Elevii de gimnaziu și liceu vor putea fi exmatriculați, cu posibilitatea de reînscriere în anul școlar următor – proiect Statutul Elevului 2024

8.745 de vizualizări
Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com
Elevii de gimnaziu și liceu vor putea fi exmatriculați, cu posibilitatea de reînscriere în anul școlar următor, în aceeași scoală sau în altă unitate de învățământ, dacă în urma evaluării realizate de consilierul școlar rezultă că nu se pot reintegra în același colectiv de elevi sau de profesori, conform proiectului privind Statutul Elevului 2024, pus în consultare publică de Ministerul Educației. 

Exmatricularea nu se poate aplica în învățământul obligatoriu, adică pentru elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, ci doar în școlile postliceale, conform Ordinului nr. 3.797 din 8 martie 2023 pentru modificarea și completarea Statutului elevului în vigoare.

În același timp, în legea învățământului preuniversitar, există posibilitatea exmatriculării și în învățământul obligatoriu, numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă, conform Art. 107, alin. 10.

  • Reamintim că sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, potrivit Legii învățământului preuniversitar, sunt de la observația individuală și până la exmatriculare. Acestea au fost introduse în proiectul privind Statul elevului, pentru punerea în acord cu prevederile Legii nr. 198/2023.

Practic, secretarul de stat Florian Lixandru a declarat în martie 2024, că, în prezent, „exmatricularea nu se mai aplică”, dar este prevăzută în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, în cazuri excepționale.

„Până la acest moment, exmatricularea nu se mai aplică, pentru că învățământul este obligatoriu. Însă în noua Lege a învățământului preuniversitar este prevăzută și o excepție ca, în cazuri excepționale, să se recurgă la exmatriculare, iar acest lucru va fi transpus în practică prin noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ și prin noul statut al elevului”, a punctat Lixandru.

Ce se întâmplă cu elevii care sunt exmatriculați un an școlar

Elevii exmatriculați vor avea ore de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, și activități remediale. În cazul în care elevii şi/sau părinţii refuză participarea, directorul sesizează reprezentanții SPAS/DAS/DGASPC, care vor face o anchetă socială.

„Elevii beneficiază de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale. 

Activitățile remediale se desfășoară în timpul orarului școlar în care ar fi trebuit să aibă loc cursurile, conform metodologiei de organizare a programului „Învățare remedială”. 

În situaţia în care elevii nu participă la activităţile de sprijin organizate la nivelul unității de învățământ, profesorul diriginte informează, în scris, părinţii/reprezentanţii legali în acest sens. 

În situaţia în care elevii şi/sau părinţii/reprezentanţii legali refuză în mod repetat participarea la şedinţele de consiliere şcolară şi/sau de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică și/sau alte măsuri de sprijin, directorul sesizează situaţia reprezentanților SPAS/DAS/DGASPC. Directorul are obligația să solicite serviciilor publice de asistență socială raportul de vizită la domiciliu și/sau rezultatele anchetei sociale”, conform documentului.

Prevederile despre exmatriculare din proiectul privind Statutul Elevului 2024

Exmatricularea constă în eliminarea elevului din unitatea de învăţământ preuniversitar în care acesta a fost înscris, până la sfârşitul anului şcolar în curs.

Exmatricularea poate fi:

a) exmatriculare cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu;

b) exmatriculare cu drept de reînscriere în altă unitate de învăţământ în anul școlar următor;

c) exmatriculare fără drept de reînscriere, pentru elevii din învățământul postliceal”, conform art. 24.
 

Exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași școală

Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ și în același an de studiu, se aplică elevilor din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, pentru comiterea unor abateri deosebit de grave, care au pus în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală.

Abaterea este cercetată de Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, constituită la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în baza hotărârii consiliului de administraţie, conform prevederilor Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care propune și sancțiunea.

Sancţiunea, însoțită de scăderea notei la purtare, este aprobată de consiliul profesoral și aplicată de profesorul diriginte și directorul unității de învățământ.

În cazul contestării sancțiunii, aceasta este soluționată de consiliul de administrație al unității de învățământ.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.

Documentul referitor la exmatricularea elevului este înmânat de către directorul unității de învățământ elevului sau părintelui/tutorelui/susţinătorului legal, pentru elevii minori, personal, sub semnătură, sau, în situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin poştă sau email, cu confirmare de primire în termen de 5 zile lucrătoare.

Elevii reînscriși au dreptul de a beneficia de sprijin suplimentar din partea cadrelor didactice pentru a fi reintegrați în colectivul clasei și în activitățile de predare-învățare-evaluare”, conform art. 25.

Exmatricularea cu drept de reînscriere în altă unitate de învăţământ în anul școlar următor

„Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ în același an de studiu, se aplică elevilor din învățământul gimnazial, liceal și postliceal care au fost exmatriculați pentru comiterea unor abateri deosebit de grave, care au pus în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală și care, în urma evaluării realizate de consilierul școlar după perioada de exmatriculare, dovedesc incapacitatea de a se reintegra în același colectiv de elevi sau de cadre didactice.

Abaterea este cercetată de Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, constituită la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în baza hotărârii consiliului de administraţie, conform prevederilor Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care propune și sancțiunea.

Sancţiunea, însoțită de scăderea notei la purtare, este aprobată de consiliul profesoral și aplicată de profesorul diriginte, directorul unității de învățământ și inspectoratul școlar.

În cazul contestării sancțiunii, aceasta este soluționată de consiliul de administrație al unității de învățământ.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.

Documentul referitor la exmatricularea elevului este înmânat de către directorul unității de învățământ elevului sau părintelui/tutorelui/susţinătorului legal, pentru elevii minori, personal, sub semnătură, sau, în situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin poştă, cu confirmare de primire în termen de 5 zile lucrătoare.

Elevii reînscriși au dreptul de a beneficia de sprijin suplimentar din partea cadrelor didactice pentru a fi reintegrați în colectivul clasei și în activitățile de predare-învățare-evaluare.

Elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor prezentului act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice”, potrivit art. 26.

Exmatricularea fără drept de reînscriere

Exmatricularea fără drept de reînscriere se aplică elevilor din învăţământul postliceal care au fost exmatriculați pentru comiterea unor abateri deosebit de grave, care au pus în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, în formă continuată sau pentru alte abateri, prevăzute de prezentul act normativ, de Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) sau de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau de regulamentul de ordine interioară și care, în urma evaluării realizate de consilierul școlar după perioada de exmatriculare, dovedesc incapacitatea de a se integra în colective diferite de elevi sau de cadre didactice.

Abaterea este cercetată de Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, constituită la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în baza hotărârii consiliului de administraţie, conform prevederilor Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care propune și sancțiunea.

Sancţiunea, însoțită de scăderea notei la purtare, este aprobată de consiliul profesoral și aplicată de profesorul diriginte, directorul unității de învățământ și inspectoratul școlar.

În cazul contestării sancțiunii, aceasta este soluționată de consiliul de administrație al unității de învățământ.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.

Documentul referitor la exmatricularea elevului este înmânat de către directorul unității de învățământ elevului, sub semnătură, sau, în situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin poştă, cu confirmare de primire în termen de 5 zile lucrătoare”, conform art. 27.

Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și: 
Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, potrivit Legii învățământului preuniversitar: de la observația individuală și până la exmatriculare. Toate sancțiunile se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților
Măsuri disciplinare mai „stricte” în școli, incluse în noul Statut al elevului și în noul ROFUIP, anunță secretarul de stat Florian Lixandru / Noile regulamente ar trebui să fie gata până pe 2 mai, potrivit Ministerului Educației
5 iulie 2022 – BREAKING Elevii nu mai pot fi exmatriculați, modificare inclusă în noul Regulament de organizare a școlilor, care va intra în vigoare din 1 septembrie

7 comments
  1. Dragii mei care știți să citiți, dacă se aprobă această variantă de ROFUIP nu se schimbă ABSOLUT nimic. Pentru că în LEGE scrie, negru pe alb, că exmatricularea (oricare variantă) se poate face în învățământul obligatoriu, ”numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă, conform Art. 107, alin. 10.”

    Deci un munte de hârtii ușor de aruncat la coș la judecată, ca să scoți din colectiv un elev periculos pentru colegi sau personalul școlii. Chiar dacă ROFUIP permite, nicio situație nu va fi considerată ”foarte gravă” când veți fi puși în respectiva situație.

    A rupt un scaun de un coleg? Nu e o situație suficient de GRAVĂ. A rupt ochelarii profesorului și l-a împins pe scări? Nu e o situație suficient de GRAVĂ. A dat foc școlii? Nu e o situație suficient de GRAVĂ. El are dreptul constituțional la educație, adio și n-am cuvinte.

  2. Ce mai urmează? În caz ca părinții sau copiii nu se prezintă la consilierea psihologica, atunci sa le fie luați copiii și internați în instituțiile statului pentru reeducare. !!
    Deja s-a sărit calul cu aceste sancțiuni și pedepse la adresa copiilor și a părinților, eventual urmează și internarea părinților pentru reeducare în pușcărie sau arest la domiciliu !!
    Iată România Educata a lui Iohannis, unde școală cu bata și cu pumnul în masa a ajuns mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu, unde nu existau asemenea sancțiuni și pedepse.
    Ce ar mai fi de făcut nou ? De exemplu în sala de reeducare copiii sa poată fi bătuți, amenințați și ținuți peste noapte fără apa sau mâncare, in scop “educativ”.
    De fapt, educația prin constrângere, pedepse și amenințări nu poate suplini lipsa de calificare psihopedagogica a profesorilor, unii din ei având impresia ca dacă urla și amenință elevii, au făcut ceea ce trebuie în învățământ.

    1. Da, Leano, te-ai prins. Si hai sa-ti mai spun ceva, ca-mi place sa dau din casa. La sala de detentie vor sa-l angajeze pe unul, Torquemada. Dar nu-ti face probleme, ca e bland de felul lui cu elevii, el cu parintii cica are ce are. Acu vezi si tu, poate ai noroc si nu l-or trimite tocmai la tine in oras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Titularizarea în învățământ fără susținerea concursului la nesfârșit, cerută de peste 1.200 de profesori care deja au luat peste 7 la examenul de intrare în profesie și cu toate acestea sunt obligați să-l susțină iar și iar, ca să prindă post, conform sistemului actual / Titularizarea „pe viabilitatea postului” nu este temeinic reglementată, susțin aceștia

Peste 1.200 de profesori calificați solicită titularizarea în Învățământ fără a susține din nou concursul național, după ce s-au angajat pe perioadă determinată în școli, se arată într-un memoriu primit…
Vezi articolul

LIVE VIDEO TEXT Monica Anisie: Putem începe anul școlar pe 14 septembrie, dacă situația epidemiologică nu este gravă. Dezbatere online World Vision România, cu ministrul Educației, vicepremierul, consilierul prezidențial pe educație și specialiști din domeniu. Ce urmează din toamnă?

În ultimii 30 de ani, numărul și ritmul schimbărilor din sistemul educațional au generat un sentiment constant de confuzie în rândul elevilor, profesorilor și părinților. Care au fost cele mai…
Vezi articolul

(P) Creditul pentru educație – în doar câteva zile, acces la sume de până la 200.000 de lei, cu garanție europeană. BT Mic susține antreprenorii care gestionează o școală sau o grădiniță privată și au nevoie de finanțare

BT Mic, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a lansat Creditul pentru educație, pentru susținerea antreprenorilor care gestionează o școală sau o grădiniță privată și au nevoie de finanțare. Acest…
Vezi articolul