Unii spun că în educație nu se produc minuni peste noapte. Și au dreptate pentru că durează cel puțin patru ani până când semințele cunoașterii încep să înflorească în mintea diferitelor generații. Însă, uneori, copiii reușesc să realizeze cu o ușurință și o dezinvoltură dezarmante ceea ce adulții cred că ar fi imposibil. Sar etape și își ating visul cu o precizie incredibilă. Aceasta este povestea copiilor implicați în proiectul Meditații Oferite de Voluntari realizat de Asociația Lume Bună și susținut de Editura Booklet.
O idee strălucitoare născută în pandemie
Pandemia de COVID-19 a schimbat radical istoria contemporană și a afectat două generații de elevi, privându-i, timp de doi ani, de cel mai important lucru: educația. Școala online nu este școală. Școala înseamnă colegi, povești, amintiri, emoții, râsete sau lacrimi, vânătăi sau gâdilături, modele comportamentale, frizuri ciudate, sport în curtea școlii, farse mai mult sau mai puțin amuzante, morală din partea diriginților, migrene sau gripe imaginare și câte și mai câte episoade frumoase specifice copilăriei. În anul 2.000, președinta Asociației Lume Bună, Larisa Popescu și echipa ei, din care fac parte atât profesori cât și elevi, au strâns o comunitate extraordinară de liceeni de la oraș care au început să îi mediteze (pregătească) pe elevii din diferite școli de la sat pentru Evaluarea Națională. Booklet susține această inițiativă, iar ghidurile și manualele Booklet fac adevărate miracole atunci când devin materiale didactice ale Meditațiilor Oferite de Voluntari.


Școala de la sat, diferită decât cea de la oraș
Proiectul născut în anul 2020 a prins aripi și a creat punți între cele două Românii: cea rurală și cea urbană. Voluntarii MOV au reușit să rupă barierele sociale punând dragoste, pasiune și dedicându-se prietenilor pe care îi întâlneau regulat online pentru a face lecții împreună, pentru a înțelege ce s-a predat și pentru învăța împreună pentru Evaluare. MOV a ajuns la cea de a V-a ediție și copiii-meditatori se pot mândri cu rezultatele prietenilor lor de la Evaluarea Națională de la finele clasei a VIII-a și cu evoluția lor cognitivă.
Editura Booklet susține din 2022 acest proiect care are ca scop combaterea analfabetismului funcțional, reducerea diferențelor dintre învățământul rural și cel urban și instituirea egalității de șanse pentru copiii de la sate. Ghidurile Booklet au devenit cărți magice în mâinile unor copii devotați misiunii de a-și ajuta prietenul online.


Îngerii care dau aripi altor copii
Meditațiile Oferite de Voluntari au început încă din luna ianuarie a acestui an, când proiectul a lansat cea de a V-a ediție. Pentru Elena Alina Dumitru, Antonia Enescu, Szigeti Ioana, Kyra Bortes, Maria-Teodora Toader, Ruxandra Costea, Marchiș Bianca, Alexandra Maria Prodan, Andreea Lorena Eftimie, Ioana Alexia Buzea și Sorana Ștefania Zală prima întâlnire pe Zoom cu elevul pe care urmau să îl mediteze timp de nu mai puțin de patru luni a fost mai mult decât emoționantă. Timiditatea și sfioșenia au dispărut treptat cu ajutorul profesorilor coordonatori din cadrul MOV care i-au ajutat să depășească orice blocaje încă de la început și să se concentreze pe ce e mai important: lecțiile.
Îngerii mai sus menționați precum și colegii lor meditatori au petrecut nenumărate ore conectați o dată sau de două ori pe săptămână la sesiunile de meditații online și au rezolvat probleme la matematică, au exersat pe modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională de la română sau au lucrat exerciții de limba engleză folosind cărțile Booklet.

Cărțile Booklet, legătura dintre lumi
Examenele nu sunt atât de înfricoșătoare dacă te pregătești pentru ele împreună cu un prieten (n.r. meditatorii sunt elevi de liceu, deci au trecut cu succes printr-o Evaluare de clasa a VIII-a) care știe să te îndrume, care nu te ceartă, nu îți dă note, ci mai mult de atât, îți explică pe limba ta ce nu ai înțeles la clasă.
De-a lungul celor cinci ani de MOV, elevii meditați au înregistrat de fiecare dată progrese remarcabile și notele lor de la școală s-au îmbunătățit. Cei care au trecut cu succes de Evaluarea Națională au devenit la rândul lor voluntari și au început să dea meditații altor elevi care simțeau nevoia de a învăța mai mult și de a-și face prieteni.
Ghidurile Booklet au devenit limbajul comun în această relație de prietenie, au devenit legătura sigură și solidă cu viitorul a unor copii care din cauza condițiilor precare nu îndrăzneau să viseze prea departe.

Temele, bucuria întâlnirii cu prietenul
Temele? Cui i-au plăcut vreodată temele primite la școală? Sunt un fel de Bau-bau! Orice copil simte că în loc să se joace cu prietenii, în loc să piardă vremea uitându-se pe pereți (sau la televizor, tabletă, telefon – în funcție de apucături și… posibilități) trebuie să-și petreacă timpul „liber” făcând teme. Ei, dar până la urmă toată lumea a trecut prin asta și vorba aia: „dacă-i musai, cu plăcere…”.
Lucrurile nu stau deloc așa în lumea MOV, unde fiecare lecție de acasă este un prilej de a spune povești, de a lansa provocări educative, de a înțelege lecția grea, de la școală și de a primi răspunsuri la orice întrebări.
Ghidurile Booklet pentru Evaluarea Națională, dar și cele pentru simularea Evaluării din clasa a VII-a (atât cel de Limba și literatura română cât și cel de Matematică) sunt însoțite de sugestii de rezolvare pentru modelele de subiecte propuse de Ministerul Educației și Cercetării în vigoare. Așa că… orice temă e mai puțin stresantă dacă știi de la bun început că dacă nu știi să rezolvi cerințele, la final vei afla cum să le rezolvi și-ți vei putea nota exact ce nu știai.
Școala de voluntari, o lume minunată
Prietenia sinceră se construiește pe responsabilitatea și bucuria de a ajuta a Meditatorului copil și pe recunoștința și dorința de cunoaștere a copilului meditat. În școala de voluntari MOV se clădesc caractere, se formează personalități și se descoperă valori. Dragostea pentru lectură se naște din poveștile împărtășite de prieteni și nimic nu se compară cu bucuria de a-ți descărca sufletul și de a primi un sfat bun de la un prieten atunci când (ca orice adolescent) te simți singur.
Ghidurile Booklet fac miracole în aventura cunoașterii, apropie inimi și deschid orizonturi.
Editura Booklet susține de 25 de ani învățământul românesc prin manuale, cărți educaționale de calitate și cărți de ficțiune care se adresează atât cititorilor începători cât și devoratorilor de povești palpitante, desprinse din istoria contemporană.
2 comments
Această situație de predare/ meditare online, oare Ministerul Educației a acreditat-o?
Bravo vouă, îngerași voluntărași! Drăgălașilor, voi faceți peer teaching, sunteți moderni, europeni.
Extraordinar! Țineți -o tot așa și aduceți-vă prietenii aproape în proiect!