Efectul salariilor mici asupra carierei de profesor: în Anglia, numărul noilor angajați din educație scade “catastrofal”

4.078 de vizualizări
Foto: © Lisa F. Young | Dreamstime.com
Salariile mici prin raportare la ofertele de pe piața muncii sunt considerate una dintre principalele cauze ale interesului tot mai scăzut pentru cariera de profesor în Anglia, după cum arată ultimele date privind angajările în sistemul de educație, potrivit unor experți citați de The Guardian. Datele menționate arată că numărul celor care au absolvit programe pentru a deveni profesori a scăzut masiv anul acesta, atingând un nivel descris drept “catastrofal”.

Astfel, potrivit sursei citate, raportările Departamentului pentru Educație de la Londra arată că mai puțin de 29.000 de absolvenți de programe dedicate formării profesorilor s-au angajat anul acesta, cu 20% mai puțin decât anul trecut și mult sub pragul de 40.000 atins în anul pandemic 2020-2021. În unele domenii de predare, numărul noilor angajați este cu 80% mai mic decât cel dorit de guvern. 

  • În învățământul secundar, țintele de angajare stabilite de guvern au fost atinse în proporție de doar 59%.

The Guardian notează că, astfel, guvernul de la Londra – responsabil de învățământul din Anglia, în sistemul descentralizat din Marea Britanie – și-a ratat țintele de angajare de noi profesori în nouă din ultimii zece ani. Situația este prezentată drept “catastrofală” de către Geoff Barton, secretar general al unei organizații profesionale, Asociația Liderilor de Școli și Colegii, potrivit căruia o cauză-cheie a acestei situații este eroziunea veniturilor obținute de profesori, ce face ca această profesie să devină “necompetitivă” pe piața muncii și care este suplimentată de subfinanțarea școlilor.

Este citat și un reprezentant al Departamentului pentru Educație, care spune că un obiectiv al guvernului este creșterea salariului de început de carieră, pentru profesori, la 30.000 de lire sterline (n.red. anual) începând cu anul viitor. În plus, pentru cei care urmează programe de formare pentru cariera didactică sunt promise, în 2023, burse de până la 27.000 de lire sterline (anual) și finanțări de până la 29.000 de lire pentru anumite materii precum chimia, fizica, matematica sau informatica.

În prezent, salariile profesorilor din Anglia variază între 28.000 și 53.000 de lire sterline anual, în funcție de zona unde lucrează (sunt mai bine plătiți cei din Londra), nivel de pregătire, experiență și activități suplimentare asumate. Nivelul este mult superior celor din Europa Centrală și de Est, dar considerabil sub cel al unor țări vest europene precum Germania, Olanda sau Danemarca – vezi salariile medii câștigate de profesorii europeni, conform celor mai recente date Eurydice.

În Anglia, situația este complicată de două tendințe: pe de o parte, rata șomajului a scăzut la cel mai mic nivel din 1974 încoace, însemnând o cerere mai mare de absolvenți pe piața muncii; pe de altă parte, costurile vieții cotidiene au explodat, însemnând că mai puține persoane sunt interesate să petreacă un an în plus ca studenți, notează publicația citată.

Această situație vine în contextul crizei de personal ce afectează sistemele de educație din multe țări europene – citește pe larg despre aceasta.

Foto: © Lisa F. Young | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. În România un șofer pe tir cu 11 clase are 8000 RON, un asistent la Medicina legala 8000 RRON, un prof între 2000-5000 RON.

    1. Toti zic ca profesorii oricum stau degeaba si isi merita salariul dar fiecare elev are cel putin 2-3 profesori care l-au influentat in bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Planurile-cadru pentru liceu au fost modificate. Elevii vor avea câte o oră în plus pe săptămână, în anul școlar viitor, la toate profilurile și specializările, pentru noua disciplină „Istoria evreilor” inclusă în trunchiul comun

Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor avea o oră în plus în fiecare săptămână, oră ce va fi alocată disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”, potrivit unor ordine…
Vezi articolul

Profesorii înțeleg diferit față de elevi violența verbală, spune ministrul Educației, Ligia Deca, care interpretează un chestionar în care de trei ori mai mulți elevi au fost martori la agresiuni decât cadrele didactice

Ligia Deca spune că rezultatele chestionarului realizat de Consiliul Național al Elevilor, privind respectarea Statutului Elevilor, arată o diferență mare de procente mare între profesorii și elevii care au răspuns…
Vezi articolul

Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Ştiinţe Politice din SNSPA după audierile în cazul Bulai: Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica studenților. Una dintre studentele noastre a fost înfometată, au spus procurorii

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi, după audierile de la Parchet, că “sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre…
Vezi articolul