Premierul Marcel Ciolacu a prezentat un bilanț al guvernării sale la sfârșitul ședinței de guvern de miercuri, „ultima ședință de guvern cu puteri depline” pe care a organizat-o. El a precizat în prezentarea sa că pleacă „de la prioritățile pe care le-am enunțat în urmă cu un an și șase luni”, adică în momentul în care a preluat funcția de prim ministru de la Nicolae Ciucă, Dar educația – care apărea în prioritățile transmise atunci în planul de guvernare – a lipsit cu desăvârșire din prezentarea de miercuri, la fel cum a lipsit și tematica legată de cercetare.
La începutul declarațiilor făcute după ședința de astăzi, Marcel Ciolacu a spus:
- „Am să fac un scurt bilanț al acestei guvernări pentru că tocmai am avut ultima ședință de guvern cu puteri depline, urmând ca, odată cu instalarea noului Parlament, acest guvern să devină unul interimar. Și aș vrea să pornesc de la prioritățile pe care le-am enunțat în urmă cu un an și șase luni, pentru a vedea cu toții stadiul obiectivelor propuse atunci”.
Și a continuat să prezinte o serie de realizări economice, dar și ce țin de relațiile externe. Au lipsit cu desăvârșire orice mențiuni la educație și cercetare.
Aceasta, deși Legile educației, adoptate de Parlament când la conducerea guvernului era încă liberalul Nicolae Ciucă, au intrat în vigoare în mandatul lui Marcel Ciolacu la conducerea Exectivului și tot în acest mandat a fost aplicată legislația subsecventă. De altfel, „România educată” – proiectul președintelui Klaus Iohannis care s-a aflat la baza noilor Legi – precum și legile în sine au fost menționate printre prioritățile generale ale guvernării, în programul de guvernare depus de PSD-PNL în Parlament în momentul în care Ciolacu și-a început mandatul.
Acesta menționa:
- „Odată cu adoptarea legilor educației, baza de plecare pentru construcţia în educaţie pentru perioada 2023 – 2024 este operaţionalizarea şi implementarea Proiectului „România Educată”, acest deziderat fiind inclus în Strategia Naţională de Apărare a Ţării, adoptată de Parlamentul României, și asumat de Guvernul României. În fața problemelor generate de pandemie, Guvernul României va pune un accent deosebit pe pregătirea sistemului de învățământ pe următoarele cinci paliere: conectivitate generalizată, echipamente electronice pentru toți beneficiarii sistemului de educație, adecvate nivelului de învățământ, conținut digital pentru toate disciplinele și toate nivelurile, formare a tuturor cadrelor didactice pentru pedagogie digitală, platforme de evaluare dedicate și securizate.
- Dezideratele urmărite din perspectiva Proiectului „România Educată” vor fi: educație de calitate pentru toți, educație individualizată – diversitate, realizarea autonomiei și gândirii critice, considerarea modelul profesorului în formarea elevului ca fiind cel mai puternic instrument pedagogic, alocarea prioritară de resurse suficiente, în mod transparent, echitabil și eficient.”
„România Educată” a fost țintă a criticilor PSD și ale lui Marcel Ciolacu însuși în campania electorală – după cum Edupedu.ro a relatat aici și aici. Premierul a susținut, între altele, că „s-a dus vremea celor 10 ani de România Educată” și că sistemul de educație este unul „eșuat”, iar PSD proclama în campania sa că „România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă a țării noastre!. Aprecierile erau făcute într-un moment în care guvernul Ciolacu, în care ministra liberală a Educației Ligia Deca era membră, continua să adopte legislația subsecventă a celor două Legi ale educației – Legea 198 și Legea 199 din 2023, conform asumării făcute în programul de guvernare.