Elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” nu învață dimineața, așa cum spune legea. Părinții au făcut o petiție în care cer respectarea legii

2.693 de vizualizări
Sursă foto: Facebook
Elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu învață de după amiază, în ciuda ordinului de ministru conform căruia preșcolarii, elevii din învățământul primar și cei din ani terminali trebuie să învețe de dimineața. Astfel, părinții elevilor au cerut conducerii aducerea copiilor în programul de dimineață, potrivit turnulsfatului.ro.

„Copiii învață acum de la 14:15 și, cel mai probabil, vor avea cel puțin trei zile pe săptămână în care vor termina orele la 19:30. Am ridicat problema la conducerea colegiului și așteptăm un consiliu de administrație. Am reacționat pentru că, de la finalul lunii august, există un ordin de ministru emis de Ministerul Sănătății unde se spune că pe perioada asta de pandemie cursurile de primar, de clasa a VIII-a și de a XII-a vor avea loc numai de dimineața. Până acuma nu există așa ceva în lege. În Legea Învățământului spuneau, până acum, de regulă dimineața, dar se lăsa la latitudinea școlii posibilitățile de organizare. Asta până la sfârșitul lunii august când a apărut această nouă reglementare legislativă. Acesta este motivul pentru care cerem ca elevii să învețe dimineața”, a spus mama unui elev al colegiului.

Părinții au propus două soluții: copiii să fie aduși dimineața sau să fie prezenți fizic, la școală, la materiile de examen, iar restul materiilor să fie făcute on line.

„Pentru copii o îmbolnăvire în această perioadă ar fi groaznică. Mai au 10 luni până la examene, iar dacă se îmbolnăvesc, o lună de stat pe tușă înseamnă pierderea a 10% din timpul pe care îl mai au pentru pregătire. Nu mai vorbim de faptul că atunci când se întorc nu vor fi în formă maximă, dar ne asumăm toate acestea, pentru că este un an greu. În urma email-ului pe care noi le-am trimis conducerii școlii ni s-a răspuns de către reprezentantul părinților în consiliul de administrație că nu se poate lua în considerare nicio soluție propusă dacă nu există semnăturile a jumătate plus unul dintre părinți, drept pentru care ne-am organizat și marți seara am trimis o petiție cu 72 de semnături, copiii fiind 92 la număr, în total, în cele trei clase”, mai spune mama elevului.

Directorul colegiului, Monica Hay nu a vrut să facă declarații spunând că totul se va discuta într-un consiliu de administrație.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florian Lixandru, despre „camera de detenție”: Când s-a gândit această normă, nu ne-am gândit că vor fi simultan zeci de elevi care vor perturba ora de curs în același timp și vor fi toți trimiși în acest spațiu. Considerăm că sunt cazuri izolate

„Când s-a gândit această normă, nu ne-am gândit că în această zi vor fi simultan zeci de elevi care vor perturba ora de curs în același timp și vor fi…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Sector 3: S-au primit în jur de 1.500 de dosare de înscriere la Titularizare 2022 pentru disciplinele educatoare, învățători și educație fizică / Aplicația de introducere a datelor candidaților nu a funcționat de vineri până duminică după-amiaza, potrivit instituției

Au fost depuse aproximativ 1.500 de dosare pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2022, la nivelul sectorului 3, pentru disciplinele educatoare, învățători și educație fizică, potrivit Inspectoratului Școlar Sector…
Vezi articolul