Echivalarea studiilor făcute în străinătate de către elevi. Ce documente trebuie să depună părinții la inspectoratele școlare – listă

18.298 de vizualizări
Foto: © Jevanto | Dreamstime.com
Studiile în străinătate ale elevilor pot fi echivalate în România dacă părinții depun la inspectoratul școlar documentele justificative, după cum informează Inspectoratul Școlar Județean Ilfov. Acest lucru este reglementat prin ordinul nr. 5.638 din 28 septembrie 2020. Vezi mai jos ce documente trebuie să depună părinții la inspectoratele școlare și la școală.

Este vorba despre echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, înscrise în registrul special al ARACIP, de cetățeni români, cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană și de cetățeni care solicită sau beneficiază de o formă de protecție internațională.

Conform metodologiei din 28 septembrie 2020, perioadele de studii pentru care se aplică prevederile sunt cele corespunzătoare învățământului general obligatoriu, ciclului superior al liceului, perioadelor de studii de nivel profesional și postliceal nefinalizate cu diplomă.

Articolul 2 din metodologia de mai sus stabilește că dosarul pentru echivalarea perioadelor de studii trebuie să cuprindă următoarele documente:

  • a) cerere;
  • b) foaie matricolă pentru clasele din România (dacă este cazul) – original;
  • c) documente școlare din care să rezulte nivelul, durata și promovarea clasei/claselor pentru care se solicită echivalarea – copii și traduceri autorizate;
  • d) document de identificare valabil al elevului – copie;
  • e) alte documente, dacă este cazul (adeverință emisă de autoritatea competentă din țara de origine care să confirme autenticitatea documentelor de studii).”

Potrivit sursei citate anterior, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ pot solicita aplicantului depunerea documentelor și în altă formă decât cea stabilită în metodologie (original, copie simplă sau legalizată, traducere autorizată și/sau legalizată etc.).

ISJ Ilfov informează că dosarele complete se vor depune fizic la Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov, cu semnătură de predare a documentelor. „Menţionăm faptul că dosarele incomplete, care nu conţin toate documentele necesare echivalării studiilor efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, pentru anii de studiu solicitaţi, nu pot fi evaluate spre a fi emis atestatul de echivalare”, mai transmite instituția.

Iată ce mai prevede articolul 3 din metodologia amintită:

„(5) Echivalarea se realizează la nivelul ultimei clase absolvite sau în curs de absolvire.(6) Termenul de soluționare a dosarului de echivalare este de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet la inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.”

Inspectoratul școlar a publicat mai multe modele de cereri necesare părinților și elevilor:

Model de cerere din partea părintelui/ tutorelui către conducerea unităţii de învăţământ:

Cererea din partea părintelui către conducerea unității de învățământ va fi însoțită de următoarele documente, potrivit Inspectoratului Școlar Ilfov:

  1. Foaje matricolă pentru clasele din România (dacă este cazul) – în original;
  2. Documente şcolare din care să rezulte nivelul, durata şi promovarea clasei/claselor pentru care se solicită echivalarea – copii şi traduceri autorizate;
  3. Alte documente, dacă este cazul (adeverinţă emisă de autoritatea competentă din ţara de origine care să confirme autenticitatea documentelor de studii) – copii şi traduceri autorizate;
  4. Document de identificare valabil al elevului (carte de identitate/certificat de naştere/paşaport/permis de şedere) – copie simplă;
  5. Document de identificare valabil al părintelui/tutorelui legal instituit/împuternicitului care a depus dosarul (carte de identitate/certificat de naştere/paşaport/permis de şedere) – copie simplă;
  6. Dovada calităţii de părinte/ tutore legal instituit/ împuternicit (după caz) – copie simplă
Model de cerere către inspectorul școlar general:
Model de cerere către inspectoratul școlar:
Model de adresă cu rezultatele obţinute în urma susţinerii examenelor de diferenţe:

Informarea transmisă de ISJ Ilfov:

Foto: © Jevanto | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Greva profesorilor, invocată de guvernanți ca motiv pentru întârzierea încărcării tichetelor educaționale de 500 de lei, pentru elevi, întârziate mai mult de 8 luni din vina autorităților / Ministrul Boloș: Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor. Luni se vor încărca cardurile

Cei 55.000 de copii vor primi luni, 29 mai, tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a transmis pentru Edupedu.ro Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Luni se…
Vezi articolul

Absolvenții de liceu se vor putea înscrie din septembrie 2024 la prima serie de specializări de licență duală din cadrul a 5 universități din țară / Viitorii studenți vor putea primi, pe lângă bursele universitare, și burse de la companii – hotărâre de guvern

Elevii care au învățat la licee duale și nu numai vor putea studia la universități cu programe de licență duală începând cu anul școlar 2024-2025. Înființarea a 18 programe de…
Vezi articolul

Regulile pentru proba scrisă – Definitivat 2025: Accesul celor peste 9.500 de candidați în cele 42 de centre de examen se face în intervalul 7.30-8.00 / Măsuri specifice anti-caniculă: sisteme de climatizare în săli, apă potabilă pentru candidați și membrii comisiilor, asistență medicală

Peste 9.500 de candidați sunt așteptați să ia parte marți, 8 iulie, la proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ, probă ce va fi susținută în 42 de…
Vezi articolul

Burse de merit și excelență 2024-2025. LISTĂ Premiile, concursurile și olimpiadele școlare sau sportive pentru care elevii primesc burse, trimise în școli printr-o adresă de Ministerul Educației / Au fost incluși elevii de la licee sportive

Lista premiilor, concursurilor școlare și olimpiadelor școlare sau sportive pentru care elevii primesc burse merit și excelență în anul școlar curent (2024-2025), pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut (2023-2024),…
Vezi articolul