Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor și Consiliului Elevilor din București au susținut marți că vor eliminarea din proiectul legii Învățământului Preuniversitar a articolului privind examenul de admitere la liceu pentru cel mult 60 % din locuri, invocând motive precum meditațiile și stresul elevilor cu un examen în plus pe lângă Evaluarea Națională. Elevii mai cer și introducerea calificativelor pentru unele materii ca religie, sport sau desen. Reprezentanții elevilor au făcut aceste declarații în cadrul dezbaterilor pe proiectul legii învățământului Preuniversitar care au loc marți în comisia de învățământ din Camera Deputaților.
- Amintim, pe 29 martie, Ligia Deca spunea despre examenul de admitere la liceu pentru 60% dintre locuri, că este “o formulă la care am ajuns tocmai în urma feedbackului primit”. Ministra Educației fusese întrebată de ce păstrează examenul în pofida opoziției exprimate de părinți, elevi, profesori față de admiterea diferențiată.
Președintele Consiliului Elevilor din București, Lucian Cismaru a spus că elevii nu vor introducerea examenului de admitere la liceu, așa cum este prevăzut acum în proiectul legii Învățământului Preuniversitar aflat în dezbatere la Parlament. El a invocat motive legate de meditații și stresul suplimentar la care ar fi expuși elevii de 13-14 ani,”ceea ce nu ar aduce în mod clar un beneficiu pentru ei și pentru stadiul în care se află în momentul acela, din punct de vedere al dezvoltării psihologice”.
“Acest examen (n. red admiterea la liceu ) să nu apară din toate motivele enunțate anterior de antevorbitorii mei, atât cu privire la meditații, cât și cu privire la stresul adăugat, și cu privire la faptul că sunt două examene în nici două luni pentru elevi de 13-14 ani, ceea ce nu ar aduce în mod clar un beneficiu pentru ei și pentru stadiul în care se află în momentul acela, din punct de vedere al dezvoltării psihologice”, a spus Președintele Consiliului Elevilor din București, Lucian Cismaru.
La rândul său, Mihnea Stoica de la Consiliul Național al Elevilor susține eliminarea din proiectul legii educației a examenului de admitere la liceu și propune calificative pentru materii ca Religie, Desen sau Sport.
“Avem două mențiuni pe proiectul legii învățământului preuniversitar în primul rând admiterea. Solicităm și noi scoaterea examenului de admitere și păstrarea Evaluării Naționale, așa cum este în forma prezentată în proiectul de lege. Susținem această eliminare a acestui examen deoarece este o măsură profund inechitabilă. Clar, va crește numărul de meditații, o problemă care deja afectează sistemul de educație din România și de asemenea o să aibă un impact asupra elevilor mari, deoarece să dai două examene clare sau mult mai greu decât să dai unul singur. Pe lângă acest lucru, la începutul textului de lege, unul dintre principiile care guvernează sistemul de educație din România este principiul echității și egalității de șanse. Ori, acest articol încalcă clar acest principiu.
De asemenea, noi am dori introducerea calificativelor pentru materiile din ariile curiculare arte, sport și religie, cu excepția evidentă a învățământului vocațional-sportiv, unde evident, trebuie notat cu note de la unu la 10. Însă, de exemplu, în învățământul teoretic sau profesional nu considerăm echitabilă acordarea notelor de la unu la 10 pentru materii cum ar fi sport sau desen, de exemplu, care sunt materii care solicită un anumit talent, anumite valori morale, și de asemenea, pentru materia religie. Noi considerăm că această materie este una care trebuie să aducă niște valori morale și nu considerăm că putem nota aceste valori morale cu note de la 1 la 10, ci cu niște calificative stabilite, așa cum am transmis amendamentele către parlamentari. (…) Putem să notăm credința cu notă de la unu la 10?”, a mai spus reprezentatul elevilor în cadrul dezbaterilor de marți din comisia de învățământ.
Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
7 comments
Sa stiti ca nu se va schimba nimic , baiatul meu este acum student, an terminal, dar cand era la gradinita si atunci erau tot felul de discutii, reforme in invatamant, legi noi pentru invatamant, nu eram foarte interesat, ma gandeam ca pana ajunge el la scoala , in cativa ani se pune totul in ordine si o sa stim exact ce avem de facut. Ei bine , au trecut 18 ani si se discuta tot despre reforma in invatamant, despre noile legi pentru invatamant, vor mai trece 18 ani si tot acolo o sa fim si asta pentru ca nu se vrea si sunt generatii de copii si sunt parinti , care an de an se lupta cu disperare pentru copii lor si cu toate ca avem acum la conducere un presedinte, fost cadru didactic cu prima doamna , cadru didactic, nu intelegeti , nu se vrea, le este bine asa, este un fel de grup organizat, si este la fel , cum este la invatamant, in orice domeniu din tara asta.
A început circul.
Fiecare vine tot cu partitura (sic) învățată pe de rost și se ține de ea.
In gălăgia si vocalizele individuale meșterii (parlamentarii coaliției) ne vor servi după sărbătorile Pascale (de asta a tot amânat Deca desecretizarea legilor educației și înaintarea lor către Parlament) mărul otrăvit ce va ucide și ultima fărâmă de stabilitate din sistem.
P.S. Chiar dacă ar fi fost niște legi uimitoare bulversarea sistemului prin cele 200 de acte subsecvente ( de aplicare a Legilor) ce așteaptă prin sertarele Ministerului vor fi bomboana de pe colivă.
Deca va fi avansată intr-un post călduț la Bruxelles, Iohannis isi va continua liniștit plimbările (intre cele 5-6 case sau câte mai sunt) iar următorul sinistru, pardon ministru (rod al legilor educației) va închide probabil școlile definitiv ca sa le valorifice imobiliar. Nu de alta dar la sparanghel si la manipulare de bagaje in Germania nu ai nevoie de studii.
Cât despre cei cu școală vom importa niște nepalezi, indieni si alti venetici ca doar nu putem închide tara.
Nu încă!
P.S. Tinerii din tot felul de organizații par mai utili acum decat UTC iști vremurilor de tristă amintire!
Dacă vrei sa optezi pentru religie optezi, dacă nu, nu optezi! Nu îi poti obliga pe cei care aleg sa frecventeze disciplina religie sa primească calificative, pentru ca ei vor atât sa învețe despre Dumnezeu, cât si sa primească note! Afirmația cu privire la măsurarea credinței in note este, de fapt, o eroare de logica la stimabilul elev…
Asemenea si la sport, poti sa primesti scutire de educație fizica si gata, nu mai primesti note…lasă frate sa fie democrație, nu băga comunismul mascat la aceste trei discipline…
De de nu sunt bune pentru admitere rezultatele de la olimpiadele naționale ?
Cred ca sunt mult mai relevante și înmulțite cu un coeficient de dificultate .
Nu am inteles ce anume se doreste cu aceasta gainarie imbracata in haine oficiale.
Daca un elev e bun cu adevărat atunci el invata de voie de nevoie cele doua amarate de materii si merge la un liceu asa cum isi doreste.
Ne referim cumva la geniile matematice care nu pot invata 30 de pagini de materie aferente limbii romane?
Eu zic ca atunci nu e mare pierdere nici pentru ei nici pentru liceele de prestigiu!
Am experienta copiilor supradotati. Un elev bun la mate face un efort de 2-3 saptamani si tocește orice materie.
Sa fim seriosi si sa nu mai incercam tot soiul de manevre de resuscitare a unor mediocri.
De fapt asta se doreste cu aceasta admitere paralela
Un elev care nu e in stare sa mearga la un liceu mare bazat pe evaluarea prezenta nu e un elev asa de bun.
Este adevarat liceele mari primesc la pachet si elevi care doar tocesc si nu merita sa ajunga acolo. Dar ai ei grija sa ii marginalizeze inca din primul semestru!
Dar da, sa nu ia si ceva bani din meditatii pentru calea paralela, asta da, e o mare pierdere!
Pacat sa piarda sansa asta!
Copii sa își vadă de copilărie și adulții sa pună mâna și sa își facă treaba de adult!Atâta circ din orice.
Pana atunci copiii depind de adulti, speram ca adultii cu capul pe umeri vor lua atitudine.