Echipe de elevi de la 24 de licee din București participă la competiția de baschet Cupa Edu 2024 / Finala are loc pe 15 decembrie

Foto: Cupa Edu

Elevii de la 24 de licee de stat și private din București participă la competiția de baschet Cupa Edu 2024. Meciurile au început din 5 noiembrie și se desfășoară pe parcursul a aproape șase săptămâni, până pe 15 decembrie, potrivit unui comunicat de presă emis de organizatori.

Ultimul meci al competiției va avea loc duminică, 15 decembrie, în cadrul Sălii Rapid aflată în Șoseaua Giulești, nr. 18, sector 6, începând cu ora 10:30. Tot atunci va avea loc un show susținut de artişti, MC, DJ, concursuri cu premii şi surprize pentru publicul spectator.

Competiția se află la cea de-a cincea ediție, adunând la start de-a lungul acestora peste 35 de licee diferite. Câștigătorii edițiilor precedente au fost Colegiul Național „Aurel Vlaicu” (2017), Colegiul Național „Spiru Haret” (2018) și Colegiul Național „Cantemir Vodă” (2022 și 2023).

„Sportul a fost şi va fi una dintre cele mai facile metode de educare a tinerilor, cu nenumărate beneficii în planul emoţional şi educativ”, declară Laurențiu Oprea, Inspector Școlar din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, partener al competiției.

Conform comunicatului amintit, elevii reprezintă liceele:

FOTO DOCUMENT Calendarul competiției Cupa Edu 2024 îl puteți vedea mai jos:

Exit mobile version