Elevii care intră în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a în septembrie nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot de pe cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut / Profesorii lor vor avea „repere”, făcute de alți profesori în 10 zile, drept ghiduri de predare

33.959 de vizualizări
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a
Foto: © Eugene_Put | Dreamstime.com / https://www.dreamstime.com/stack-textbooks-black-backpack-wooden-floor-education-school-holidays-back-to-concept-copy-space-image150640578
În noul an școlar 2023-2024, în care cursurile încep pe 11 septembrie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a nu vor avea manuale noi, ci tot pe cele aprobate în anul 2004, cu mult timp înainte să se fi născut. Informația că în acest an vor fi din nou repere metodologice a fost confirmată de ministra Educației, Ligia Deca, într-un interviu recent și nota de informare către profesorii care fac aceste repere a fost publicată de Edupedu.ro aici.

Manualele de pe care învață elevii de liceu sunt aceleași din 2004, din urmă cu 18 ani, nefiind schimbate nici anul acesta, deși acești elevi care au acum 15-16-17 ani sunt născuți în anii 2006-2007-2008, iar ei au fost primele trei generații care au făcut clasa pregătitoare având curriculum complet nou pentru învățământul primar, apoi pentru cel gimnazial.

Pentru ei, reforma curriculară a fost oprită de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care a luat decizia să nu aprobe planurile-cadru pentru liceu în anul 2021, din cauză că „au fost primite prea multe propuneri de modificare” în sesiunea de dezbatere publică. Fuseseră lansate în consultare pe 5 ianuarie 2021, iar în februarie ministrul de atunci anunța că „poate ar fi cazul să ne oprim și să ne gândim un pic”, ca mai apoi tot Cîmpeanu să spună că vor fi gata pentru toamna lui 2022. Apoi următorul termen a fost anunțat a fi septembrie 2023 – o nouă minciună din partea oficialilor.

Cele mai recente declarații, din partea actualului ministru Ligia Deca, sunt că abia în anul 2025 vor fi gata de implementare noile planuri-cadru de liceu, cu programele și manualele aferente. Așa că elevii care intră acum clasa a VII-a vor fi primii care vor da Bacalaureatul pe noua formulă prevăzută în Legea 198/2023.

Cea din 2021 a fost a doua tentativă de a reforma planurile-cadru, prima având loc în anul 2018, atunci când Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică un set de planuri-cadru realizate în mod netransparent, fără implicarea actorilor din sistem: elevi, părinți și profesori. După protestele elevilor, planurile respective au fost retrase.

Amintim că au Edupedu.ro a publicat, în luna mai 2023, proiectele de planuri-cadru pentru liceu în exclusivitate. Acestea au provocat o reacție virulentă a profesorilor și a mediului academic. Ele prevedeau, printre altele, ca fizica, chimia și biologia să nu mai fie în trunchiul comun pentru elevii de la profilul real, la clasele a XI-a și a XII-a și ca disciplinele „logică” și „psihologie” să nu mai fie studiate de către elevii de la profilurile uman și real, filiera teoreticăLucrul la ele s-ar fi oprit pentru a le relua după prevederile din noile legi.

Ministerul Educației s-a detașat de planurile-cadru publicate spunând că nu și le asumă. La câteva zile, într-o întâlnire din luna mai a ministrului Ligia Deca cu reprezentanții Facultății de Filosofie a Universității București, pe marginea planurilor-cadru de liceu din documentul draft, Deca le-a spus universitarilor că proiectele sunt „anumite variante de lucru interne ale experților CNPEE”.

Reperele metodologice sunt ghiduri pentru profesori de corelare a programelor vechi, cele din anii 2000, cu ceea ce au făcut deja elevii în ciclul gimnazial, pe curriculumul reformat. Acestea vor fi făcute în doar 10 zile de profesori, conform unui document obținut de Edupedu.ro.

Foto: © Eugene_Put | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. ,,Romănia educată,, are origini mult mai vechi, datează din anul 2004, dar istoricii încă nu s-au pronunțat dacă este data înainte de Christos sau după. Dilema există și în prezent. Pănă la clarificarea acestei probleme academice, liceeni vor avea de studiat probleme specifice perioadei care se încadrează în acest interval(peste 4000 de ani). Roata, bronzul, țesutul, vănătoarea și alte probleme esențiale de studiat. Viitorul nostru este în copiii noștri.

  2. No lasa ca nu e cine stie ce deranj in vacanta. Au ei vacanta destula si in timpul cursurilor. Se bucura cand iau ei salarii de meritare si bani cu galeata.

    Nu face oricine brosuricile alea, oricum niste copy-paste.

  3. Nci un OM care se respecta nu sta drepți la prostiile debitate de șefi.
    Profesorii din comisiile respective au ajuns în bună parte pe criterii politice în respectivele grupuri, au abonamente la gradatii de merit și alte avantaje. Vor sta drepți și vor scoate reperele, folosind in bună parte vestita și prea-necinstita metoda copy-paste după alte materiale mai vechi.
    Dacă ar vrea să crească calitatea scolii românești ministerul ar desființa gradațiile de merit și actualul sistem de acordare, “la secret”, in care nimeni nu știe de ce și pentru ce a primit x-ulescu gradație. Că a fost nevasta domnului influent poate?
    Înainte de 2010 existau salariile de merit, acordate anual în școala, pe baza unui dosar cu ceea ce făcea fiecare candidat în parte. Acest dosar era prezentat public în Consiliul Profesoral ca toți colegii să știe de ce cere cineva bani in plus.
    Astăzi cu gradațiile nu mai exista nici o prezentare a meritelor deosebite, iar aceleași și aceleași persoane le primesc tot timpul. Parca sunt panoplia de sfinți ai școlilor iar ceilalți profesori, păcătoșii, nu au acces la “darurile divine”.
    Hai repede cu reperele, sfintisorilor!

    1. Gradațiile de merit se primesc, la fel ca salariile de merit, pe baza unui dosar. Probabil, nu mai sunt prezentate în consiliul profesoral persoanele care obțin aceste gradații. Dar, cel mai important este că ministerul a avut curajul să deranjeze profesorii în vacanță. Dar, stai puțin! Nu spuneau ei, profesorii, că în timpul vacanței doar o parte este concediu și că majoritatea timpului și-o petrec la școală că, de, concediul este mai scurt decât vacanța, Păi, care este problemă în acest caz? Nu e mare lucru! Vor lua ,,criteriile” vechi, le vor ,,coafa” puțin și, gata, vor termina sarcina. Doar sunt atât de obișnuiți cu metoda copy-paste și puțină ,,rearanjare”. Dar, că niște ,,babe” trebuie să se plângă de cât de oropsiți sunt. Din păcate pentru ei, unii nu au uitat că, în același stil ,,babă”, nu cu mult timp în urmă incercau să ne convingă că, în vacanța de vară și în celelalte vacanțe, când nu au concediu de odihnă, ei stau 8 ore/zi la școală. N-am uitat!

        1. Corect, doar lipitorii de profesie și artiștii bibliorafturilor cu hârtii fără valoare.
          Nu pot să mă înclin, nu am ajuns la stadiu de dezumanizare aferent valorosilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre anul electoral: sondajele de opinie, importante pentru cercetare, pot fi folosite pentru manipulare / Partidele clasice au capacitatea„ „să puncteze peste estimările pre-electorale”, partide precum AUR-SOS „vor obține mai puține voturi”

Sondajele de opinie precum cele referitoare la rezultatele pe care ar urma să le aibă diversele partide politice în alegerile de anul acesta au „limitări” și, deși sunt un instrument…
Vezi articolul

BREAKING Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010, la 250.000 în 2022 / Alina Sava, Banca Mondială: Legile trebuie schimbate, ca atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă, ar trebui să aducă copiii în școală

Semnal de alarmă tras de expertul în educație Alina Sava, de la Banca Mondială. „Avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat aceasta la Sibiu, unde…
Vezi articolul