Articolul 8 din Legea Educației Naționale, cel care prevede din 2011 obligația acordării unui procent de 6% din PIB pentru Educație, este din nou prorogat potrivit proiectului ordonanței de urgență publicat miercuri noaptea de Ministerul Finanțelor Publice. Documentul prevede amânarea pentru anul 2023 a prevederii. De la adoptarea Legii 1/2011, în fiecare an acest articol a fost suspendat de la aplicare prin OUG.
Articolul XI din proiectul de act normativ prevede la alineatul (1) „prevederile art. 8 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2023”.
Articolul 8, menționat mai sus, arată că „pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv”.
- Cea mai recentă amânare a acestui articol a fost făcută de Guvernul Dăncilă prin celebra Ordonanță de Urgență nr. 114 din 28 decembrie 2018, când aplicarea a fost suspendată timp de 3 ani. Articolul 50: „În perioada 2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Amânarea nu este una surprinzătoare, ministrul Educației anunțând recent că „luptă pentru 4% din PIB” pentru domeniul său și a lăsat de înțeles că ar fi semnat și el solicitarea sindicatelor de creștere a salariilor din Educație cu 16%.
Reamintim că peste 163 de mii de profesori au semnat petiții pentru creșterea salariilor din Educație de la 1 ianuarie 2022.
În proiectul de ordonanță de urgență salariile sunt înghețate și în învățământ anul viitor.
Cât înseamnă 6% din PIB
Produsul Intern Brut este estimat de Comisia Națională de Prognoză la 1.317,3 miliarde de lei pentru anul 2022. Bugetul pentru Educație ar trebui să fie de 79 de miliarde de lei. Anul trecut bugetul alocat pentru Educație a însemnat 3,6% din PIB – în sumă nominală 39,6 miliarde lei – iar bugetul alocat al Ministerului Educației – 2,55% din PIB – 28,5 miliarde lei.
Foto: © Anastassiya Bezhekeneva | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.