Echipa de liceeni care reprezintă România în competițiile internaționale de robotică a plecat miercuri seara în Rusia / Însoțitorul lor, Ionuț Panea de la ASE București: Am fost și acum o lună tot acolo… știți cum era viața la Sankt Petersburg? Pe nimeni nu interesa de Ucraina

6.263 de vizualizări
Foto: Presidency.ro
Echipa clubului de robotică Autovortex, formată din 7 tineri și un însoțitor, asistentul universitar Ionuț Panea de la ASE, a plecat miercuri seară la Sankt Petersburg, cu un ultim zbor spre Rusia, pentru a participa la campionatul regional de robotică. Panea a explicat, miercuri, pentru Edupedu.ro că din echipă fac parte o studentă de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, un elev de clasa a XII-a și cinci elevi de 14-16 ani. Contactat din nou joi de Edupedu.ro, în contextul războiului declanșat de Putin în Ucraina, Panea ne-a transmis că echipa de liceeni români a reușit să prindă efectiv ultimul zbor aprobat spre Rusia de la Istanbul unde au avut escală, restul zborurilor fiind anulate de Turcia.
  • O echipă a clubului s-a întors zilele trecute din Libia, unde a luat aurul la campionatul național de robotică de acolo, calificându-se la campionatul din SUA.

Echipa din România este singura echipă străină care participă la campionatul regional de la Sankt Petersburg. Pe site-ul oficial al concursului scrie: „Turneul regional de calificare va avea loc în perioada 26-27 februarie la Universitatea Politehnică din Sankt Petersburg. Ne așteptăm să participe la campionat 22 de echipe din Sankt Petersburg, Moscova și România, dintre care 12 se vor califica la Campionatul Național”.

Contactat de Edupedu.ro înainte de plecare, miercuri, și înainte de escaladarea tensiunilor din Ucraina, coordonatorul lotului român a explicat faptul că a mai fost la un campionat similar tot în orașul rus în urmă cu o lună, că „pe nimeni nu interesa” situația din Ucraina și că „parcă la noi totul este foarte dramatic”: ”știți cum era viața la Sankt Petersburg? Pe nimeni nu interesa, trăiau fără nicio treabă, nu eram în pericol acolo… într-adevăr era situația de atunci. (…) Parcă la noi totul este foarte dramatic”.

Panea a spus că ar fi ținut legătura cu Consulatul României din Rusia și cu Ministerul Afacerilor Externe despre situație.

„Ne-a transmis… când e concursul, că vrea și el (consulul) să vină și mi-a zis că condițiile au rămas neschimbate”. Întrebat dacă au dat asigurări pentru securitatea copiilor, el a răspuns că „Da, da, chiar azi de dimineață am avut ultima discuție cu Consulul și a zis că e ok, totul e în regulă”, potrivit lui Ionuț Panea.

În ceea ce privește informarea privind situația la zi în criza Rusia-Ucraina, Ionuț Panea a recunoscut că nu a citit știrile din ultima vreme și nu știa de anunțul de marți al președintelui american Joe Biden care a impus sancțiuni fără precedent Rusiei. El a adăugat că la știri a văzut o tendință de dramatizare a situației.

„Noi am mai fost acum o lună, o lună și jumătate tot la Sankt Petersburg când și atunci, la noi la știri, numai asta se vorbea, că începe războiul, că se amplasează trupe, că nu știu ce… știți cum era viața la Sankt Petersburg? Pe nimeni nu interesa, trăiau fără nicio treabă, nu eram în pericol acolo… într-adevăr era situația de atunci. (…) Parcă la noi totul este foarte dramatic, cel puțin așa am avut eu impresia atunci și… nu știu ce să zic, vă dați seama că nu e locația ideală, doar că acolo se mai țin concursuri, în alte țări s-au anulat”, a explicat Panea.

Întrebat dacă părinții au semnat acorduri ca minorii să plece în Rusia miercuri seară, Panea a răspuns că da.

„Da. E procura clasică. I-am întrebat din nou azi de dimineață dacă rămâne în picioare, ca măcar să nu facem testele (Covid) degeaba, și când ne-am văzut la testare, toți au rămas consecvenți să mergem”, a explicat profesorul. „Adică vă dați seama că nu e doar decizia mea să merg cu copiii”, a mai spus el.

Clubul plănuiește să participe cu o echipă din partea României și la campionatul național al Rusiei, care va avea loc în martie la Moscova, a mai explicat Panea.

Anul trecut, în iulie, echipa de robotică pe care a condus-o Ionuț Panea a luat aurul la campionatul din SUA. „Am făcut sacrificii foarte, foarte mari ca să ajungem la campionatul de robotică din Chicago. Eram foarte, foarte încrezători. În aprilie am doborât toate echipele din Rusia și fix cu două zile înainte de plecare am avut și un concurs online cu cele mai bune echipe din zona Asia Pacific, și parcă simțeam că ăsta e momentul nostru. (…) A fost un sentiment de nedescris în momentul în care am reușit nu doar să-i batem pe americani, dar să doborâm recordul mondial”, a spus Panea atunci.

În 2017 echipa Autovortex a fost primită la Cotroceni de Președintele Klaus Iohannis, fotografiile fiind publicate pe site-ul presidency.ro.

SUA avertizase marți Ucraina cu privire la o invazie rusă la scară largă în următoarele 48 de ore. Administrația președintelui Joe Biden l-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la o invazie rusă la scară largă în următoarele 48 de ore, relatează Newsweek.com, citând oficiali din serviciile de informații americane, scrie G4Media.ro.

Evaluarea Pentagonului include atacurile aeriene rusești, rachetele de croazieră și invazia terestră.

Joi dimineața Rusia a lansat o invazie terestră în Ucraina și mai multe atacuri ale unor ținte militare și de infrastructură.


6 comments
  1. Aceasta echipa nu are nici o legaturra cu echipa Romaniei. In ultimii ani nici nu s-au calificat in finala din Romania. Participa la concursuri mici in afara tarii pentru a forta calificarea si apoi cheltuie banii sponsorilor pe articole platite ca si “echipa Romaniei”. Pacat ca sponsorii se asociaza cu asa o echipa care cala tot in picioare si pregateste niste mincinosi pentru viitor.

  2. Păcat ! Un asemenea *personaj*Trebuie să fie exclus din activitatea cu elevii! Ministrul Învățământului este de asemenea vinovat că nu a blocat această participare !

    1. Plecarile acestei echipe nu sunt comunicate niciodata in mod oficial, cu aprobari de la scolile de unde ia elevi. Niciun oficial nu ia masuri cu ei?
      Dati o cautare pe google si il vedeti chiar primit de ministrul educatiei cu felicitari pentru un premiu mincinos, elevii lui stiind asta.

  3. Parinti total inconstienti avari de imagine iar dl. Panea un neasumat si iresponsabil.
    Pentru cine mai verifica afirmatiile date in presa e de mult un mincinos de mare clasa si sursa de fake news.
    Avand interdictii clare din SUA de a mai coordona elevi, totusi merge la concursuri cu elevi in strainatate
    Ce educatie si rezultate asteapta acesti parinti de la acesti elevi?

  4. Nu stiu ce-o fi in mintea profesorului si a parintilor… sa te duci in Rusia, sa concurezi doar cu echipe rusesti… sa prinda ultimul zbor si sa nu stii cum si cand ti se intoarce acasa copilul… ca sa ce?
    “așteptăm să participe la campionat 22 de echipe din Sankt Petersburg, Moscova și România, dintre care 12 se vor califica la Campionatul Național.”
    Peste tot in lume sunt concursuri de orice fel, care bineinteles isi fac reclama, pentru ca aduc bani din afara… Doar cele agreate de minister sunt pe banii ministerului, restul sunt din banii parintilor sau ai sponsorilor, daca au…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Finanțarea școlilor după nevoile lor reale, restructurarea formării inițiale a profesorilor, curriculum bazat pe competența “a învăța să înveți” – priorități pe termen mediu ale Ministerului Educației, pentru învățământul preuniversitar

Restructurarea sistemului de formare inițială a profesorilor, o finanțare a școlilor legată de nevoile reale ale acestora, revizuirea evaluărilor elevilor și folosirea sistemelor informatice pentru aceste evaluări se numără printre…
Vezi articolul
Cum îți gestionezi emoțiile

Frica nu este generată în amigdală, teoria este greșită și un mit / Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive: Ne place ideea că emoțiile sunt o parte primitivă a minții și că asta ne absolvă de răspunderea de a le controla, ceea ce nu e adevărat

În episodul al doilea al Podcastului de Neuroștiințe, profesorul universitar de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală Andrei Miu, de la Departamentul de Psihologie al UBB Cluj-Napoca și Simina Pițur, doctorand…
Vezi articolul

„Povestea slujitoarei”, „1984” și alte cărți despre lumi totalitare și distopii – salt uriaș de vânzări în SUA după realegerea lui Donald Trump, sub al cărui nou mandat drepturi precum avortul ar putea fi în pericol

Romane celebre despre regimuri totalitare și societăți distopice, precum „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „1984” de George Orwell, au înregistrat o creștere semnificativă în vânzări imediat după realegerea lui…
Vezi articolul