Elevii capabili de excelență pot promova doi ani de studii într-un an școlar, iar colegiile naționale care înființează clase de excelență trebuie să devină unități-pilot, anunță ministrul Cîmpeanu / Acesta își reafirmă sprijinul pentru admiterea prin concurs în clasa a IX-a la colegiile naționale

9.683 de vizualizări
Foto: Alex Micsik – Agerpres Foto
Colegiile naționale care înființează clase de excelență trebuie să obțină statut de unitate-pilot de excelență, iar în aceste unități-pilot “elevii capabili de excelență” pot desfășura activități suplimentare, arată ministrul Sorin Cîmpeanu. El prezintă, într-un comunicat emis la sfârșitul săptămânii trecute, după discuții cu reprezentanții colegiilor naționale, că după introducerea noilor legi elevii capabili de excelență pot promova doi ani de studii într-un an școlar.

În acest context, ministrul și-a reafirmat sprijinul pentru prevederea din proiectele de legi ale educației potrivit căreia admiterea în clasa a IX-a se poate face prin concurs la colegiile naționale, propunere care a fost ținta multor critici în ultimele săptămâni. Ministrul arată că această formă de acces în colegiile naționale “introduce un echilibru între excelență și echitate”.

În comunicatul de sâmbătă, ministrul pune pe primul loc, pe o listă de 10 “transformări” ce ar urma să fie generate de noile legi, “admiterea în clasa a IX-a în unitățile de învățământ cu statut de colegiu național”:

  • “1. Admiterea în clasa a IX-a în unitățile de învățământ cu statut de colegiu național introduce un echilibru între excelență și echitate, inclusiv prin posibilitatea ca acestea să organizeze concurs propriu de admitere pentru „maximum 90% din totalul locurilor pentru clasa a IX-a”. (…)”

Sorin Cîmpeanu spune că cele zece puncte au fost “clarificate” într-o dezbatere cu reprezentanți ai 211 colegii, dezbatere cu tema “Susținerea excelenței și admiterea în clasa a IX-a”. Oficialul afirmă că aceasta ar fi fost a 25-a dezbatere sub egida pachetului legislativ “România Educată”.

Ministrul mai precizează că așteaptă un punct de vedere consolidat din partea Asociației Colegiilor Centenare cu privire la organizarea concursului propriu de admitere.

Cele 10 “transformări” descrise de ministru în urma discuțiilor cu reprezentanții colegiilor naționale:

1. Admiterea în clasa a IX-a în unitățile de învățământ cu statut de colegiu național introduce un echilibru între excelență și echitate, inclusiv prin posibilitatea ca acestea să organizeze concurs propriu de admitere pentru „maximum 90% din totalul locurilor pentru clasa a IX-a”. Consolidarea și creșterea autonomiei unităților de învățământ capabile de performanță este esențială. 

2.Colegiile naționale care înființează clase de excelență trebuie să obțină statutul de unitate-pilot de excelență prin ordin al ministrului educației. Procedura de acordare a statutului de unitate-pilot de excelență se aprobă prin ordin al ministrului educației, la propunerea Centrului Național de Excelență. 

3. În unitățile-pilot de excelență se pot desfășura activități suplimentare de învățare cu elevii capabili de excelență. Elevii înscriși în formațiunile de studiu din aceste unități beneficiază de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a excelenței. Aceste programe vizează aprofundarea învăţării și presupun gruparea pe abilităţi, respectiv îmbogăţirea curriculumului cu noi domenii de mentorat şi transfer de competenţă, de accelerare a promovării, conform ritmului individual de învăţare. Resursele umane, curriculare, informaţionale, materiale şi financiare pentru susţinerea elevilor capabili de excelență se asigură de Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei. 

4. Absolvenții clasei a VIII-a pot fi înscriși în clasa a IX-a fără susținerea evaluării naționale sau a concursului de admitere la colegiul național și peste numărul maxim de elevi cuprins în respectiva formațiune/clasă, dacă au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației. 

5. Sistemul de educație susține și motivează excelența în învățare în sensul atingerii maximumului de potențial al fiecărui elev, excelența în predare, stimularea modelelor de bune practici din rândul cadrelor didactice, dar și excelența instituțională. 

6. Centrul Național pentru Excelență va iniţia acţiunile de identificare şi promovare a elevilor capabili de excelență, va elabora și asigura implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituţii din ţară şi străinătate, cu organizaţii neguvernamentale, cu comunitatea locală în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a elevilor capabili de excelență. 

7. Se vor aloca resursele necesare pentru organizarea activității de pregătire a loturilor olimpice naționale/ judeţene/ ale municipiului Bucureşti. 

8. Elevii capabili de excelență pot promova doi ani de studii într-un an şcolar la decizia unităţii de învăţământ, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. 

9. Sistemul formal de educație trebuie să fie flexibil pentru a răspunde nevoilor diverse ale celor implicați și, concomitent, să susțină excelența în învățare și în predare. 

10. Educația este o prioritate reală la toate nivelurile, iar împreună ne asumăm responsabilități pentru susținerea acesteia, astfel încât să fie accesibilă tuturor, în mod echitabil și în concordanță cu interesul, cu abilitățile și cu potențialul fiecărui elev.” 

Prevederile referitoare la susținerea excelenței sunt incluse în Capitolul X – Excelența Școlară și Pilotarea în Învățământ din Proiectul Legii învățământului preuniversitar.


10 comments
  1. Domnule Ministru ce faceți cu copii care sunt slabi la unele materii…discalculie… matematica și în același timp au un nivel superior vârstei biologice/clasei… la engleză să dăm un exemplu…?
    Și acești copii trebuiesc ajutați…la matematica să progreseze în ritmul lor…iar la engleză să nu se plictisească… să abandoneze școala… evaluați copii ce abilități au și ce dificultăți… fiecare este diferit și trebuie ajutat cum are nevoie…

  2. Este un act de dreptate sa se dea atenție si elevilor care invata inca din prima zi de cand au intrat pe bancile scolii si au ajuns la un nivel inalt.
    Acesti elevi sunt lăsați in general de izbeliște ca sa se ocupe profii de mediocritatile care vin la scoala doar sa socializeze, sa nu se plictisească acasă.

  3. Pseudoministru, fara personalitate și caracter care nu face altceva decât să te plimbe pe unde vrea el ,ocolind de fapt ce acoperă. Nu plagiatorilor domnule ministru și nici rectorilor mandate pe viață!!!( Unii sunt cu probleme de plagiat- vezi UTCB).

  4. Mi se pare normal ca copilul capabil sa poata face 2 ani in 1 in ori ce scoala!
    Cand sunt mici uni pot acumula multa informatie! De ce sa ii ti pe loc? Care e sensul?

  5. Cred ca doar cu serviciile au stat la masa cand au redactat proiectul cu prohodul admiterii pe baza de merit.

  6. Ce tot ii da asta cu excelenta lui? Nu asta e problema invatamantului. Sa faca licee private si sa faca acolo ce vor ei, excelenta, program redus, sa invete numai pentru bac, sa-si plateasca admiterea etc.

    Scolile de stat trebuie sa fie pentru toti copii, nu pentru o elita, nu pentru loazele de politicieni.

    1. Adica elevii care invata foarte bine sunt vinovati ca ai dvs copii pierd vremea pe retelele de socializare in loc sa invete?
      Si parintii lor sunt si mai vinovati, ca si-au educat bine copiii. Si pentru aceasta vina trebuie sa le plateasca licee private, etc?
      Invidia iti intuneca mințile, Perplex, ca sufletul deja iti este intunecat!

  7. Ar fi chiar culmea ca ,,Asociației Colegiilor Centenare” să fie împotriva admiterii.

    Este ca sí cum Cârpeanu ar fi întrebat dacă e de acord să fie demis/să își piardă funcția.

    Pseudoministru pare să aibă trei obiective clare (pentru care e pregătit să sacrifice orice)
    1. Doctoratele plagiate să se piardă în neant.
    2.Colegiile centenare să aibă statut special, să controleze admiterea prin subiecte proprii, un sistem paralel așadar , în așa fel ca nu cumva să nu mai poată fi admis vreun ,, coate goale din mediul rural” care să le strice eticheta.
    3. Cluburile sportive școlare si Palatele copiilor să nu mai aibă profesori ci instructori ( fără diplomă de bac) ca apoi să spună ca nu au performanțe și baronii locali să obțină resursele imobiliare deținute de acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like