Elevii cer ca școala să înceapă pe 1 septembrie și anul școlar să aibă o structură fixă

9.701 de vizualizări
Foto: Facebook Consiliul National al Elevilor
Elevii anunță că nu sunt de acord cu încercarea lui Liviu Pop de a modifica legea educației astfel încât anul școlar să înceapă în fiecare an în a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni. “Asistăm la o modificare nefundamentată, care nu sosește în beneficiul elevilor, întrucât soluția optimă este, într-adevăr, ca anul școlar să aibă o structură fixă, prevăzută în lege, însă data începerii cursurilor ar trebui să fie 1 septembrie”, spune Consiliului Național al Elevilor.

Reacția elevilor vine după ce astăzi, în comisia de învățământ din Senat, s-a votat proiectul legislativ depus de către senatorul Liviu Marian Pop pentru modificarea structurii anului școlar, astfel încât acesta să aibă o structură fixă, iar cursurile să înceapă în a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni.

Consiliul Național al Elevilor susține introducerea unei structuri fixe a anului școlar, însă cu începere pe 1 septembrie, pentru a se finaliza la 1 iunie. “Calendarul examenelor naționale este unul decalat, elevii sunt nevoiți să susțină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilație, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut”, susțin elevii.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor

“Astăzi, în cadrul comisiei de învățământ, știință, tineret și sport, s-a dezbătut proiectul legislativ depus de către senatorul Liviu Marian Pop pentru modificarea structurii anului școlar, astfel încât acesta să aibă o structură fixă, iar cursurile să înceapă în a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni.

Deși Consiliul Național al Elevilor s-a opus cu vehemență acestei măsuri nefundamentate, iar reprezentantul elevilor a fost prezent în cadrul comisiei, politicienii au ignorat punctul de vedere al elevilor și au votat această măsură nefundamentată.

Obiectivul structurii reprezentative a elevilor din România, pentru următoarea perioadă, este să blocheze această măsură populistă până ca ea să fie inclusă în actuala Lege a educației naționale.

Recent, domnul senator Liviu Pop a depus în Parlamentul României o inițiativă de modificare a Legii educației naționale nr. 1/2011, în care este specificat faptul că, anual, cursurile anului școlar încep în a treia zi de luni din septembrie, anul școlar având, astfel, o structură fixă, care, conform expunerii de motive, vine la întâmpinarea necesității unei stabilități pentru elevii din sistemul preuniversitar de învățământ.

Întrucât Consiliul Național al Elevilor (CNE), structura reprezentativă a tuturor elevilor din România, nu a fost consultată prin niciun mecanism, fie el intern sau extern, ne simțim îndatorați față de cei pe care îi reprezentăm pentru a vă exprima poziția noastră cu privire la modificarea legislativă antemenționată. Suntem de părere că, din nou, asistăm la o modificare nefundamentată, care nu sosește în beneficiul elevilor, întrucât soluția optimă este, într-adevăr, ca anul școlar să aibă o structură fixă, prevăzută în lege, însă data începerii cursurilor ar trebui să fie 1 septembrie. 

În anul 2017, în cadrul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor de la Râmnicu Vâlcea, liderii elevilor din întreaga țară au adoptat o hotărâre pentru ca dezideratul CNE să fie obținerea unei structure fixe pentru desfășurarea cursurilor dintr-un an școlar: acestea ar trebui să înceapă la 1 septembrie și să se termine la 1 iunie. Care sunt beneficiile unei structuri de acest tip?

În primul rând, dorim să atragem atenția cu privire la un fenomen care a luat amploare în sistemul educațional, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naționale este unul decalat, elevii sunt nevoiți să susțină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilație, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut. De asemenea, orice zi petrecută la școală în luna iunie este resimțită precum o povară de către elevi, aspect care favorizează absenteismul școlar masiv, dar și incapacitatea beneficiarilor primari ai educației de a se putea concentra pe studiu.

Credem cu tărie că această măsură valorifică interesul superior al tuturor elevilor din România și am fi onorați dacă ați susține punctul de vedere al elevilor din România din poziția pe care o aveți în cadrul comisiei parlamentare cu activitate relevantă în sectorul educațional.

„De ce să înceapă cursurile în a doua săptămână din septembrie și nu în prima sau în a treia? Refuz să cred că o astfel de măsură a trecut în unanimitate de comisia cu activitate relevantă în domeniul educațional din Camera Deputaților. O astfel de propunere legislativă, cu o expunere de motive de jumătate de pagină, are un puternic impact economic și social, însă punctul de vedere al Consiliului Național al Elevilor nu a contat. Da, ne dorim stabilitate în sistem, ne dorim ca anul școlar să aibă o structură fixă, însă nu ne mulțumim doar cu atât. Încă din 2017, structura noastră a militat pentru ca școala să înceapă pe 1 septembrie, iar ultima zi de cursuri să fie 1 iunie – asta înseamnă stabilitate în sistemul educațional. Politicienii, care în mod cert au cabinet parlamentare dotate cu aer condiționat, cu siguranță nu cunosc realitatea sistemului. Realitatea presupune localități fără transport școlar, realitatea presupune, de asemenea, școli care nu sunt dotate cu aparate de aer condiționat, realitatea presupune sute de elevi care străbat zeci de kilometri la temperaturile toride ale verii pentru a ajunge la școală.

De îndată ce am aflat de această propunere legislativă, l-am contactat pe domnul senator Liviu Marian Pop pentru a-i transmite punctul de vedere, asta se întâmpla în luna august. Nu am primit nici până astăzi un răspuns sau vreo dorință de colaborare, aspect care mă dezamăgește cumplit. Deciziile trebuie luate cu o consultare în prealabil, mai ales atunci când vizează un grup social atât de numeros – elevii României.” – a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”


8 comments
  1. In toata Europa scoala incepe la 1 septembrie si se incheie la 1 iulie (nu iunie). Nu mai bine cereti investitii in infrastructura, gen AC, scoli noi, moderne cu sisteme de ventilatie performante? Voi sunteti ca la 1800, cu niste idei hilare care nu tin seama de progres (atunci guvernul a hotarat ca elevii trebuie sa ia vacanta vara ca sa-si ajute parintii la muncile campului). Voi spuneti ca muriti de cald… suntem in 2020, ganditi si voi uitandu-va la ce tehnologie este existenta.

  2. Tipic.
    Nu punem aer conditionat in scoli ci schimbam structura anului scolar. Nu peste tot e canicula in Iunie. Dar de ce sa se chinuie doar unii? Sa sufere toata lumea.
    Intr-o sala invata 2 clase din generatii diferite, minim 40 copii. Un aparat ar fi 10000 lei si ar putea fi folosit 10-15ani. Nu ar super efort sa platim o suma care sa acopere aceste costuri.
    Dar de ce sa cheltuim bani? Sa ne dea statul, sa se duca naibii astia care au bani de vor sa plece in vacante in Septembrie. Sa sufere toti.

    CNE pe cine reprezinta? A organizat sondaje si consultatii cu marea masa a elevilor? Sau defapt e mica grupare (de elevi cu rezultate bune )care incerca sa impuna vointa lor tuturor?
    Si de cand e asta marea problema a sistemului de invatamant? Nu sunt alte probleme mai serioase de care sa se ocupe?

    Eu zic sa nu mai fie vacante deloc, pt ca am rezolva problema celor care nu au cu cine sa isi lase copilul acasa.

  3. Cine este acest Consiliu asa zis al elevilor si pe cine reprezina? Pe elevi cu siguranta nu atata timp cat nu ii consulta! Felicitari domnule Liviu Pop!!!

  4. cine sunt elevii astia? au facut ei vreo petitie si nu a ajuns la restul elevilor? imi pare rau de ei , par sa aiba multe frustrari. ideea lui pop e buna, chiar daca vine de la “genunche”, e o idee buna. iar consiliul elevilor , la fel ca asociatia parintilor, sa scuteasca societatea de abusrditati. sincer au fost create si populate cu imbecili usor manipulabili.

  5. Da ,cea mai proasta initiativa a consiliului elevilor.Vacanta trebuie sa se termine pe 15 septembrie deoarece temperatura de afara inca mai permite deplasarile la mare sau la munte sau alte activitati.Consiliul cu cine se consulta, cu nimeni?

  6. Mi se pare justificata cerinta elevilor. Din ce in ce mai mult elevii nu sunt luati in nici un fel de calcule. Ce bine ar fi daca toti elevii ar invata NUMAI DIMINEATA. Nimeni nu se gandeste la asta. Iar structura acestui an scolar e foarte proasta. Se va vedea. Dar…adevaratele cauze ale rezultatelor proaste nu se analizeaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bitdefender a investit peste 50.000 de euro în modernizarea unui laborator de informatică de la Facultatea de Automatică: „Universitatea Politehnica din Bucureşti reprezintă un partener strategic”

Compania de securitate cibernetică Bitdefender a investit peste 50.000 de euro în modernizarea unui laborator de informatică destinat studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti…
Vezi articolul

Doi elevi medaliați cu aur la Olimpiada Națională de Matematică: Când nu fac matematică, am o pasiune pentru fizică și aș vrea să o folosesc pentru a descoperi ce se va întâmpla cu lumea / Matematica și fizica definesc universul și tot ce trăiește în el

Dintre cei 94 de concurenți de la clasa a VIII-a, la etapa națională a Olimpiadei de Matematică de la Huși, Robert Isepciuc de la Colegiul Național din Iași și Gabriel…
Vezi articolul