Elevi chemați la ora 6 sau 7 la Evaluarea Națională, deși examenele încep la 9. Inspectoratul București: Fiecare școală își stabilește procedurile, în funcție de numărul de elevi, de intrări și de estimarea de timp pentru triaj

21.295 de vizualizări
Foto: captură youtube.com / Peter Camiciottoli
Mai multe școli au anunțat părinții ca elevii să vină la școală, la examenele de Evaluare Națională care încep luni, încă de la ora 6:00 sau ora 7:00. De precizat că examenele încep la ora 9:00 și durează două ore. Este vorba despre școli din București, iar decizia vine în contextul în care Ministerul Educației a anunțat ieri că triajul dinaintea examenului va consta în repetarea de 3 ori a măsurării temperaturii elevilor în cazul cărora termometrele arată valori peste 37,3, plus observarea clinică a simptomelor respiratorii.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a declarat pentru Edupedu.ro că nu există o oră stabilită unitar la nivel de țară sau de municipiu pentru sosirea elevilor la școală, în zilele de examen. Fiecare școală își stabilește procedurile, în funcție de numărul de elevi, de intrările în clădirii unității de învățământ și de estimarea de timp pentru triaj, au precizat reprezentanții ISMB, pentru Edupedu.ro.

Anii trecuți, metodologia de examen prevedea că accesul în sălile de examen se făcea între orele 8:00 și 8:30, la nivelul întregii țări.

Contextul este diferit anul acesta. La Evaluarea Națională s-au înscris cei mai mulți elevi din ultimii 7 ani, potrivit centralizării făcute de Edupedu.ro. Sunt cu 17.526 de elevi mai mulți ca anul trecut, de exemplu, în condițiile în care există măsuri de distanțare fizică și siguranță sanitară. Dacă ar fi câte 10 în clasă (deși nu există limită pentru acest număr în vreun regulament), ar fi necesare peste 17.200 de săli de clasă pentru acest examen.

Cum se va efectua triajul epidemiologic al elevilor, luni:

În zilele de examen, la intrarea în centrul de examen (în școală), cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:

  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
  • Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

Explicațiile au venit de la Ministerul Educației vineri, în aceeași zi în care Avocatul Poporului a cerut oficial Ministerului să renunțe la interdicția de a intra în examen cu temperatură mai mare de 37,3. Instituția condusă de Monica Anisie a refuzat să comenteze decizia Avocatului Poporului, însă a emis un comunicat în care a precizat că elevii “care au avut temperatura peste maximul admis” vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie. Instituția menține, așadar, triajul epidemiologic și temperatura 37.3 ̊C ca prag maxim pentru intrarea în examen.

Amintim că ministrul Educației a luat în calcul amânarea orei de început de examen, pentru ca școlile să aibă timpul necesar efectuării triajului. “Vom realiza un grafic și, după ce ne vom consulta cu inspectoratele școlare și cu partenerii de dialog social, dacă este necesar, vom gândi începerea probelor poate mai târziu”, declara Anisie, pentru Edupedu.ro, în urmă cu 3 săptămâni, întrebată dacă asta înseamnă că vom vedea cozi cu elevii care vor sta la rând să li se ia temperatura, înainte de examene.

Calendar evaluarea națională 2020
2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Ce le este interzis elevilor, în examen

Absolvenții de clasa a VIII-a nu au voie să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, genți.

Metodologia le interzice explicit elevilor “să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați” (sursa: Art. 11 alin. 3 din Ordinul privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020)

Lista obiectelor interzise în examenul de la finalul clasei a VIII-a continuă cu telefoane mobile, căști audio, orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare ce permite conectarea la internet, la rețele de socializare și care ar putea fi folosite pentru comunicare cu alți candidați sau cu exteriorul.

Elevii nu au voie nici să vorbească între ei, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor (sursa: art. 11 alin. 5 din ordinul citat mai sus).

Elevii sunt obligați să lase toate obiectele interzise într-o sală de depozitare stabilită de comisia din școală.

Elevii care refuză să depoziteze obiectele interzise în sala stabilită de comisie NU sunt primiți în examen.

Ce pățesc elevii prinși la copiat în Evaluarea Națională 2020

Absolvenții de clasa a VIII-a prinși că încearcă să copieze sau că au la ei telefoane/obiecte interzise sunt dați afară din probă și primesc nota 1, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise.

Ordinul de ministru prevede că elevii prinși cu telefoane sau copiuțe sunt eliminați din examen “indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise”.

Dacă un elev este dat afară din examen pentru că a încercat să copieze, președintele de comisie scrie pe lucrarea acestuia, cu cerneală sau pix roșu, “fraudă” și pune nota 1.

Înainte de fiecare examen din Evaluarea Națională 2020, profesorii asistenți le vor explica elevilor regulile și le vor cere “să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen”. După ce profesorii le spun candidaților ce nu au voie să facă în examen, elevii vor semna un proces-verbal în care se află menționat că știu că nerespectarea regulilor are drept consecință eliminarea lor din examen și nota 1 la proba respectivă.

Comisiile de examen vor verifica, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea fiecărei probe scrise. Dacă găsesc nereguli, fraude, tentative de fraudă sau dacă există sesizări privitoare la nereguli, atunci comisiile vor verifica înregistrările din toate sălile de examen.

Ordinul de organizare prevede explicit că elevii care vor să predea lucrările înainte de expirarea celor 2 ore de examen pot să o facă “cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli”.

Noutatea față de anul trecut e că Articolul 12, alineatul 2 a fost abrogat, adică elevii nu mai predau profesorului și foile cu subiectele când ies din sală, le pot lua acasă.

Ce nu au voie să facă profesorii asistenți

Profesorii asistenți NU au voie să:

  • le dea elevilor nicio indicație referitoare la rezolvarea subiectelor
  • nu au voie să discute între ei și nici să rezolve subiectele
  • nu permit nici unei alte persoane să le dea candidaților indicații referitoare la rezolvarea subiectelor, să le furnizeze acestora materiale care conțin rezolvarea subiectelor

Profesorii care vor asista elevii în examen NU au voie să intre în săli cu telefoane mobile, cu mijloace electronice de calcul ori de comunicare, cu ziare, reviste, cărți.

Materialele nepermise în sala de examen vor fi introduse într-un plic, împreună cu un bilet pe care se notează numele și prenumele posesorului, care va fi păstrat până după predarea lucrărilor scrise într-o sală special stabilită pentru depozitarea obiectelor personale ale profesorilor asistenți, supravegheată de o persoană desemnată de comisia din școală.

Ce este Evaluarea Națională

Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a pentru evaluarea “externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial”, potrivit definiției pe care o găsim în Metodologia (actul care cuprinde regulile) de organizare a Evaluării naționale din 2011, în vigoare și anul acesta.

Evaluarea Națională se desfășoară în fiecare an, într-o singură sesiune. Examenele evaluării nu pot fi “picate”. Notele obținute de elevi la examenele Evaluării naționale contează în proporție de 80% la admiterea la liceu (restul de 20% este reprezentată de media V-VIII). Nu există notă minimă de admitere la liceu sau în școala profesională, intrarea într-o clasă sau alta fiind limitată de numărul de locuri și de concurență.

Atât elevii de la stat, cât și cei din învățământul particular susțin Evaluarea Națională fără taxă.

Cine concepe subiectele de Evaluare Națională la clasa a VIII-a

Subiectele de la Evaluarea Națională 2020 sunt concepute de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educației din subordinea sa. Potrivit regulilor de examen, subiectele trebuie să fie în strictă concordanță cu programele pentru Evaluarea Națională, programe care au fost refăcute și care nu includ materia din semestrul al II-lea al clasei a VIII-a. Suniectele trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate și să permită rezolvarea în 120 de minute.

Baremul de evaluare și de notare pentru fiecare subiect de examen este elaborat tot de CNPEE; baremele se publică pe edu.ro după desfășurarea fiecărui examen.

Documentele oficiale care fixează cadrul de desfășurare a Evaluării Naționale

Citește și:

Evaluarea Națională 2020 – Regulile de la examenul de Limba română: la ce oră să fie elevii în săli, cu ce culoare au voie să scrie, cum își corectează greșelile și ce se întâmplă cu elevii care copiază

Evaluarea Națională 2020: Elevilor cu peste 37.3 ̊C li se mai ia de încă trei ori temperatura, la interval de 2-5 minute. Cei cu febră nu intră în examen

 

 


13 comments
  1. Bună.!!Aș avea o întrebare de ce în unele școlii școala începe la 7 dimineața copii din clasa a 8 (și nu numai)trebuie sa se trezească la ora 6 dimineața și dacă inatărzie la școala 5/10 minute nu-l lasă la ore..Baaa învățați de la nemți cum au sistemul școlar la copii le e dragă să meargă la școala …La copii trebuie să le fie drag de școală nu scârbă!!

  2. Eu as merge la 9 fara 15 minute – merg la examen, nu la luarea temperaturii si daca nu m ar lasa as da in judecata TOT ce misca de la portar la presedinte! ar trebui ca toti parintii sa se grupeze, sa apeleze la un avocat si sa se prezinte cu totii la 08:30 – pt ca 30 de minute sunt arhisuficiente pt a imparti subiectele, hartie, ba chiar si a lua o data frumos temperatura. Parinti, nu mai fiti oi! asta e bataie de joc la modul cel mai grosolan cu putinta!

  3. Are dreptate Avocata poporului: poate avea temperatura de la emotii sau a alergat. Daca un elev are sau nu are Covid se poate vedea doar prin test de laborator. Deci elevii si preșcolari, cand intra intr-o institutie școlară, inclusiv ptr examenele naționale BAC si EN sa aduca act medical ca nu au COVID 19- asa cum si medicii au conditionat accesul la servicii medicale de acel act, asa sa se faca si in educatie…

    Cadrele didactice sa ii ia ca model pe medici ca au ajuns departe…

    Elevii trebuia puși să aducă, de la medic, ca nu au COVID 19- act emis de laboratoare cu nu mai mult de 72 ore în urmă, asa cum le iau părinții și pentru a-si duce copiii în vacante în țări straine. Acolo isi permit, deci au bani. De ce sa expui ceilalți elevi si cadrele didactice???

    Cum pot plăti pentru o consultație cu medici de 15 minute un astfel de test, pot plăti si pentru profesori, ca dau cu ei un examen de 180 minute… Sau profesorul este un sclav modern de mana a doua….

    Cum dau bani pentru sănătate, parintii sa dea si pentru test COVID 19 pentru a accesa educatia…

  4. Ce banda de incompetenti a decis asa ceva!? Examenele nu trebuiau tinute. Veti vedea cate procese urmeaza dupa mascarada asta, cum sa tii un copil cu masca pe fata atatea ore, si sa ii ceri sa se concentreze!?
    Nici pe asistenti nu ii poti tine, darmite pe copii!

  5. Începe o panarama sinistră organizată de către ticăloșii incompetenți din cadrul Ministerului. Va ieși un scandal monstru și există posibilitatea ca BAC-ul să nu se mai susțină. Sunt interese enorme ca BAC-ul să se anuleze.

  6. Nice, trezim copiii la 5 dimineata, ca sa stea dupa aia de la 6 cu masca pe fata pana la 9, si dupa aia avem pretentia sa se concentreze 2 ore si sa dea tot ce stiu. Mama, mama, cine a fost omul care a gandit procesul asta… Si felicitari parintilor care doresc sa dea examenul cu orice pret, probabil va iubiti foarte mult copiii!

    1. Asta inseamna ca de la ora aceea copiii vor sta cu masca!!!!….Frumos Domnule Tataru si Doamna Anisie! Totul pentru “sanatatea copiilor” si a intereselor dvs, evident!!!!…nimeni n-o sa va mai voteze pentru toata bataia asta de joc din perioada aceasta. Rusine!!!

      1. Ei, n-or sa voteze. Amintiti-va ca a mai fost un marinar cu n mandate care, dupa ce a taiat 40 procente din salariile profesorilor, tot a iesit, ca au votat capsunarii. Acum e cu sparanghelul moda. Si pana la urma urmei, daca nu cheama elevii pana la toamna deloc, de unde sa-si faca esantionul de testare a impactului covid la transmiterea comunitara? De la acesti elevi. Un fel de cobai. Cea mai mare rata de transmitere este in sistemul sanitar si de invatamant. Era cea mai buna ocazie. De ce credeti ca au facut acele pregatiri? Apoi examene. Apoi crese si after. Treptat tot testeaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eliminarea din programa pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a a textului dramatic, a pronumelui posesiv și negativ și a propozițiilor circumstanțiale, plus modificări ale subiectelor de examen și trei teste de antrenament pe săptămână, propuse ministrului Educației de Federația Părinților

O serie de modificări ale programei pentru Evaluarea Națională 2021, de la finalul clasei a VIII-a, sunt solicitate de Federaţia Naţională a Părinţilor – EDUPART. Este vorba despre propuneri stabilite…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației organizează Evaluarea Națională cu aceeași greșeală identificată la simulare: profesorii evaluatori vor putea acorda note diferite la subiectele grilă / Ligia Deca, acum două săptămâni: „De aceea am utilizat oportunitatea simulărilor, tocmai pentru a testa sistemul și pentru a aduce toate îmbunătățirile“

Ministrul Educației, Ligia Deca, a decis să nu rezolve problema punctării diferite a aceleiași grile de către cei doi profesori corectori care trec printr-o lucrare, la Evaluarea Națională 2024, deși…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Papadima, despre subiectele la limba română de la simularea Evaluării Naționale 2024: Verifică algoritmi pe care copiii îi deprind cu ajutorul meditatorilor, decât să intre în esența problemei, să fie capabili să înțeleagă ce citesc și să se exprime logic

Profesorul Liviu Papadima, pe al cărui text „Pisica mea în sala de lectură” l-au avut de analizat elevii la proba de limba română la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, crede…
Vezi articolul