„Ei sunt primiți și stau într-un spațiu destul de ok, dar gândiți-vă că nu se mai întâlnesc cu prietenii, nu mai au aceleași obiceiuri pe care le aveau până acum. (…) La început, au fost reticenți, că erau într-un spațiu nou, cu persoane noi, într-o țară nouă, dar apoi am reușit să comunicăm prin zâmbete, îmbrățișări și priviri calde. Ne înțelegem, este limbajul universal.”, a declarat, pentru Edupedu.ro, Gabriela Popa, educatoarea din Buzău care a amenajat împreună cu alte cadre didactice un spațiu pentru copiii din Ucraina, într-o sală de la subsolul unei pensiuni. De o săptămână au început activitățile didactice cu cei mici.
Copiii sunt implicați în „activități specifice vârstei lor și trec mai ușor peste perioada aceasta decât să stea între patru pereți, văzându-și părinții sfâșiați de durere (…)”.
„Familiile sunt destrămate, mamele emigrând în țara noastră împreună cu cei mici, în speranța unor vești mai bune de peste granițe, de la tații rămași acolo. Mamele s-au găsit brusc într-o realitate pe care nu o pot gestiona singure, nevoite totuși să fie alături de copii”, a povestit aceasta.
Educatoarea mai spune că „în camere sunt cazați părinții, iar la subsol a fost amenajat acest centru educativ”.
Ea a menționat că ideea de a amenaja spațiul pentru copii îi aparține inspectoarei de specialitate: „Ideea a pornit de la doamna inspector de specialitate, Cristina Ivan. Apoi, câteva educatoare au răspuns „prezent” și am venit și noi cu idei în organizare”.
Ea a mărturisit că atât cei mici, cât și mamele nu vorbesc limba română, dar „avem o doamnă care s-a oferit voluntar să vină să ne mai traducă. Prin acea doamnă, colaborăm cu părinții mai mult. Noi cu ei (copiii -n.red) ne descurcăm, pentru că și la grupă avem copilași care nu vorbesc și noi știm cum să ne descurcăm cu ei”.
Cadrul didactic a povestit că deja copiii s-au familiarizat cu educatoarele, pentru că acestea vin cu regularitate: „Noi stăm de dimineață – de la 8:30-9:00 – și până la 12:30, 4-5 ore.”
Gabriela Popa a spus că erau speriați copiii când au venit, dar acum deja s-au obișnuit: „Acum sunt mai veseli. La început, erau speriați, dar au început să zâmbească (…). Își dau seama că și dacă ar folosi cuvinte, nu le înțelegem și atunci zâmbetul este limbajul universal. Sunt veseli când ne văd, ne asociază cu o stare de bine, ceea ce pentru noi este extraordinar. Înseamnă că ne-am atins obiectivul propus. Da, erau reticenți la început, speriați. La zgomote reacționau destul de ciudat, se ascundeau, își puneau mânuțele la urechi, dar ușor am trecut peste toate acestea și se comportă firesc, ca niște copii de vârsta lor.”
„I-am învățat, spre exemplu, câteva cuvinte în limba română, i-am învățat culorile, îi învățăm să numere, sunt foarte receptivi. Sunt încântați, vin și ne spun „mulțumesc” sau ce cuvinte au învățat în ziua anterioară”, a precizat Gabriela Popa.
Părinții copiilor dau o mână de ajutor educatoarelor după sfârșitul programului și se implică în activitatea de curățenie :„Și părinții s-au implicat, vin, ne ajută. Ne ajută la curățenie, pentru că tot noi ne ocupăm și de partea aceasta. După ce plecăm, aranjează jucăriile, măsuțele, ordonează spațiul. Cred că este modul lor de a mulțumi. Sunt extrem de încântați, pentru că văd că se simt bine copiii și, până la urmă, acesta este și scopul lor. (…) Măcar copiii să fie cât de cât bine. Familia este sfâșiată în bucăți atât emoțional, cât și la propriu”.
„Tații au rămas acolo, frații, unchii. Aici sunt mamele cu copiii. (…) Și văzându-i (pe copii – n.red) că se simt bine, vă dați seama că sunt extrem de încântate. Au venit și vești triste, că un tătic a decedat săptămâna trecută. Sunt stări greu de explicat. (…)”, a completat aceasta.
Spațiul a fost amenajat de cadrele didactice voluntare: „Materialele didactice au fost aduse de către noi, educatoarele. Fiecare dintre noi am adus ce-am avut noi pe la grupă, pe acasă, pe la prieteni. Fiecare educatoare a venit cu mașina încărcată. Am adus inclusiv mobilier, că noi l-am mai schimbat, dar l-am păstrat, că așa se întâmplă la noi, covoare, tot ce are acum spațiul au fost donații de la noi, educatoarele. (…) Luni le-am adus acolo, cu mașinile pline și am stat până târziu și am amenajat spațiul, inclusiv pereții.”
Pentru o mai bună organizare, profesoarele și-au făcut un grafic: „Ne-am făcut cumva un grafic între cele care am spus „prezent”, ca să ne și rotim, pentru că noi suntem și angajate în sistem. Lucrăm la o grădiniță cu program prelungit atât eu, cât și colegele mele, lucrăm în ture. Suntem o săptămână de dimineață, iar în cealaltă săptămână – după-amiază. Vin eu de dimineață și stau până la 12 și ceva și apoi vin la programul meu de aici, de la grădiniță. De aceea, ne-am făcut un grafic, să umplem tot timpul de la centru, să fie acolo cineva, dar nici grupele să nu rămână descoperite”.
În acest demers s-au implicat peste 10 cadre didactice: „Ne ducem câte una-două în fiecare zi, depinde de posibilitate. (…) Tot timpul este cineva acolo. Am luat în calcul o marjă de timp nelimitată, pentru că nu știm că ar fi o săptămână, două, trei, pentru că unii sunt acolo, decid cumva cu familiile și se mută, pleacă, dar vin alții. Am gândit pe un termen mai lung.”
„Da, s-a format așa o familie. Sunt foarte încântați și ne văd așa ca pe oază de speranță și de bucurie. (…) Măcar cu o vorbă, cu un zâmbet, cu o îmbrățișare putem”, a afirmat aceasta.
Alexa Stănescu
Redacția
Ș.L.