Un anunț postat pe coli A4 în interiorul Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava precizează că “începând cu data de 5 septembrie 2022 accesul în unitatea de învățământ este permis doar în uniforma școlii.” Contactat de Edupedu.ro, directorul Colegiului, Virginel Iordache, spune că decizia Consilului de Administrație are doar caracter de recomandare și nerespectarea nu va duce la sancțiuni sau la excluderea elevilor de la ore.
- Regulamentul de ordine interioară care va fi valabil din septembrie 2022 nu este public, dar cel din 2019 este postat pe site-ul instituției și prevede sancțiuni în caz de nerespectarea prevederilor.
Toți părinții elevilor Colegiului Național de Informatică Spiru Haret Suceava au primit un mesaj în care erau înștiințați de faptul că “accesul în școală din toamna anului 2022, se va face doar dacă elevul poartă uniforma unității de învățământ.”
Însă, potrivit Regulamentului Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, elaborat și aprobat de ministerul Educației, pe baza căruia școlile își creează propriul regulament de ordine interioară, (n. red ROFUIP), articolul 187, alin 2, “în unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea.”
În același timp, unitățile de învățământ au autonomie în a decide regulamentul de ordine interioară prin decizii ale Consiliului de Administrație.
Directorul unității de învățământ, Virginel Iordache, spune pentru Edupedu.ro că a făcut propunerea pentru reintroducerea purtării uniformei recent, pentru că a observat că nu se mai respecta prevederea. El precizează însă că este doar o recomandare:
“Nu se întâmplă nimic în cazul în care nu poartă uniforma, o să poarte cei care reușesc să se încadreze în regimul școlii. Există o prevedere legală în regulamentul școlii.
Faptul că un elev nu va purta însemnele școlii nu înseamnă că va fi scos de la ore, exclus acest lucru. Eu nu am spus că nu vor intra în școală, repet. Cei care vor purta uniforma este foarte bine, ceilalți or să se discute cu părinții, cu elevii, vor fi primiți la școală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În nici un caz nu va atrage o sancțiune elevului. Dorim să creăm o atmosferă civilizată în școală în așa fel încât să nu existe diferențe între copii privind ținuta.
Este doar o recomandare. Am plecat de la această prevedere legală pentru că unii elevi vin cu genți Louis Vuiton iar alții nu au săracii după ce să bea apă, ca să spun așa,” spune directorul Colegiului.
“Până în 2016 s-a aplicat prevederea, din 2018 lucrurile s-au lăsat mai moi si s-a ajuns la situația în care elevii nu mai purtau uniformă, de aceea am decis să readuc în discuție Consilului această propunere făcută de mine,” explică directorul Colegiului.
Pe site-ul Colegiului Național de Informatică Spiru Haret Suceava este postat regulamentul de Ordine interioară, cel din 2019-2020. Acesta prevede sancțiuni care duc până la eliminarea de la cursuri a elevilor care încalcă regulamentul de ordine interioară al școlii, înlocuirea “activităţii obişnuite a elevului, pentru perioada aplicării sancţiunii, cu un alt tip de activitate desfăşurată, de regulă, în cadrul colegiului, în sala de lectură, în biblioteca şcolii etc”.
“Eu cred că diriginții și profesorii au suficientă îndemânare verbală să îi convingă să vină intr-o tinută decentă la școală, acesta este scopul demersului meu. Profesorii să aducă în discuție la orele de dirigenție faptul că la școală, la biserică sau la teatru se merge într-o ținută decentă. Uniforma face parte din cultura organizațională a școlii și sunt Colegii unde uniforma este o onoare să fie purtată de elevi. Este o decizie luată în Consiliul de Administrație al școlii,” mai spune directorul unității de învățământ din Suceava.
Regulamentul trebuie aprobat și de Inspectoratul școlar județean Suceava. Inspectorul general școlar Grigore Bocanci spune că nu a văzut Regulamentul de ordine interioară și îl va cere directorului pentru a-l verifica.
“Nu cred că e primul și ultimul liceu din țară care apelează la uniformă pentru a-și distinge elevii. Dacă s-a hotărât prin decizie a Colegiului de administrație devine regulă. O să discut și eu cu domnul director, acum aud de această instituire,” spune inspectorul general școlar.
Totuși, deși spune că nu știa despre regulament, Grigore Bocanci precizează: “Domnul director voia să instaureze un pic de regulă. Uniforma a fost aleasă ca să îi distingă de alți elevi de la alte licee. Nici nu recomand nici nu cred, merg pe respectarea ROFUIP-ului, dacă dânsul a mers pe aceasta prevedere își asumă. Până nu văd regulamentul nu mă pot pronunța. Uniforma trebuie să fie o plăcere pentru copii. Nu cred că dacă uniforma e la curățătorie nu mai intră elevul la ore,” a mai spus inspectorul general Grigore Bocanci.