Elevii care vor susține proba la alegere a Bacalaureatului trebuie să se pregătească pe parcursul întregului ciclu liceal, nu doar în clasa a XII-a, se menționează în noile repere metodologice. În plus, profesorii trebuie să gestioneze ,,ruptura” dintre programele școlare complet diferite, să găsească un echilibru între predare și recapitulare și să organizeze simulări.
„La disciplina chimie, dezvoltarea competențelor elevilor la nivel optim nu se poate realiza numai în anul anterior examenului – procesul de învățare trebuie să fie constant și consecvent, parcurgerea noțiunilor să fie sistematizată, cu etape de fixare, exersare și sinteză bine distribuite în timp”, se atrage atenția în ghidul profesorilor de chimie.
Profesorii trebuie să aibă în vedere faptul că programa pentru clasele X-XI este complet diferită de cea pentru clasa a IX-a și să reactualizeze noțiunile de chimie studiate în primul an de liceu, dar și în gimnaziu, care sunt fundamentul chimiei de clasa a XII-a. Cadrele didactice trebuie să găsească un echilibru între numărul redus de ore alocate pentru această disciplină și nevoia de a recapitula conținuturile predate, se precizează în ghid.
„Este de menționat faptul că, începând cu clasa a X-a, conținuturile și competențele specifice din programele de chimie se diferențiază, deoarece specific programei de clasa a X-a este debutul chimiei organice. Studiul chimiei organice se continuă în clasa a XI-a. Există, astfel, o «ruptură» în continuitatea temporală a conținuturilor din programa de chimie pentru clasa a IX a și cea de chimie pentru clasa a XII-a, programe care abordează conținuturi de chimie anorganică și generală”.
Reperele metodologice pun accentul pe organizarea unor simulări ale examenului de Bacalaureat, la nivel de clasă, unitate școlară, județ, sau chiar la nivel național: „O altă modalitate de pregătire pentru examenul național de bacalaureat este simularea de etapă a acestuia. Simulările examenului de bacalaureat se pot organiza la nivel de clasă – de către profesorul clasei, la nivel de unitate școlară acolo unde există clase paralele, la nivel de județ – de către inspectoratele școlare sau la nivel național – de către Ministerul Educației”.
Potrivit specialiștilor în educație, simulările ating o serie de obiective în favoarea elevilor:
- „acomodarea elevilor cu atmosfera de examen, respectarea programului și a regulilor prevăzute în metodologie;
- determinarea nivelului real și obiectiv de pregătire atins de elevi la aceea etapă – realizându-se un feedback al nivelului de pregătire al acestora;
- optimizarea și realizarea unui plan de lucru de pregătire, de recuperare și de dezvoltare a competențelor necesare obținerii de rezultate bune și foarte bune la susținerea examenului național de bacalaureat;
- conștientizarea elevului și a familiei acestuia asupra importanței pregătirii și aprofundării noțiunilor studiate, dezvoltarea capacității elevului de a recunoaște, de a aplica corect și în contexte diferite achizițiile și competențele cognitive;
- formarea/exersarea/dezvoltarea unor tehnici de auto-gestionare a emoțiilor de către elevi, de organizare a timpului de lucru și de optimizare a autocontrolului;
- redactarea completă a rezolvărilor (argumentare, motivare, calcule) și verificarea concordanței dintre cerință și răspuns;
- evaluarea unitară pe bază de barem și raportarea/discutarea rezultatelor la nivel de școală, județ, național”.
Profesorii trebuie să discute, împreună cu elevii, baremele. În funcție de notele obținute la nivelul colectivului, cadrele didactice vor putea îndrepta și aprofunda cunoștințele neînțelese în totalitate de tinerii de liceu, se mai explică în document.
„Discutarea baremelor de evaluare și de notare la nivelul clasei, analizarea greșelilor, evidențierea răspunsurilor complete și corecte, conduc la familiarizarea elevului cu diferite strategii de abordare a subiectelor examenului național de bacalaureat. Profesorul intervine, pe baza datelor obținute și centralizate, prin realizarea unor activități remediale cu scopul de a completa, corecta și exersa noțiunile insuficient asimilate și înțelese de elevi”.
Reperele metodologice la disciplina Chimie pun la dispoziția elevilor și profesorilor un model de test de evaluare inițială, glosare de termeni și concepte, însoțite de fișe de lucru și de activitate experimentală, precum și un scenariu de planificare calendaristică.
Reperele metodologice sunt documente cu precizări despre ce predau profesorii la liceu, din acest an și pentru cei care intră clasa a XII-a din septembrie – acești elevi sunt primii care au început școala cu Clasa Pregătitoare, care au urmat un curriculum format pe competențe în gimnaziu și pentru care reforma curriculară a fost oprită de politicieni acum 4 ani.
- Reperele metodologice pot fi consultate în documentul de mai jos. Vezi aici reperele metodologice pentru clasa a IX-a, aici – pentru clasa a X-a și aici – pentru clasa a XI-a.