Educatoarea Lorena-Eliza Dascălu, după ce a luat 9,90 la Titularizare 2023: Profesorii sunt respectați atât timp cât pun suflet în activitatea pe care o desfășoară. Nu suntem superiori părinților, ci parteneri educaționali cu un scop precis: bunăstarea copiilor

Foto: © Sergey Novikov - Dreamstime.com

O educatoare din Botoșani a reușit să obțină cea mai mare notă din județ la examenul de Titularizare, 9,90. „Îmi doresc să continui ceea ce am început acum 2 ani: să fiu cadrul didactic care ajunge mai întâi de toate la inimile copiilor. Provocările pe care le-am întâmpinat în activitatea mea sunt cele care m-au ambiționat să găsesc soluții adaptate nevoilor copiilor. Profesorii sunt respectați atât timp cât pun suflet în activitatea pe care o desfășoară”, a declarat educatoarea Lorena-Eliza Dascălu, pentru Botoșani News.

Lorena-Eliza Dascălu are 21 de ani și este absolventă a Liceului Pedagogic “Nicolae Iorga” Botoșani și studentă în anul 2 la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Asistență Socială, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași. De anul acesta este alumn Teach for Romania, potrivit sursei citate. 

„Din punctul meu de vedere, în ziua de astăzi, cadrele didactice sunt respectate atâta timp cât pun suflet în activitatea pe care o desfășoară. Mereu va fi respectat un profesor axat de dezvoltarea globală a copiilor, care duce în sala de clasă materiale diversificate, adaptate nevoilor acestora. De asemenea, este extrem de important modul în care aceștia se raportează la comunitate. Nu suntem superiori părinților, ci parteneri educaționali cu un scop precis: bunăstarea copiilor.

Lorena-Eliza Dascălu

Îmi doresc să continui ceea ce am început acum 2 ani: să fiu cadrul didactic care ajunge mai întâi de toate la inimile copiilor, să transform grădinița într-un spațiu plăcut pentru ca preșcolarii să vină cu drag la grădiniță. De asemenea, îmi doresc să continui parteneriatele educaționale începute la nivelul școlii, deoarece am sesizat importanța acestora și modul în care învață copiii dincolo de sala de grupă”, a declarat Lorena-Eliza Dascălu, pentru Botoșani News.

Potrivit sursei citate, educatoarea ar schimba modul în care este văzută grădinița în sistemul de învățământ. „În prezent, grădinița este văzută drept un spațiu de joacă, deși este un spațiu de învățare, axat pe dezvoltarea competențelor cheie. Educația timpurie vizează dezvoltarea autonomiei și a procesului de socializare a preșcolarilor, pregătindu-i astfel pentru viața de școlar. De asemenea, aș interveni asupra modificării programelor școlare și a modului de aplicare a acestora”.

Foto: © Sergey Novikov – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version