Elevii de care intră în clasa a V-a în septembrie vor primi primele burse de merit și de reziliență abia pe 20 februarie 2025, în funcție de mediile notelor de pe primele două module de cursuri, prevede metodologia de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, aprobată prin OME 5.518/2024 și publicată luni, 15 iulie, în Monitorul Oficial.
Mai exact, în luna ianuarie 2025, până pe data de 15, profesorii diriginți definitivează listele cu acești beneficiari, după ce calculează mediile obținute din notele de pe primele două module de cursuri, adică din perioada 9 septembrie – vacanța de iarnă.
Elevii de clasa a V-a ar urma să primească pe data de 20 februarie bursele aferente lunii de cursuri ianuarie 2025, conform metodologiei, care poate fi consultată și descărcată mai jos din articol. Bursele pentru elevii de clasa a V-a se plătesc până la finalul cursurilor, potrivit aceluiași document, adică până pe 20 iunie 2025.
- Prima plată a burselor școlare, către restul elevilor, cei de clasele VI-XII, în anul școlar 2024-2025, va fi făcută pe 20 noiembrie, pentru primele două luni de cursuri – calcul estimativ.
Bursele de excelență, de merit, de reziliență și tehnologice sunt condiționate de absențe în anul școlar 2024-2025. Mai exact, se acordă doar dacă elevul nu are mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună. Altfel, se suspendă pentru luna respectivă și banii nu le vor fi plătiți, mai prevăd noile reguli de acordare.
- Iată cum se acordă bursele de merit elevilor din clasa a V-a:
Art. 7 „(2) Bursele de merit se acordă după cum urmează:
(…) b) elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia”.
- Iată cum se acordă bursele de reziliență elevilor din clasa a V-a:
„Art. 7 (3) Bursele de reziliență se acordă după cum urmează:
(…) b) elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor”.
„(6) În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală/media notelor pe primele 2 module — pentru elevii din clasa a V-a/media de admitere — pentru elevii din clasa a IX-a egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de reziliență, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.
(7) Calcularea numărului de elevi, corespunzător procentului de 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, se face în situația în care se obține un număr fracționar, prin rotunjirea la numărul întreg imediat superior numărului fracționar obținut prin calcul, indiferent de valoarea fracției”, mai prevăd noile reguli.
Cum se calculează media pentru cei de clasa a V-a. „(8) În cazul elevilor din clasa a V-a media care stă la baza acordării burselor de merit și de reziliență se calculează ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi la toate disciplinele, pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs”, prevede metodologia aprobată prin OME 5.518.
Primele burse ajung în februarie, pentru luna ianuarie. „(9) Listele cu elevii din clasa a V-a beneficiari ai bursei de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obțin rezultatele școlare menționate la alin. (1) lit. b) și se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârșitul cursurilor din anul școlar respectiv”, conform noilor reguli de acordare în anul școlar 2024-2025.
Bursele la clasa a V-a se calculează până pe 15 ianuarie 2025. „Art. 8. — (1) Bursele de merit și de reziliență care au la bază media se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență pe baza mediei, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, pentru elevii din clasele VI—XII, iar pentru elevii de clasa a V-a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie”.
Cum procedează elevii cu premii obținute în clasa a IV-a la concursuri sau olimpiade
Nu este clar ce se va întâmpla cu elevii din clasa a V-a care, în acest an școlar, când au fost clasa a IV-a, au obținut diverse premii la concursuri și olimpiade recunoscute de Ministerul Educației, pentru care până acum se acordau burse de merit sau de excelență, fiind rezultate din anul anterior.
Edupedu.ro a scris că elevii de clasele primare, în anul școlar 2023-2024, au fost împiedicați de Ministerul Educației să ajungă la mai multe etape ale olimpiadelor și concursurilor școlare județene și naționale, tocmai pentru a nu putea primi vreo bursă din septembrie 2024, iar unul din motive ar fi chiar economie la buget, după cum am arătat într-o analiză.
În orice caz, metodologia de acordare a burselor din septembrie prevede ca bursele de merit și de excelență pentru premii la olimpiade și concursuri să se acorde încă de la prima plată din noiembrie, dacă părintele depune copii de pe diplome, la școală, în primele zile de cursuri din septembrie:
„Art. 8 – (2) Bursele de merit care au la bază rezultatele obținute la competiții/concursuri școlare și extrașcolare, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii de pe diplomele obținute la competiții, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali, conform art. 7 alin. (14).
Rezultatele la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice care vor sta la baza acordării burselor de merit vor fi atestate prin: copie diplomă loc I și adeverință de la federația sportivă națională pe ramura de sport respectivă, la care se atașează extras din calendarul competițional”.
La fel și pentru bursele de excelență olimpică:
„Art.8 – (2) Bursele de excelență olimpică I și II care au la bază rezultatele obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a) și b), atestate prin copii de pe diplomele obținute, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali”.
Vezi și:
DOCUMENT DESCARCĂ Regulile de acordare a burselor 2024-2025 – OME 5.518:
Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.