Proiectul de lege cu dezacorduri trimis de Guvern la Parlament a fost modificat ieri în Senat și este așteptat ca azi să fie aprobat de către Camera Deputaților. În privința măsurilor din domeniul educație-cercetare, acestea sunt în secțiunea cu numărul 5.
Senatorii au completat proiectul Guvernului cu prevederea prin care închiderea școlilor poate fi decisă și în afara stării de alertă, au scos obligația pentru universități să utilizeze mijloacele online la examenele și la admitere și au introdus posibilitatea.
În plus, a fost introdusă obligația pentru minister și inspectoratele școlare de a asigura măști pentru elevi, precum și dezinfectanți și materialele de triaj epidemiologic. În prezent aceste obligații revin școlilor prin ordinul publicat marți seara în Monitorul Oficial.
Formulările adăugate de Senat sunt cele scrise cu text îngroșat.
Articolul 33 (1) Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizica a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și studenților în unitățile și instituțiile de învățământ se pot suspenda, la propunerea CNSSU, prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului sănătății.
(2) Durata suspendării prevăzută la alineatul (1) poate depăși durata stării de alertă, în funcție de perioada rămasă din anul școlar și de stadiul procesului de învățământ.
Articolul 34. (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, unitățile de învățământ preuniversitar organizez activități din planurile de învățământ și în mediul online.
(2) În situația în care activitățile nu pot fi desfășurate conform prevederilor alineatul 1, pentru a asigura accesul egal la educație, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevi care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului educației și cercetării.
(3) Derularea activităților prevăzute la alineatul (2), precum și modul de recuperare a conținuturilor din programele școlare care nu pot fi parcurse în această perioadă să stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării .
Articolul 35 (1) Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2019 – 2020, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative predare – învățare – evaluare, în format online, în conformitate cu ordonanța de urgență a Guvernului nr 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ. De asemenea, pot desfășura online și examenele de finalizarea studiilor de licență, de masterat sau a programele de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.
(2) Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 din legea educației naționale nr 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestre lor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat desfășurate online în anul universitar 2019 – 2020, precum și pe toată perioada stării de urgență, necesitate sau alertă, În cadrul formelor de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă, la distanță se circumscriu prevederilor art 139 litera a-c din Legea educației naționale nr 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, și sunt recunoscute
(3) Participarea studenților și studenților doctoranzi, care pe perioada stării de urgență, necesitate sau alertă au urmat activități de învățare și predare prin metode didactice alternative de comunicare, în format online, la examenele prevăzute de art. 143 și de art. 144 din legea educației naționale, de studenți și studenți doctoranzi, se realizează potrivit metodologiilor aprobate de instituțiile de învățământ universitar.
(4) În situația desfășurării activităților prevăzute la art 287 în sistem online, norma didactică se stabilește cu respectarea art 287 alineatul (4) din legea educației naționale.
Articolul 36. Cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării și ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile și instituțiile de învățământ, în condiții de siguranță sanitară pentru finalizarea anului școlar aflat în curs la data instituirii stării de alertă, precum și pentru pregătirea începerii anului școlar următor.
Articolul 37 (1) În unitățile de învățământ preuniversitar, cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării și ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupune interacțiunea față în față, în condiții de protecție sanitară.
(2) Susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupune interacțiunea față în față se organizează în condițiile prevăzute la alineatul (1)
(3) Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene, are obligația de a asigura elevilor și personalului didactic și nedidactic implicat, pe toată durata activităților prevăzute la alineatele (1) și (2), numărul necesar de măști de protecție ce vor fi purtate obligatoriu spațiile închise din incinta unităților de învățământ, precum și materialele de dezinfectare și de triaj epidemiologic necesare.”
Forma trimisă de către Guvern era următoarea:
”Art.33 – Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ se poate suspenda în perioada stabilită prin hotărârea CNSSU, prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.
Art.34 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ și în mediu online.
(2) În situația în care activitățile nu pot fi desfășurate conform alin (1), pentru a asigura accesul egal la educație, inspectoratele școlare/inspectoratul școlar al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului educației și cercetării.
(3) Derularea activităţilor de la alin.(2), precum şi modul de recuperare a conținuturilor din programele școlare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Art.35 – Pe durata stării de alertă, instituțiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, vor utiliza metode didactice alternative de predare-învăţare-evaluare, în format online, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.
Art.36 – Ministrul educaţiei şi cercetării şi ministrul sănătății, în baza hotărârii CNSSU, stabilesc, prin ordin comun, măsuri pentru desfăşurarea activităţilor în unităţile /instituțiile de învăţământ de către elevi, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în condiţii de siguranţă sanitară, în scopul finalizării anului școlar 2019 – 2020, precum şi pentru pregătirea începerii anului şcolar 2020-2021.
Art.37 – (1) În unitățile de învățământ preuniversitar de stat se desfășoară activități de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea ”față în față”, în perioada 02 iunie-12 iunie 2020.
(2) Modalitatea de desfășurare a activităților prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății, în baza hotărârii CNSSU.”