Elevii care încep în câteva zile clasa a IX-a vor primi burse de merit, dacă se încadrează în noile criterii de acordare, pe baza mediei generale din anul școlar trecut, când urmau clasa a VIII-a, potrivit noii variante de proiect ordin de ministru cu regulile pentru burse în anul școlar 2023-2024, consultat de Edupedu.ro. Este o diferență față de anul trecut când elevii care erau în clasa a IX-a atunci au primit burse de merit după media de admitere la liceu.
- Amintim că ordinul cu noile criterii de burse în anul școlar 2023-2024, care a fost în consultare publică din 25 august până luni, 4 septembrie, trebuie să fie adoptat până vineri, 8 septembrie. Documentul obținut de Edupedu.ro mai poate suferi modificări până atunci. Cursurile anului școlar încep luni, 11 septembrie.
Iată ce prevede noul proiect de ordin obținut de Edupedu.ro:
„(1) Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, după cum urmează:
a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a și mai puțin clasa a V-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50 atunci lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia”.
Noul proiect mai prevede și ca elevii de clasa a V-a să primească bursă de merit, pe baza mediei aritmetice a notelor primite în primele două module. Modificarea vine după ce au existat critici din partea părinților și elevilor că, pentru al doilea an la rând, elevii de clasa a V-a ar fi privați de bursa de merit din simplul fapt că anul trecut, când erau în clasa a IV-a, au primit calificativele care se acordă în învățământul primar și care nu se pot converti în note.
Amintim că toți elevii de gimnaziu și liceu cu medii generale între 9,50 și 10 în anul școlar trecut vor primi burse de merit, prevede același document consultat de Edupedu.ro. Aceștia se adaugă primilor 30% de elevi din fiecare clasă ordonați după media generală anuală, indiferent care este aceasta.
Deja de marți, 5 septembrie, se prevedea această modificare, după ce secretarul de stat Florian Lixandru a cerut școlilor din țară să transmită Ministerului Educației numărul de elevi cu media mai mare sau egală cu 9.50. În statistica obținută ulterior de Edupedu.ro sunt cuprinse și mediile elevilor din clasa a VIII-a, pentru cei care au intrat acum la liceu, asta pe baza mediei dintre cele două note de la Evaluarea Națională: pentru ei, media claselor V-VIII nu a mai fost luată în calcul, după ce mai mult de 20 de ani a avut o pondere la media finală.
Sunt 286.438 de elevi care au obținut anul trecut medii mai mari sau egale cu 9.50, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene. Acest lucru înseamnă că în anul școlar 2023-2024, cel puțin acești 286.000 de elevi și maximum 400.000 de elevi (30% din elevii de gimnaziu și liceu) vor lua bursă de merit de câte 450 de lei pe lună.
Edupedu.ro a scris de astăzi, miercuri, 6 septembrie, despre faptul că Ministerul Educației ia in calcul să acorde burse de merit tuturor elevilor care au avut anul trecut media anuală peste 9,50 pe lângă cei 30% dintre elevii unei clase. Explicația a fost acordată de secretarul de stat Florian Lixandru care a declarat că “aplicând acest procent de 30% riscăm să nu acordăm burse acelor elevi care au o medie generală peste 9,50 și care anul școlar trecut s-au pregătit, știind că pragul de obținere a bursei de merit este 9,50. S-au pregătit să obțină o medie peste acest prag de 9,50 și nu este normal să schimbi regulile în timpul jocului”.
Cum se acordau bursele de merit în clasa a IX-a în septembrie 2022
În anul școlar precedent, în timp ce elevii din clasele VI-VIII și X-XII primeau bursele de merit dacă aveau peste 9,50 media generală anuală în anul școlar trecut dinainte, elevii de clasa a IX-a au primit bursa de merit, conform regulilor de atunci, pe baza mediei de admitere la liceu.
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.