Profesorii din școlile publice din Portugalia au lucrat un total de 13.831 de ore suplimentare în primul trimestru al anului școlar 2024-2025, conform datelor anunțate marți de Ministerul Educației, Științei și Inovării (MECI). Ministrul Fernando Alexandre a declarat, potrivit Publico.pt, că aceste ore suplimentare au permis asigurarea lecțiilor pentru elevii afectați de lipsa de profesori, subliniind importanța eforturilor făcute de cadrele didactice: „Orele suplimentare rezolvă problema pentru mii de familii și garantează accesul elevilor la educație”.
Potrivit ministrului, doar 6% dintre profesori au avut mai mult de cinci ore suplimentare, iar majoritatea (65%) au lucrat cel mult două ore peste normă.
Fernando Alexandre a evidențiat, în cadrul audierii de marți din Comisia pentru Educație și Știință a Parlamentului portughez, câteva dintre măsurile adoptate pentru a reduce criza cadrelor didactice. Concursul extern extraordinar a permis recrutarea a 1.731 de profesori în regiunile cele mai afectate, cum ar fi Lisabona, Setúbal, Alentejo și Algarve. Investiția totală a fost de 54 de milioane de euro.
Totodată, guvernul a alocat două milioane de euro pentru sprijinirea profesorilor detașați în regiunile cu cele mai mari deficite, oferindu-le între 150 și 450 de euro lunar, în funcție de distanța față de domiciliu, potrivit sursei citate.
În plus, planul ministerial „+ Aulas + Sucesso” a atras în sistem 55 de profesori pensionați, a menținut în activitate 659 de profesori care erau eligibili pentru pensionare și a recuperat 682 de profesori care părăsiseră cariera didactică, a mai anunțat ministrul Fernando Alexandre, potrivit Publico.pt.
Critici și provocări
Deputații au criticat utilizarea absolvenților fără pregătire pedagogică în școli, însă ministrul a apărat această soluție, argumentând că „este de preferat să avem absolvenți în școli decât elevi fără cursuri”. Totodată, Fernando Alexandre a recunoscut că sistemul informatic al ministerului nu permite monitorizarea exactă a numărului de elevi care pierd cursuri sau a materiilor afectate. Acesta a anunțat că, începând cu anul școlar 2025-2026, guvernul va implementa un indicator care să monitorizeze situația în timp real.
Ministrul a respins acuzațiile Federației Naționale a Profesorilor (Fenprof) conform cărora 300.000 de elevi ar fi fost fără cursuri timp de trei săptămâni, calificând datele prezentate de sindicat drept „inexacte” și cerând mai multă transparență în raportarea cifrelor.
Ministerul intenționează să dezvolte un sistem automatizat care să urmărească numărul de lecții pierdute de fiecare elev, cu scopul de a combate deficiențele de învățare și a asigura un acces egal la educație. „Ceea ce ne dorim este un sistem transparent și riguros, care să permită luarea de decizii informate și eficiente”, a subliniat Fernando Alexandre.
Foto: © Auremar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
și acolo o da presa în profesori ca aici? plus toți gura casca….