Copiii cu cerințe educaționale speciale care intră în grupa mare în septembrie 2024, sprijiniți pe patru niveluri când ajung la școală – legea educației. Școlile pot primi cu 75% mai mulți bani pentru elevii încadrați la nivelurile I-III

9.539 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), care intră în grupa mare în septembrie 2024 și ajung elevi în clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026 [editare ulterioară], vor fi sprijiniți pe patru niveluri, după cum prevede legea educației 198/2023.

Cele patru niveluri sunt bazal, suplimentar, intensiv și special. Primele trei niveluri pot fi școlarizate în unități de învățământ de masă, iar copiii încadrați la sprijin de nivelul IV – sprijin special, sunt școlarizați în școlile speciale.

În funcție de nivel, elevii ar urma să beneficieze de intervenții dedicate, reduceri de curriculum, ajutor din partea profesorilor de sprijin, din partea terapeuților, logopezilor, consilierilor și psihologilor școlari, mai prevede legea.

Cursurile anului școlar 2024-2025 încep pe 9 septembrie.

Iată articolul 69 din legea educației 198/2023:

(1) În învățământul antepreșcolar, educația specială se organizează sub forma grupelor de intervenție timpurie, pentru copiii cu CES, din cauza unor dizabilități fizice, intelectuale și/sau senzoriale, a unor tulburări emoționale, de neurodezvoltare, inadaptare socială sau a oricărei alte boli, tulburări sau a unei afecțiuni cronice, genetice, asigurându-se terapii specifice de recuperare și compensare, precum și servicii specializate de asistență socială, medicală, psihologică, consiliere psihopedagogică, audiometrie, ortofonie, corelate și potrivite nevoilor educaționale specifice. Modul de organizare, terapiile și serviciile de intervenție timpurie sunt reglementate prin metodologie aprobată prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului sănătății și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.

(2) În învățământul preuniversitar obligatoriu, începând cu grupa mică din învățământul preșcolar, educația specială se va realiza în baza unui sistem de sprijin pe 4 niveluri, astfel:

a) sprijin special de nivel I – bazal;

b) sprijin special de nivel II – suplimentar;

c) sprijin special de nivel III – intensiv;

d) sprijin special de nivel IV – special.

Legea menționează la dispozițiile tranzitorii însă că prevederile se aplică în funcție de infrastructura pentru integrarea preșcolarilor / elevilor cu CES:

„(9) Dispozițiile art. 69 se aplică începând cu prima generație de elevi înscriși în clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026, gradual, în condițiile existenței infrastructurii conforme pentru integrarea preșcolarilor/elevilor cu CES și ale încadrării resursei umane de specialitate în unitatea de învățământ preuniversitar”.

[Editare ulterioară] Inițial, ar fi trebuit să se aplice pentru copiii care intră în clasa pregătitoare în septembrie 2024, dar prin ultima ordonanță de urgență (OUG) care a modificat legea educației Deca-Iohannis prevederile articolului 69 au fost amânate, astfel, cu un an.

Dacă școlile au elevi cu CES sprijiniți pe nivelurile I, II și III, atunci acestea vor primi și ma mulți bani, cu 75%:

Articolul 139 – (6) Pentru unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt înscriși antepreșcolari/ preșcolari/ elevi care beneficiază de nivelurile de intervenție I, II sau, după caz, III, în conformitate cu dispozițiile art. 69, finanțarea se asigură, prin transferuri de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele autorităților administrației publice locale, cel puțin la nivelul costului standard per antepreșcolar/ preșcolar/ elev majorat cu 75%.

  • Context. Ideea unor niveluri de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) exista încă din proiectele de legi ale Educației din vara anului 2022, în mandatul de ministru al Educației al lui Sorin Cîmpeanu. Urmau să existe 5 niveluri de intervenție, iar copiii încadrați la nivelurile 1 – 4 să învețe în școlile de masă.
Echipă multidisciplinară de intervenție la nivelul I

Elevii cu CES și sprijiniți la nivelul I vor putea fi asistați psihopedagogic și cu intervenții de specialitate din partea unei echipei multidisciplinare:

Articolul 69 – (3) Sprijinul special de nivel I – bazal – reprezintă o formă de educație specială de care beneficiază preșcolarii/elevii identificați cu CES‚ inclusiv dizabilități și tulburări specifice de învățare‚ în urma evaluării complexe‚ care urmează curriculumul învățământului de masă‚ în sala de clasă‚ prin flexibilizarea predării cadrului didactic de la clasă‚ în unitatea de învățământ‚ prin acces la instrumente compensatorii/de dispensare și/sau utilizare de tehnologii asistive.

(4) Elevii cu nivel de sprijin I – bazal – beneficiază de asistență psihopedagogică și de intervenții de specialitate din partea echipei multidisciplinare, cu profesori-logopezi, profesori psihopedagogi, profesori kinetoterapeuți, profesori-consilieri școlari, profesori-psihologi școlari, analiști comportamentali, asistenți sociali, după caz, precum și de activități pentru sprijin educațional oferite de către cadre didactice de sprijin și itinerante, în raport cu nevoile acestora, în spații dedicate, inclusiv din centrele școlare de educație incluzivă, din CJRAE/CMBRAE sau din unități de învățământ liceal special.

Elevii sprijiniți de nivel II pot avea curriculumul redus cu 20%

Elevii sprijiniți de nivel II pot avea curriculumul redus cu 20%, prevede legea educației:

Articolul 69 – (5) Sprijinul special de nivel II – suplimentar – reprezintă o formă de educație specială de care beneficiază preșcolarii/elevii identificați cu CES, inclusiv cu dizabilități și tulburări specifice de învățare, inclusiv cei aflați anterior în nivelul de sprijin I – bazal care necesită adaptări curriculare parțiale, activități de suport educațional individualizat sau în grupuri de lucru mici, asigurat de cadre didactice de sprijin, în timpul și în afara orelor de curs, în sala de clasă și/sau în camerele-resursă pentru suport educațional și psihopedagogic și alte spații dedicate, inclusiv din centrele școlare de educație incluzivă, din CJRAE/CMBRAE sau din unități de învățământ special.

(6) Preșcolarii și elevii cu nivel de sprijin II – suplimentar – beneficiază de o reducere a componentei curriculare cu cel mult 20%, flexibilizând programul/orarul școlar pentru a permite activități terapeutice cu specialiștii din partea echipei multidisciplinare, profesori-consilieri școlari, profesori-logopezi, profesori psihopedagogi, profesori kinetoterapeuți, profesori-psihologi școlari, analiști comportamentali, asistenți sociali, după caz, precum și activități pentru sprijin educațional oferite de către cadre didactice de sprijin și itinerante, după caz, în spații dedicate, inclusiv din centrele de educație incluzivă CJRAE/CMBRAE sau de unități de învățământ special. La acest nivel, în funcție de nevoi, preșcolarii/elevii pot beneficia de serviciile unui asistent personal, ale unui facilitator și ale unui interpret mimico-gestual.

Până la 4 ore pe săptămână de activități de sprijin – la nivelul III

Articolul 69 – (7) Sprijinul special de nivel III – intensiv – reprezintă o formă de educație specială de care beneficiază preșcolarii/elevii identificați cu cerințe educaționale speciale‚ inclusiv dizabilități, care urmează:

a) curriculumul pentru învățământul de masă, adaptat pentru toate ariile curriculare, activități de sprijin sporit între 2-4 ore/săptămână, realizate de cadrul didactic de sprijin, și intervenții individualizate specifice, precum și intervenții din partea echipei multidisciplinare de profesori-consilieri școlari, profesori-logopezi, profesori psihopedagogi, profesori kinetoterapeuți, profesori-psihologi școlari, analiști comportamentali, asistenți sociali, după caz, precum și activități pentru sprijin educațional oferite de către cadre didactice de sprijin și itinerante, după caz, în spații dedicate;

b) un curriculum modificat și programe speciale, precum și intervenții individualizate complexe și integrate.

(8) Preșcolarii și elevii cu nivel de sprijin III – intensiv:

a) desfășoară cel mult 70% din activitățile de învățare în spații speciale din cadrul unităților de învățământ preuniversitar, în grupuri reduse, sau în unități de învățământ special, inclusiv în centre școlare de educație incluzivă;

b) participă la activități limitate de educație generală, în funcție de propriul profil.

Elevii cu CES sprijiniți la nivel IV, școlarizați în școlile dedicate

(9) Sprijinul special de nivel IV – special – reprezintă o formă de educație specială care se desfășoară în unități de învățământ special. Preșcolarii/Elevii desfășoară activități de învățare, terapii educaționale complexe și integrate și terapii specifice din partea echipei multidisciplinare de profesori-logopezi, profesori psihopedagogi și profesori kinetoterapeuți, implementate de către cadre didactice în unitățile de învățământ special, pentru preșcolarii/elevii cu CES și/sau cu dizabilități ale căror obiective de creștere, dezvoltare sau învățare nu pot fi atinse prin alte măsuri de sprijin educațional incluziv.

(10) CNEI, prin intermediul CJRAE/CMBRAE și DJIP/DMBIP, nominalizează, prin decizie, comisiile responsabile la nivel județean pentru stabilirea nivelului de sprijin necesar, la începutul învățământului obligatoriu sau ori de câte ori este necesar, în baza unei evaluări de specialitate, prin teste standardizate, conform protocolului prevăzut la art. 68 alin. (6)

(10^1) Până la înființarea și operaționalizarea CNEI, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin intermediul CJRAE/CMBRAE, nominalizează, prin decizie, comisiile responsabile la nivel județean și al municipiului București pentru stabilirea nivelului de sprijin necesar, la începutul învățământului obligatoriu sau ori de câte ori este necesar, în baza unei evaluări de specialitate, prin teste standardizate, conform protocolului prevăzut la art. 68 alin. (6).

Legea mai prevede și că la nivel de județ va exista câte o comisie responsabilă cu orientarea școlară și profesională a copiilor cu CES:

(11) Componența comisiei responsabile cu orientarea școlară și profesională a copiilor și tinerilor cu CES, la nivel județean, pentru stabilirea nivelului de sprijin și a serviciilor de intervenție necesare, este făcută publică de DJIP/DMBIP anual.

(12) Evaluarea se realizează corespunzător nivelului de vârstă și de școlarizare. În funcție de evoluția preșcolarului/elevului, cadrul didactic care a lucrat cu preșcolarul/elevul în cauză poate transmite comisiei din cadrul CJRAE/CMBRAE propunerea pentru analizarea oportunității emiterii deciziei de orientare sau reorientare între niveluri. Decizia de orientare sau reorientare poate fi reevaluată ori de câte ori este necesar.

(13) Pentru beneficiarii primari identificați cu cerințe educaționale speciale se elaborează de către echipa multidisciplinară constituită de CJRAE/CMBRAE planul educațional personalizat, care va include și servicii pentru familie, servicii psihologice și servicii de asistență psihopedagogică, servicii de sprijin în învățare, terapii specifice, kinetoterapie și facilitare. Planul educațional personalizat este un instrument care face parte din portofoliul educațional al elevului. Modelul planului educațional personalizat, precum și modul de întocmire și de monitorizare a acestuia se aprobă prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse și al ministrului sănătății, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Vouchere educaționale pentru elevii cu CES, și ele prevăzute de lege

(1) Educația specială se organizează, în general, în unitatea de învățământ de proximitate a domiciliului elevului. În situația în care tipul de sprijin menționat la art. 69 nu se poate asigura în unitatea de învățământ din proximitatea domiciliului elevului, acestuia i se va atribui un loc la cea mai apropiată unitate de învățământ care asigură sprijinul necesar.

(2) Serviciile de sprijin prevăzute la art. 69 sunt asigurate de către specialiștii din cadrul CJRAE/CMBRAE și din cadrul unităților de învățământ special, care reprezintă centre-resursă pentru educația specială din toate unitățile de învățământ.

(3) În lipsa personalului necesar, directorul unității de învățământ, cu acordul consiliului de administrație, poate achiziționa serviciile necesare îndeplinirii obligațiilor legale, costurile fiind acoperite din finanțarea de bază potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. c) și alin. (6).

(4) Toate activitățile și serviciile de educație specială, indiferent de nivelul de sprijin, sunt gratuite.

(5) Antepreșcolarii/Preșcolarii/Elevii cu CES, școlarizați în unitățile de învățământ de masă sau în unități de învățământ special, de stat și particulare, inclusiv cei școlarizați în alt județ decât cel de domiciliu, beneficiază, pe perioada anului școlar, de una dintre următoarele forme de sprijin:

a) vouchere educaționale în cuantum fix, pentru servicii de sprijin, intervenții psihopedagogice și materiale-suport, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

b) asistență socială completă, constând în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului, a îmbrăcăminții și a încălțămintei, în cuantum egal cu cel pentru copiii aflați în sistemul de protecție a copilului, precum și de găzduire gratuită în internate din cadrul direcțiilor generale județene/direcției municipiului București de asistență socială și protecția copilului.

(6) Procedura de acordare a voucherelor educaționale pentru servicii de sprijin, intervenții psihopedagogice și materiale de suport se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.

(7) Unitățile de învățământ preuniversitar care școlarizează beneficiari primari cu CES pot beneficia și de sprijinul instituțiilor de protecție socială, al altor organisme private autorizate, al persoanelor fizice sau juridice din țară și din străinătate, pentru stimulare, compensare și recuperare.

Articolul 71 – (1) Prin excepție de la prevederile art. 15, durata școlarizării elevilor cu CES poate fi prelungită cu până la 3 ani și se stabilește, în funcție de nevoile individuale, de tipul și nivelul de severitate a dizabilității și a CES, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(2) Educația specială realizată în cadrul învățământului special și special integrat dispune de planuri de învățământ, de programe școlare, de programe de asistență psihopedagogică, de manuale și de metodologii didactice alternative, precum și de metode de evaluare adaptate tipului și nivelului de severitate a dizabilității și aprobate prin ordin al ministrului educației.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 139 alin. (2), la calculul finanțării de bază, finanțarea per elev/preșcolar din unitățile de învățământ de masă care beneficiază de nivel de sprijin I-II și, după caz, III se va calcula aplicând la costul standard per elev un coeficient de multiplicare, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (6).

(4) Beneficiarii primari cu CES de nivel I, II, III și IV pot dobândi calificări profesionale corespunzătoare tipului și gradului de dizabilitate, în unitățile de învățământ special și de masă, cu consultarea factorilor locali interesați.

(5) Liceele speciale, inclusiv tehnologice speciale, pot oferi elevului o calificare de nivel 3 sau 4, conform Cadrului național al calificărilor, și acces direct pe piața muncii, în baza unor probe profesionale specifice sau a unui examen de certificare a calificării profesionale.

(6) În vederea obținerii unei calificări și a integrării în viața activă a tinerilor cu cerințe educaționale speciale, Ministerul Educației, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, organizează ateliere protejate, care pot fi oferite și de furnizori publici și privați de servicii sociale acreditați sau întreprinderi sociale. Atelierele protejate pot fi înființate și în unitățile de învățământ special, inclusiv în centrele școlare pentru educație incluzivă.

(7) Ministerul Educației stabilește, în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și cu alte autorități responsabile, cadrul legal pentru încurajarea și facilitarea accesului și participării pe piața forței de muncă și/sau în învățământul superior a beneficiarilor primari cu CES.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Orientarea școlară a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în funcție de 4 niveluri de sprijin, CJRAE și unitățile de învățământ special ar urma să asigure educația acestora în toate grădinițele, școlile și liceele, de masă sau speciale – proiectul legii Deca
INTERVIU Vor exista 5 niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, iar cei între 1 și 4 vor învăța în școlile de masă, potrivit proiectului de lege a Educației / VIDEO Ioana Lazăr: Costul standard per elev este mărit cu 75% pentru nivelurile 1 și 2 și cu 100% pentru nivelurile 3-4
În multe dintre școlile unde învață elevi cu cerințe educaționale speciale, consilierul școlar vine doar din când în când, iar spațiul fizic nu este amenajat pentru elevii cu dizabilități – sondaj Salvați Copiii

1 comment
  1. Cai verzi pe pereti. Nu a existat niciodata vreun ghid pentru adaptare curriculara. Profii din invatamantul de masa nu au habar cum sa faca un curriculum adaptat. Acum brusc se reduce curriculum, pffff. Cine stie cum se face asta? Mana sus?

    >> echipa multidisciplinare
    Ma apuca rasul.

    >> utilizarea tehnologiei asistive
    Rad cu hohote.

    >> instrument de dispensare
    Incompetentii au vrut probabil sa spuna masuri de dispensare. Sau poate au crezut ca e vorba de un instrument de la dispensar?

    >> analiști comportamentali
    Astia sunt probabil terapeuti ABA? O sa fie coada sa se angajeze in scoli.

    >> activități de sprijin sporit între 2-4 ore/săptămână, realizate de cadrul didactic de sprijin
    Ma tavalesc de ras.

    Daca se aplica legea din toamna se va crea un haos cum nu s-a mai vazut. Nimic, dar absolut nimic nu este pregatit. In Bucuresti inspector la invatamantul special este un habarnist numit pe criterii politice. Deca este mic copil fata de habarnistul asta. Deca mai toarna niste limbaj de lemn. Asta pur si simplu ridica din umeri. Poate ar trebui sa-i luati un interviu sa explice cum se va aplica legea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avem nevoie de o intervenție pe trei paliere, investiția în profesori, infrastructură, ajutor dat elevilor și studenților, replica Ligiei Deca la studiul Erste, potrivit căruia un copil născut astăzi în România își atinge doar 58% din potențialul productiv

Un copil născut astăzi în România este de așteptat să atingă doar 58% din potențialul său productiv ca adult, față de 100% la sută dacă ar primi o educație și…
Vezi articolul

„Mulți dintre noi știam despre unele afirmații care pot fi catalogate ca sexiste, rasiste și homofobe ale lui Alfred Bulai”, dar „în rest auzeam doar zvonuri, nu am primit plângeri” – mesajul Facultății de Științe Politice a SNSPA către studenți / Instituția promite o strategie de prevenire a hărțuirii și programe de formare

„Mulți dintre noi știam despre unele afirmații care pot fi catalogate ca sexiste, rasiste și homofobe ale lui Alfred Bulai din cadrul cursurilor. În rest, auzeam doar zvonuri. Nu am…
Vezi articolul

Lista celor 57 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial. Cei mai mulți studenți care pot deveni profesori – la Babeș-Bolyai, Universitatea din București și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

57 de universități vor organiza în anul universitar 2024-2025  programe de formare psihopedagogică pentru profesori, în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), potrivit unui ordin publicat…
Vezi articolul