Economedia.ro – VIDEO Cum se construiește în trei ani, din donații, un spital inovativ pentru copii? Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu: Noi nu ne-am propus să construim un spital, dar te ia valul

Foto: Economedia.ro

Un spital inovativ pentru copii, cu tehnologii care vor preveni infecțiile nosocomiale, complet digitalizat și „fără hârtie”, construit în numai trei ani, cu 30 de milioane de euro. Și este doar prima fază a proiectului inițiat de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață. Ce va fi diferit față de alte spitale din România și când ar urma să fie dat în folosință? Cum reușește o Asociație să ridice un spital într-un timp record în timp ce statul a rămas la stadiul de proiecte și promisiuni? Detaliază cele două fondatoare într-un interviu pentru Economedia.ro.

„De 30 de ani facem același lucru în România în spitale. Același tip de management și totdeauna sperăm să avem alte rezultate. Până când nu schimbăm ceva, nu avem cum să ajungem la un sistem de sănătate sănătos. Suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește spitalele și sănătatea. Și fără niște schimbări în proceduri, în felul în care facem management, în felul în care gestionăm relația cu pacientul, nu o să avem o altă, un alt sistem de sănătate. Și credem că acest spital construit din banii oamenilor este cel mai bun loc în care putem să testăm lucrurile astea și, dacă merge bine, și noi credem că o să meargă, de ce nu, să scalăm la nivelul țării”, afirmă Oana Gheorghiu.

Citește articolul integral pe Economedia.ro

Foto: Economedia.ro

Exit mobile version