Elevii cer ajutorul președintelui Klaus Iohannis, la o zi după ce Senatul – cameră decizională – a votat legea prin care profesorii capătă statut de autoritate publică și agresorii cadrelor didactice riscă pededepse mai mari cu o treime. “Respectul nu se obține prin lege”, susține Consiliul Național al Elevilor.
Într-o scrisoare deschisă adresată liderului de la Cotroceni, elevii spun că “respectul și colaborarea dintre cei mai importanți actori de pe scena învățământului – elevii și profesorii – trebuie construit natural, această lege blocând respectul organic care ar putea fi nutrit în comunitățile școlare”.
“Vom sesiza cât de curând Avocatul Poporului pentru a rezolva această problemă”, a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE).
,,Având în vedere nenumăratele situații în care elevii au fost victimele unor abuzuri din partea unor cadre didactice lipsite de viziune, de vocație, de etică – acestea fiind absolut necesare în profesia prin care se clădesc caractere, se formează cetățeni active – educarea și formarea elevilor pe care îi reprezentăm. Mai mult decât atât, considerăm că această propunere este lipsită de fundament legislativ, iar dacă aceasta ar deveni lege, ar conduce la distrugerea climatului educațional prin instaurarea unui permanent dezechilibru în relația tripartite elev-părinte-profesor”, susține liderul CNE.
Scrisoarea deschisă integrală adresată de elevi președintelui Klaus Iohannis
“Respectul nu se obține prin lege – poziția Consiliului Național al Elevilor cu privire la propunerea legislativă privind învestirea cadrelor didactice cu statutul de autoritate publică
Scrisoare deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis
Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor din România se opune, cu fermitate, propunerii legislative prin care se dorește învestirea cadrelor didactice cu statutul de autoritate publică. În cadrul misiunii și viziunii noastre, educația de calitate primează, iar acest deziderat nu poate fi obținut decât prin colaborarea tuturor părților interesate, anume elevi, profesori și părinți ca membri ai comunității școlare. În ciuda acestui fapt, nu considerăm deloc benefic învestirea cadrelor didactice cu statutul de autoritate publică, întrucât suntem de părere că respectul la care profesorii tind din partea elevilor și părinților, respect absolut necesar pentru buna desfășurare a actului instructiv-educativ, nu poate fi reglementat printr-o lege.
Admitem că un climat de ordine și respect este esențial în școlile din România, însă oferirea autorității de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învățare-evaluare, dar și a dreptului de a aplica sancțiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ nu va încuraja la colaborare și respect reciproc între elevi și profesori, ci, mai mult decât atât, va contribui la distrugerea relațiilor dintre aceștia.
Nu puține sunt cazurile în care unii profesori, în profilul cărora putem distinge lipsa vocației necesare pentru îndeplinirea acestei meserii, abuzează elevii, mai ales pe cei cu probleme emoționale sau cu dificultăți de integrare în mediul educațional, iar cazurile în care drepturile elevilor sunt încălcate de către profesori sunt chiar și mai numeroase. Suntem de părere că respectul și colaborarea dintre cei mai importanți actori de pe scena învățământului – elevii și profesorii – trebuie construit natural, această lege blocând respectul organic care ar putea fi nutrit în comunitățile școlare.
Din punct de vedere juridic, oferirea statutului de autoritate publică oferă profesorilor un avantaj în situațiile de conflict dintre elevi și profesori (prezente în școli din cauza diferenței dintre mentalități), avantaj care, deși în aparență pare a fi un lucru pozitiv, va avea efecte grave în sistem, constituind o pârghie pe care, elevii, în momentul de față nu o au, deși cazurile în care elevii sunt victime ale abuzurilor în mediul școlar sunt mai numeroase.
Mai mult decât atât, dorim să reamintim viziunea Curții Constituționale a României privind statutul cadrului didactic, exprimată în decizie nr. 2/2014, astfel: Din punct de vedere penal, profesorul este asimilat funcționarului public, în interpretarea cea mai largă a noțiunii de ,,funcționar public” care excede cadrului impus de dreptul administrativ. Prestarea unui serviciu de interes public trebuie să fie criteriul pentru care o persoană trebuie considerată funcționar public, deci să se bucure de o serie de drepturi și obligații.
,,Având în vedere nenumăratele situații în care elevii au fost victimele unor abuzuri din partea unor cadre didactice lipsite de viziune, de vocație, de etică – acestea fiind absolut necesare în profesia prin care se clădesc caractere, se formează cetățeni active – educarea și formarea elevilor pe care îi reprezentăm. Mai mult decât atât, considerăm că această propunere este lipsită de fundament legislativ, iar dacă aceasta ar deveni lege, ar conduce la distrugerea climatului educațional prin instaurarea unui permanent dezechilibru în relația tripartite elev-părinte-profesor. De asemenea, menționăm că vom sesiza cât de curând Avocatul Poporului pentru a rezolva această problemă.” – a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”
Informații de background
Senatul României a adoptat luni, cu 75 de voturi pentru şi 24 împotrivă, proiectul de “Lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”. Proiectul a fost iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae, la cererea sindicatelor FSLI conduse de Simion Hăncescu.
Concret, agresorii cadrelor didactice riscă pededepse mai mari cu o treime decât în mod normal, în cazul violenței fizice sau verbale, prevede noua lege. Dacă în prezent cel care amenință un profesor poate primi până la un an de închisoare, în baza noii legi pedeapsa ajunge la un an și patru luni, potrivit documentului.
Citește și:
-
Moment decisiv pentru profesori: Ce efecte practice va avea trecerea la statutul de autoritate publică, conform proiectului inițiat de Șerban Nicolae. De la 8 ore prestate efectiv pe zi, la evaluarea profesională ierarhică și interdicția totală a meditațiilor
-
Psihologul Dragoș Iliescu, despre transformarea profesorilor în funcționari publici: Profesorii sunt supuși unor riscuri psihosociale masive. Dar noile generații au arme teribile pentru a lupta împotriva oricărui lucru care li se impune