Echipa de Robotică a României a câștigat locul întâi la Campionatul Internațional de Robotică de la Chicago, potrivit news.ro. Competiția s-a desfășurat pe 16 și 17 iulie. Este prima dată în ultimii 30 de ani când câștigă Finala Mondială o echipă care nu este din Statele Unite.
Echipa de Robotică a României este coordonată de Ionuț Panea, asistent universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi mentorată de studentul Rareş Ion.
Ionuț Panea, coordonatorul echipei României, a declarat la Digi24 că: „A fost o experiență de neuitat, noi am tras tare. Am făcut sacrificii foarte, foarte mari ca să ajungem la campionatul de robotică din Chicago. Eram foarte, foarte încrezători. În aprilie am doborât toate echipele din Rusia și fix cu două zile înainte de plecare am avut și un concurs online cu cele mai bune echipe din zona Asia Pacific, și parcă simțeam că ăsta e momentul nostru”.
De asemenea, acesta a mai precizat: „Copiii erau foarte, foarte motivați și ne doream foarte mult o victorie. A fost foarte greu, a trebuit să luptăm împotriva celor mai bune echipe din America, a fost extraordinar de solicitant, dar am avut un ajutor neașteptat din partea comunității de români din Chicago. A fost un sentiment de nedescris în momentul în care am reușit nu doar să-i batem pe americani, dar să doborâm recordul mondial. I-am demoralizat complet, nu știau ce să mai facă, nu se așteptau la un rezultat atât de bun din partea noastră, doar că au fost o grămadă de luni de muncă, de pregătire, așteptări și a fost ceva de nedescris”.
Foto: Nextlab.tech, concurs de robotică