Educația pierde la rectificare 33% din bugetul cheltuit în prima jumătate de an. Cele mai mari reduceri: la salarii și programul de rechizite

7.030 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Finanțelor a publicat rectificarea bugetară, iar de la Educație vor fi tăiate 1,03 miliarde lei, potrivit documentelor puse în dezbatere publică. În condițiile în care execuția bugetară a Ministerului Educației a fost de doar 46% din bugetul aprobat în semestrul I din acest ani, scriu cei de la Finanțe, rectificarea reprezintă 32,9% (o treime) din cât a reușit ministerul să cheltuie în primele 6 luni din 2019.

Reducerile de cheltuieli sunt următoarele:

  • „titlul ”Cheltuieli de personal” – 400,0 mil. lei (suma rămasă asigură plata salariilor până la sfârșitul anului, titlurile executorii şi aplicare Legii nr. 85/2016),
  • titlul ”Bunuri și servicii” – 7,5 mil lei, media lunară rămasă pentru semestrul al doilea este cu 12% mai mare decât media plăților pe primele 6 luni, reducerea propusă reprezentând suma blocată de 10% potrivit Legii 500/2002 privind finanțele publice.
  • titlul ”Transferuri între unități ale administrației publice” -109,4 mil. lei, reprezentând suma blocată de 10% potrivit Legii 500/2002 privind finanțele publice.
  • titlul ”Alte cheltuieli”- 80 mil lei ca urmare a economiilor înregistrate la dobânzi legale aferente sentințelor judecătorești,
  • titlul ”Active nefinanciare” – 20 milioane lei, media lunară rămasă pentru semestrul al doilea este cu 226% mai mare decât media plăților pe primele 6 luni.
  • titlul ”Asistență socială” se propune diminuarea cu 440 milioane lei, din cauza nederulării programului ”Merg la școală” întrucât până în prezent actul normativ necesar derulării programului nu a fost promovat. Media rămasă de cheltuit pentru semestrul II la acest titlu, cu 84% mai mare decât media lunară a plăților pe primul semestru permite derularea în continuare a actualului program pentru rechizite școlare destinat copiilor din familii cu venituri reduse aflați în învățământul primar și gimnazial.
  • la cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă se propune suplimentarea creditelor bugetare cu +30 milioane de lei și a celor de angajament cu 250 milioane lei pentru proiectul privind educația timpurie și proiectul ROSE privind învățământul secundar.

Totodată, pentru învățământul universitar prin rectificare se propune majorarea cheltuielilor cu suma de 500 milioane lei asigurată prin majorarea veniturilor proprii cu suma de 250 milioane lei și reglementarea utilizării disponibilităților din anii anteriori în limita sumei de 250 milioane lei.”

Dispare așadar proiectul „Merg la școală”, care prevedea tichete de tip voucher de 250 de lei pentru fiecare elev. Acest proiect fusese pus în dezbatere publică săptămâna trecută, după care a fost retras fără nicio explicație, iar acum Finanțele susțin că nu a mai primit bani pentru că nu a fost încă demarat.

Potrivit execuției bugetare pe primele 6 luni, ministerul Educației a reușit să cheltuie 3,24 miliarde lei.

Reamintim că alocarea fondurilor suplimentare pentru Educație, decisă încă din februarie acest an, a fost promovată politic de PSD și de Guvern prin toate comunicatele și prin toate vocile partidului. Față de bugetul inițial, de 30,9 miliarde lei, din care salariile reprezentau 20,6 miliarde lei, rectificarea reprezintă 3,33%.

FOTO: pixabay.com


2 comments
  1. Masura luata arata preocuparea permanenta a PSD pentru educatia romanilor, de fapt arata nivelul educatiei celui care o da si a Guvernului daca o aproba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cluburi de lectură, jocuri, excursii, sprijin material și educațional pentru copiii refugiați din Ucraina, oferite de centrele Happy Bubble ale World Vision România / Lista centrelor cu adresă, program și persoane de contact

Copiii refugiați din Ucraina pot beneficia, în cadrul centrelor Happy Bubble, de cluburi de lectură, cursuri de limba română, activități recreative, conform formularului trimis de organizația World Vision România. În…
Vezi articolul

Achizițiile pe programul de dotare a școlilor, estimat la aproape un miliard de euro, sunt blocate de aproape două luni. Ministerul Fondurilor Europene nu a făcut nici acum normele de aplicare, iar Manualul beneficiarului nu poate fi elaborat fără acestea

Școlile și primăriile nu pot face nicio achiziție din programul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”, finanțat prin PNRR,…
Vezi articolul