Elevii de clasa a VII-a vor susține peste o lună simularea Evaluării naționale, a anunțat oficial ministrul Educației, în cadrul unei conferințe de presă. “Avem evaluări la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la VII-a, avem evaluare la a VIII-a și ne-ar mai trebui ceva, că în liceu, de la clasa a IX-a până la clasa a XII-a, nu avem deloc. Poate facem simulare în fiecare an, ca să creștem presiunea cumva asupra lor să se pregătească pentru examenul final. Poate creștem numărul de ore remediale”, a declarat Andronescu, întrebată despre ideea pe care a lansat-o la începutul mandatului, de introducere a examenului la final de clasa a X-a.
Ecaterina Andronescu, despre simulările examenelor naționale:
- “Vă rog să încercăm să dezbatem și să aducem idei care să aducă un plus în școală. Nu înseamnă că dacă aruncăm o idee în piața publică și încercăm să o dezbatem aceea a și devenit decizie.
- Toți ne-am uitat la rezultatele de la Evaluarea la clasa a VIII-a. Nu putem accepta că, din 142.000 de elevi câți s-au înscris la examen, 55.000 au luat note mai mici de 5 la Matematică. Eu nu pot să accept.
- Și atunci mă uit: ce am putea să facem ca să scăpăm de aceste rezultate slabe? Dacă ne uităm la examenul de Bacalaureat, o să vedem același lucru. Că avem licee unde promovarea la Bacalaureat este peste 95% și licee unde este zero sau între zero și 25%.
- Trebuie să ne uităm și să așteptăm în fiecare an aceste rezultate? Nu, să vedem cum am putea să le ameliorăm.
- Avem evaluări la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la VII-a, avem evaluare la a VIII-a și ne-ar mai trebui ceva, că în liceu, de la clasa a IX-a până la clasa a XII-a nu avem deloc.
- Poate facem simulare în fiecare an, ca să creștem presiunea cumva asupra lor să se pregătească pentru examenul final. Poate creștem numărul de ore remediale.
- Sunt idei pe care vom încerca să le aducem în sistem în așa fel încât să ameliorăm rezultatele.
- Nu că vin eu aici și nu am ce face și vreau să răstorn toate regulile din învățământ. Nu. Dar vreau să nu mai avem rezultate pe care dvs le criticați în primul rând. Trebuie să încercăm să facem să crească performanța, să nu mai alerge copiii și părinții după școlile cu rezultate bune. (…)
- Ținta noastră: performanța și progresul școlar să fie atinse”.