Gimnasta Ana-Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, își continuă parcursul cu admiterea la prestigioasa Universitate Stanford din statul american California. În timp ce se pregătește să încheie liceul și să susțină examenul de Bacalaureat, Ana-Maria își propune să echilibreze performanțele sportive internaționale cu pregătirea academică în Statele Unite, după cum a explicat aceasta joi seară la Radio România Actualități (RRA).
„Am fost acceptată la Stanford University și din anul viitor academic voi studia acolo. Am decis că oportunitatea pe care sportul mi-o dă de a studia în una dintre cele mai bune universități din lume trebuie fructificată. Și, să fiu sinceră, de acum 2 ani, aproape, antrenorii cumva m-au introdus în această idee de a studia la universități din America în care voi concura în competițiile inter-college și să îmi continui în același timp și cariera de sportiv la nivel internațional”, a spus tânăra gimnastă care preciza că se află la început de an în cantonament la Cheile Grădiștei.
- „Eu mai am de terminat liceul în primul rând, sunt clasa a XII-a, în vară dau și examenul de bacalaureat, în momentul acesta sunt în cantonament la munte, la cheile Grădiștei”, a continuat ea în intervenția la postul public de radio.
„E un pas mare, dar îmi propun să le iau pe toate pe rând și să mă axez acum pe antrenamentele de aici și pe învățatul pentru bac, să iau bacul cu o notă cât se poate de mare și după aceea să îmi las grijile pe ultima sută de metri când efectiv o să mă deplasez acolo”. Tânăra gimnastă a mai spus că va susține bacalaureatul la limba și literatura română, istorie și geografie.
Întrebată când se va muta în Statele Unite, în California, Ana Bărbosu a spus: „Nu știu să vă zic cu exactitate. Mi-este foarte greu pentru că sunt mai multe lucruri de fixat până atunci, dar normal s-ar merge din august, jumătatea lui august, pentru că normal anul școlar începe din septembrie. Acest lucru urmează să fie stabilit”.
Cât despre oferta de a studia peste ocean, eleva din ultimul an de liceu a spus că a primit repetate oferte încă din 2023:
„Când eram la campionatul mondial din 2023, antrenorii mi-au prezentat această idee, am fost foarte entuziasmată, dar având în vedere că încă eram clasa XI-a nu a fost nimic setat, iar după olimpiadă a fost o perioadă destul de zbuciumată și am primit un mesaj de la organizația Crazy Rich Athletes în care mi-au prezentat această idee, din nou, de a studia în State. La momentul respectiv eram destul de extenuată și am refuzat, dar ei au continuat să îmi trimită mesaje, să încerce să mă convingă, iar într-un stadiu de pregătire la București m-am și întâlnit fizic cu Andrei Secueșu, cofondatorul acestei organizații, și am decis să dau o șansă acestei oportunități iar ulterior au urmat schimburile de email, facultățile, vizitele oficiale”.
Ana Bărbosu spune că a vizitat campusul unde va învăța din toamnă: Am fost anul trecut în noiembrie, am fost pentru două zile la Universitatea Stanford și am avut o vizită extrem de plină. Antrenorii de acolo mi-au organizat programul în așa fel încât cele 48 de ore au fost fără aproape niciun pic de răsuflare, pentru că am apucat să văd o parte din campus, pentru că este extrem de mare. M-am întâlnit cu viitoarele colege, am vizitat și Facultatea de Drept – Law School de acolo și vă dați seama că am fost impresionată de tot ce am văzut”.
În ce a constat examenul de admitere? „Este un proces mai larg în care se cer anumite date personale, despre familie și mediul în care ai crescut și în mare există niște eseuri pe care trebuie să le faci”, spune gimnasta.
„Să reprezint altă țară este exclus, nu există posibilitatea aceasta. Nu are nicio legătură că studiez în afară cu schimbarea echipei pentru care voi concura. Mă refer la echipa națională. Eu voi aparține în continuare de echipa României: în plan internațional, pentru România voi concura. Doar în cadrul competițiilor interne între facultăți voi concura pentru Stanford University”, a mai precizat tânăra.
Ana Bărbosu a mai spus că va stabili un program comun de pregătire cu Universitate Stanford și Federația Română de Gimnastică: „Cu siguranță cele două organizații vor avea o comunicare cât se poate de deschisă. Deja a existat o ședință cu doamna președintă, doamna secretară și doamna antrenor. Cu siguranță vor urma și altele pentru a se stabili cât mai concret programul de pregătire, perioadele competiționale și tot ce este nevoie”.
Cum s-a schimbat viața după câștigarea medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, bronz la sol la gimnastică artistică? „Nu pot să zic că viața mea de zi cu zi s-a schimbat cu mult, pentru că rutina mea este tot aceeași: antrenament, școală, odihnă, recuperare. Dar da, poate percepția altor oameni este diferită, însă eu tind să cred că am rămas aceeași, pentru că un rezultat este doar un rezultat pe l-am atins în urma muncii depuse și sunt conștientă că dacă nu o să depun la fel de multă muncă sau chiar mai multă nu voi putea crește, ceea ce e de fapt scopul meu. Deci nu pot să zic că s-a schimbat, sigur – au existat anumite premieri și anumite intervenții la televiziuni, dar substanțial nu s-a schimbat nimic”.
Despre vizita la Stanford: „În primul rând cred că cel mai fain lucru pe care l-am văzut acolo este posibilitatea pe care facultățile o dau studenților de a nu se concentra din prima pe o singură specializare. Ai opțiunea de a merge ca undecided și asta înseamnă că în primii doi ani ai oportunitatea să studiezi în orice arie curriculară ți-ai dori, iar în urma acestui lucru poți să-ți alegi mediul pentru ultimii doi ani, după care îți vei primi diploma după ce vezi dacă îți place sau nu, fără a fi nevoit să decizi de dinainte. Și asta mi se pare un lucru extraordinar”.
„Moderator: Ana-Maria Bărbosu, aminteam mai devreme de medalia ta cucerită la Paris. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a întors decizia arbitrilor. Ne aducem aminte și acum imaginile cu tine de acolo, de la Paris, când te pregătești să sărbătorești cu drapelul României la piept medalia de bronz, moment în care ai aflat că american ca Jordan Chiles va urca pe podium în locul tău. Între timp, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a făcut dreptate. O vei întâlni pe Jordan, nu, în circuitul american de gimnastică?
Ana-Maria Bărbosu: Da, pentru că și ea este componenta echipei de gimnastică a universității UCLA. E extrem de greșit să credem că eu am ceva personal cu Jordan Chiles sau că ar putea exista așa ceva. Pentru că am mai zis: noi suntem doar gimnaste care ne-am demonstrat exercițiile în fața publicului și am văzut să fim recompensate în urma acestui lucru. Dar tot ce s-a întâmplat nu a avut nimic de-a face cu relația mea cu Jordan Chiles. Nu există absolut niciun fel de problemă să mă întâlnesc cu ea în competiții.
Sper că sunt odihnită, ca să începe cu putere, pentru că e un an destul de greu, încărcat. Cum am spus, am examenul de bacalaureat. Cu siguranță vor exista și antrenamentele, cantonamentele și trebuie să-mi găsesc echilibrul dintre cele două. În primul rând trebuie să stabilesc foarte bine prioritățile și să reușesc să le îmbin armonios să am timp și pentru învățat, să am și antrenamentele propice pentru a evolua”.
Universitățile din Statele Unite și Federația Română de Gimnastică vor stabili un program comun pentru Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman, potrivit Radio România Actualități. Gimnastele vor continua să concureze pentru România, în competițiile internaționale. Singura schimbare va fi participarea în circuitul universitar din SUA.
Competițiile de gimnastică inter-college din SUA sunt organizate în principal sub egida National Collegiate Athletic Association (NCAA), potrivit site-ului organizației. Aceste competiții sunt foarte puternice și pentru gimnaști înseamnă oportunitatea de a concura în timpul studiilor universitare.
Gimnastica este practicată în trei divizii, Divizia I fiind cea mai competitivă și care atrage gimnaști de elită, mulți dintre ei având experiență internațională, cum este și cazul Ana-Mariei Bărbosu.
Sezonul competițional începe de obicei în ianuarie și culminează cu Campionatul Național NCAA în aprilie. În gimnastica feminină, universități precum University of Oklahoma, University of Florida, UCLA, și University of Michigan sunt recunoscute pentru performanțele lor.
Competițiile NCAA sunt renumite pentru entuziasmul publicului, atmosfera de echipă și sprijinul comunității, lucruri care au făcut deseori subiecte de film. Evenimentele sunt adesea transmise pe canale naționale precum ESPN, mai arată sursa citată.
Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.