Educație juridică în școală. Avertisment pentru părinți: droguri comandate de elevi pe dark web, plătite în bitcoin și expediate acasă

2.896 de vizualizări
Educația Juridică
Educația Juridică
Drogurile au devenit o problemă uriașă la liceele si școlile mari, unde nu faci parte din gașcă, dacă nu te droghezi. Tot mai mulți tineri care nu au bani să cumpere devin dealeri de droguri, iar “cel mai periculos este comandatul pe dark web”, a declarat pentru Edupedu.ro judecătorul Cristi Dănileț. Acesta a anunțat că este în plină desfășurare Săptămâna educației juridice în școli și licee, în cadrul căreia magistrații vin la clase și le explică copiilor riscurile la care se supun dacă dau curs invitației dealerilor, le spun că deținerea de orice fel de drog este interzisă și pedepsită în România.

Contactat de Edupedu.ro, judecătorul Cristi Dănileț, inițiatorul proiectului Educație juridică în șoli și licee, a arătat care sunt cele mai mari pericole pentru elevi, în acest moment.

Pericolele cele mai mari și mai “la modă” pe lângă școli și licee:

O parte din consumatorii care nu își permit să cumpere droguri devin dealeri locali. Sunt puști care acceptă sa vândă pentru alții, ca să poată consuma și ei.

Al doilea pericol mare: să devină dependenți, pentru că merg de la drog ușor la droguri de mare risc, cocaină, heorină.

Cel mai periculos este comandatul pe dark web. Puștii intră în legătură cu persoane necunoscute din diferite colțuri ale lumii, comandă droguri pe care le plătesc cu bitcoin, ca să li se piardă urma, iar comanda vine prin Poșta Română sau prin firmele de curierat, pentru că nu există sistem de control la graniță, și sunt depozitate acasă.

Ori, când încep distribuția și unul, doi, trei consumatori sunt prinși, automat se ajunge la dealeri. Pentru trafic internațional de droguri se fac 15 ani de închisoare. Îi prindem când se începe investigația, facem percheziție informatică, domicilară, investigăm toți prietenii, astfel încât prindem toată rețeaua. Ceea ce înseamnă dosare penale pentru toată lumea și închisoare pentru dealeri”, a declarat pentru Edupedu.ro judecătorul Cristi Dănileț.

La ce trebuie să fie atenți părinții, ce anume să urmărească, pentru a-i feri pe copii de droguri?

“În primul rând, să urmărească dacă puștiul începe să ceară bani mai mulți decât de obicei și nu știu ce a făcut cu banii. Apoi să vadă dacă are ochii injectați, dacă starea de veselie este prea mare și permanent să vadă anturajul”, avertizează Dănileț.

Sursa foto: www.educatiejuridica.ro

Ce trebuie să facă profesorii pentru ca și elevii lor să desfășoare Săptămâna educației juridice?

Directorii și diriginții contactează, fie prin intermediul Inspectoratelor Județene Școlare, fie direct, instanțele și parchetele din localitate sau din apropiere, pentru a cere prezența unui magistrat în rândul elevilor sau pentru a organiza o vizită la instanța judecătorească, a declarat pentru Edupedu.ro judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj.

Și părinții îi pot cere direct dirigintelui de la clasă Educație juridică pentru copii, iar profesorul se adreseaza instanței celei mai apropiate, care are un magistrat desemnat deja pentru a ține astfel de cursuri.

Copiii și tinerii află de la magistrați cum este organizat statul, cum funcționează justiția, care sunt drepturile și îndatoririle elevilor. La cererea profesorilor, elevii vor fi primiți în vizite la instanțe și parchete.

Săptămâna dedicată Educației juridice în școli și licee este 8-12 octombrie 2018, însă activitățile de acum pot avea loc și în săptămâna Școala altfel sau oricând, la cererea profesorilor.

Noi, la Cluj, facem în fiecare săptămână ore de Educație juridică. Le explicăm copiilor în ce constă munca noastră, care este riscul celor care comit infracțiuni și ne referim la consumul de droguri, șantajul prin Facebook sau Whatsupp – avem foarte multe dosare cu șantaj cu poze intime -, apoi conducerea pe drumuri publice a autovehiculelor sustrase de la părinți, apoi violurile, abuzurile sexuale la minori”, a explicat judecătorul.

Dănileț a explicat pentru Edupedu.ro că “dealerii se plimbă în ziua mare prin orașele mari, unde sunt copii cu mai mulți bani. Nici polișiștii de la Brigada de combatere a crimei organizate nu pot face față. În județul Cluj, sunt doar 8 ofițeri la această Brigadă și 6-7 procurori la DIICOT, pentru tot județul. În Sibiu sunt doar 4 ofiteri BCCO. Numărul este insuficient, cu atât mai mult cu cât ei trebuie să se ocupe și de tot ce înseamnă trafic de persoane, de arme, evaziuni fiscale. Anul ăsta, au venit 300 de dosare doar de la Electric Castle si UNTOLD”.

Mai multe informații despre Educația juridică în școli și licee, pe pagina facebook.com/eduiuris și pe site-ul www.educatiejuridica.ro


2 comments
  1. Nu le mai dați mulți bani de buzunar că găsesc traficanții persoane care să – I convingă să cumpere marfa că “E cool”! Oricât de educat ar fi, elevul/studentul va fi tentat să încerce șI de obicei creează dependență de la prim doza. Faci un copil ca să aibă cazier șI să nu-l mai angajeze nimeni! De la prea mulți bani de buzunar pornește tot!

    (Comentariu editat pentru eliminarea majusculelor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Cred că Franța ar trebui să retragă ordinul ministrului care a fost dovedit că plagiază” – conferențiarul universitar Ruxandra Ivan, căreia i-a fost acordat Palmes Académiques, ordin acordat anterior și ministrului acuzat de plagiat Sorin Cîmpeanu / Ea a invocat integritatea academică în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul

Onestitatea academică a fost invocată de Ruxandra Ivan, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul “Palmes Académiques“ în…
Vezi articolul

Director administrativ pentru mai multe școli, subordonat primăriilor – propunerea Asociației municipiilor la dezbaterea de marți pe proiectele legilor Educației / Cîmpeanu: Nu poate fi nici câte un director administrativ în fiecare școală

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a propus în cadrul dezbaterii pe legile Educației ca directorul administrativ să nu fie în fiecare școală și să răspundă în fața autorităților locale, pentru că…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina: „Avem de a face cu excese și crime ordonate direct, făcând parte dintr-un plan clar de terorizare și de forțare la refugiere a populației ucrainene. În prezent n-aș crede că mai există o armată cu o asemenea reputație în Europa”

Crimele teribile comise de armata rusă în Bucha, Mariupol, Irpin împotriva civililor nevinovați par imagini rupte din Al Doilea Război Mondial. Oameni executați cu mâinile legate la spate, gropi comune,…
Vezi articolul