Educație pentru sănătate și nutriție, materie școlară din septembrie 2020 – parlamentarii au modificat Legea educației

3.898 de vizualizări
Educație pentru sănătate și nutriție
Foto: Pexels.com
Opționalul Educație pentru sănătate va fi regândit de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, care îi vor adăuga disciplinei și o componentă de nutriție. Prevederea face parte dintr-o serie de modificări aduse legii educației de către parlamentari, modificări publicate în Monitorul Oficial. Cele două ministere trebuie să realizeze o strategie privind educația pentru sănătate și nutriție, care să intre la clase începând din septembrie 2020, au stabilit parlamentarii.

În școală există din 2004 opționalul Educație pentru sănătate, care poate fi ales de către copii oricând din clasa I până în clasa a XII-a. Descarcă de aici Programele școlare din prezent ale Educației pentru sănătate.

  • Amintim că Educația pentru sănătate, care conține și informații de educație sexuală, a fost una dintre cele mai dezbătute materii școlare. Numeroși foști miniștri au susținut că disciplina trebuie să fie obligatorie, și nu opțională. Însă Asociația Părinți pentru Ora de Religie, organizație susținută puternic de Patriarhia Română, a militat permanent pentru menținerea orei în afara trunchiului comun. Citește aici mai multe detalii

Educație pentru sănătate și nutriție

Parlamentarii au introdus în legea educației și obligativitatea ca școlile să se echipeze cu lifturi, pentru copiii cu dizabilități locomotorii, sau să organizeze orele în clasele de la parter.

O altă modificare: parlamentarii au introdus obligația pentru Executiv de a stabili anual, prin Hotărâre de Guvern, un cunatum minim al burselor din învățământul preuniversitar.

Modificările aduse Legii educației, articol cu articol

1. La articolul 25, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală. Pentru copiii cu dizabilități locomotorii, în vederea integrării acestora în învățământul cu frecvență, se vor achiziționa elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfășura într-o sală de clasă situată la parterul unității.

Cum arăta până acum alineatul (3) al articolului 25:
(3) Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală.

2. La articolul 65, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6 1), cu următorul cuprins:
(6 1) Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Ministerul Sănătății elaborează o strategie privind educația pentru sănătate și nutriție până la data de 31 decembrie 2019. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2020-2021.

3. La articolul 82, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 82. – (1) Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu și de burse de ajutor social.

Cum arăta până acum alineatul (1) al articolului 82:
Art. 82. – (1) Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studiu şi de burse de ajutor social.

(4) La articolul 82, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1 1) și (1 2), cu următorul cuprins:
(1 1) Cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.

(1 2) Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Legea care aduce aceste modificări legii educației din 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial luni, 21 ianuarie 2019.

 


4 comments
  1. Este foarte bine ca se introduce aceasta materie. Romanii nu au cunostiinta de baza despre sanatate, de aceea se umplu spitalele de oameni indopati de sarbatori si altele asemenea, Nu va mai revoltati, programa e incarcata din cauza altor materii ca matematica si romana, pentru care avem obsesii se pare. Dar ora de sanatate e de bun simt. E normal sa poti sa acorzi primul ajutor, sa stii cum sa mamanci, sa faci miscare si cum sa faci, sa stii ce e un vaccin etc. E absurd ca nu am avut pana acum aceasta ora.

  2. Este foarte bine ca se introduce aceasta materie. Oamenii din tara asta chiar au probleme serioase de sanatate pentru nu au cunostinte de baza despre nimic, se umplu spitalele de oameni care se indoapa de sarbatori etc. Da, copiii au deja foarte multe de invatat, dar nu aceasta materie e problema. Eliberarea programei nu se face prin renuntarea la informatii despre sanatate, ci prin reducerea celorlalte ore in exces, dupa cum stim, matematica si romana se face extrem de mult, fara sens.

  3. Inca o materie bagata pe gat elevilor care aveau oricum foarte multe ore. Mai degraba sa fie eliminate anumite ore sau materii de umplutura ca sa mai aiba si copiii timp sa respire, sa se joace, etc. Sau sa se mai simplifice programa astfel incat sa fie mai practica si mai putin teoretica cum este acum.

    Si poate eliminati coda de topor reprezentata de folosirea mediilor din gimnaziu din procedura de admitere la liceu. Cu aceata coada de topor le bagati elevilor orice mizerii pe gat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii nu sunt plătiți la înălțimea meseriei pe care o practică, spune directoarea Raluca Ivănuș: Un profesor nu livrează doar cunoștințe. Face mult mai mult decât pare la prima vedere. După ce pleacă de la școală, are de corectat, de evaluat

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că profesorii nu sunt plătiți la înălțimea meseriei pe care pe care o…
Vezi articolul

Consiliul Național de Etică decide că Lucian Bode nu a plagiat în cartea bazată pe teza sa de doctorat, deși teza era “profund viciată” de plagiat – surse / Iohannis ceruse lămurirea situației în cazul ministrului Bode, al doilea om în PNL, până la rotația guvernamentală

Consiliul Național de Etică, for-cheie în analiza eticii în cercetare, aflat în subordinea Ministerului Cercetării în guvernul Ciucă, a constatat, joia trecută, că Lucian Bode nu a plagiat în cartea…
Vezi articolul