Companiile au posibilitatea de a beneficia de deduceri fiscale dacă fac sponsorizări, prin redirecționarea unei sume de până la 20% din impozitul pe profit, potrivit prevederilor Legii 32/1994 pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult. Prin această opțiune, companiile pot susține Edupedu.ro, pot susține informația esențială pentru întărirea educației din România.
Suma care urmează să fie donată este considerată cheltuială deductibilă fiscal și constituie un credit fiscal care nu afectează baza de impozitare dacă o faceți până la 31 decembrie 2021, în baza unui contract de sponsorizare. Asta înseamnă că nu presupune alte cheltuieli pentru compania dumneavoastră.
Contractul de sponsorizare poate fi trimis de către noi sau puteți folosi unul deja existent în companie, dacă ați mai făcut redirecționarea în trecut. Este suficient un mesaj pe adresa comunicare@edupedu.ro și vom trimite pașii necesari pentru acest demers.
Asociația Edupedu pentru Educație este „motorul” din spatele Edupedu.ro. Este o asociație non-profit care este înscrisă în Registrul Național al ONG-urilor și unităților de cult de la ANAF. Asociația are codul fiscal 39983208 și contul bancar RO76 BTRL RONCRT 04716 41001.
Dacă sunteți societate comercială care plătește impozit pe profit, sumele aferente sponsorizărilor se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: 0,75% din cifra de afaceri, respectiv 20% din impozitul pe profit datorat.
Dacă sunteți microîntreprindere, sumele aferente sponsorizărilor se scad din impozitul pe venit datorat pentru trimestrul IV, până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe venit datorat pentru acest trimestru.
Vă mulțumim!
Foto: © Pras Boonwong | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.