație cu întrebări relevante pentru viața reală și pentru diferite contexte profesionale.


3.2. Construiește demersul de rezolvare a problemelor pe care le identifică într-o varietate de contexte, inclusiv profesionale, prin aplicarea principiilor și proceselor matematice.


3.3. Evaluează constant validitatea unor raționamente matematice aplicate în contexte diverse, inclusiv profesionale.


3.4. Aplică gândirea științifică prin cercetarea unor situații/probleme specifice științelor naturii și prin raportarea propriilor ipoteze la rezultatele experimentale validate. Evaluează, proiectează și îmbunătățește în mod independent diferite metode de investigație.
Evaluează adecvat explicațiile alternative pe baza datelor și explică diferite surse de incertitudine.


3.5. Fundamentează concluzii sau decizii, utilizând date științifice și instrumente tehnologice. Evaluează validitatea și fiabilitatea afirmațiilor făcute în surse secundare cu referire la opinii științifice, la calitatea metodologiei și la dovezile citate. Se raportează critic la tehnologiile digitale pentru a îmbunătăți calitatea datelor obținute.

3.6. Evaluează avantajele, limitările și riscurile teoriilor științifice și aplicațiilor tehnologice ale acestora, pentru luarea deciziilor informate și pentru rezolvarea unor probleme de natură etică și profesională. Evaluează dovezile teoriilor științifice studiate și modul în
care au fost luate în considerare fiabilitatea, siguranța, corectitudinea și acțiunile etice în investigațiile științifice efectuate.

Sursa: Ministerul Educației
Informații de context

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un profil al absolventului de liceu, pe 13 octombrie. Edupedu.ro a scris că documentul conține multe pasaje copy paste sau rescrise pe alocuri cu alte cuvinte, dar care au același sens, din varianta propusă în dezbatere publică în 2018.

Ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu, a renunțat la proiect împreună cu planurile cadru pentru liceu, pentru că primise prea multe propuneri de modificare a proiectului. Cîmpeanu decisese că e nevoie de o nouă lege a Educației pe marginea căreia să se croiască profilul absolventului și apoi planurile cadru de liceu. Din acest motiv, șase generații de elevi nu au avut un profil al absolventului de liceu care să îi ghideze pe profesori, părinți și chiar pe elevi, iar acum documentul conține în mare parte aceleași competențe scrise în 2018, când Cîmpeanu oprise proiectul pentru a-l face mai actual.

Ultima oară când Sorin Cîmpeanu a încercat să modifice programa școlară de liceu a fost în 2021, când a lansat planurile cadru în dezbatere publică, dar apoi le-a retras după ce a primit prea multe propuneri.

Planurile cadru înseamnă lista de discipline și numărul de ore aferente pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a. Au fost realizate în 2020 și lansate în dezbatere publică după ce Sorin Cîmpeanu și-a preluat mandatul. Au fost însă retrase pentru a redacta unele noi, cu justificarea că ministerul a primit “prea multe propuneri”, 10 mii la număr. Iată ce declara atunci ministrul Sorin Cîmpeanu.

“Numărul de propuneri de modificare a fost atât de mare încât practic nimănui nu-i convin, am impresia că nu mai plac nici măcar celor care le-au făcut, sau celor care le-au validat. Și atunci poate e momentul să luăm o mică pauză și să ne mai gândim un pic”, spunea Sorin Cîmpeanu anul trecut.

Amânarea planurilor cadru la liceu în ultimii 6 ani a făcut ca elevii care au intrat în toamnă în clasa a IX-a și acum o termină să învețe după vechile planuri cadru, din 2009.

  • Citește despre planurile cadru lansate în dezbatere publică în 2021. Detalii aici

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

Reforma legii Deca-Iohannis propune un profil al absolventului de liceu redactat în mare parte acum 6 ani / Ministerul Educației a așteptat din 2018 să elaboreze documentul ce conține pasaje mari din cel care a fost în dezbatere publică atunci
BREAKING Subiecte Matematică simulare Evaluarea Națională 2023. Doar o singură problemă cu elemente din viața reală, primită de elevii de clasa a VIII-a, în rest calcule abstracte / Cel mai dificil de rezolvat – „cubul“ de la Subiectul III, punctul 6

5 comments
  1. Că matematica este uneori abstractă știe oricine. Să obligi toți elevii să o asimileze la fel, e o prostie. De ce nu ii punem pe toți să cânte la pian, să sculpteze, să facă traduceri… Nu pentru că nu toți au talent la muzica, la desen, la sculptura. Este normal ca ceea ce înveți să îți fie utile și să le folosești în viața, altfel … e praf. teoreticieni și basta. cui ii place matematica abstractă, are de unde sa aprofundeze că este loc.

  2. Matematica, in sine, este o stiinta abstracta.
    Se considera ca un adolescent este capabil sa inteleaga rationamentul matematic, si sa-l aplice.
    Desigur, se pot introduce lectii de aplicatii ale matematicii. Insa nu va rezolva nimic din problema transmiterii informatiei catre elevi. Mai degraba seamana cu un fel de scuze aduse elevilor: ne pare rau ca trebuie sa va oferim posibilitatea sa ganditi…

  3. Carudrile pentru profesori nu au ajuns nici acum – de bani nici nu mai vorbm. Presa tace suspect și cenzurează toate comentariile legate de acest subiect.

  4. Tocmai citeam un articol despre un nou trend in SUA, americanii bogati isi inscriu copiii la cursuri de “matematica ruseasca”. Noi, ca intotdeauna, inotam contra curentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, întrebată ce a învăţat la Academia SRI: „Rigoare şi disciplină” / „Soţul meu are două arme care sunt peste 5.000 euro. E vânător la a patra generaţie”

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, miercuri, la Antena 3, că este naşa de cununie a lui Alexandru Ştefan, fiul fostului rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (academia…
Vezi articolul

Tudor Chirilă despre educația sexuală în școli: Faptul că devine parte dintr-o materie care se predă în mod singular și nu în legătură cu alte materii cum ar fi biologie, deci nu se face transdisciplinar, duce la o pierdere din eficiență

Introducerea Educației sexuale în școli sub forma unui modul într-o nouă materie obligatorie pentru elevii claselor V-XII, deci predarea ei “în mod singular” și nu transdisciplinar în legătură cu biologia,…
Vezi articolul

Oana Boca, Centrul Național al Cărții: Regret enorm faptul că un reprezentant al Ministerului Educației nu a participat la dezbaterea „Cartea digitală și societatea cunoașterii”. Am fi avut multe să îl întrebăm

Directorul Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC), Oana Boca, a afirmat, vineri, că publishing-ul de carte românesc poate fi salvat doar printr-o amplă campanie de educaţie pentru lectură, transmite Agerpres. Boca…
Vezi articolul